Ascultă Radio România Iași Live

Expoziția foto-documentară „Emil Cioran”, va avea loc luni, 23 iulie, la Iaşi

Expoziția foto-documentară „Emil Cioran”, va avea loc luni, 23 iulie, la Iaşi

Publicat de , 20 iulie 2018, 14:01

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov vă invită luni, 23 iulie 2018, ora 12.00, la vernisajul expoziției foto-documentare „Emil Cioran”, care va avea loc în spațiul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, de la Palatul Culturii Iași.

Proiectul expozițional, aflat la cea de-a treia serie de vernisaje dintr-un număr total de șase, își propune realizarea unui demers de cunoaștere, înțelegere și analiză a experienței creative a cinci personalități românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati.

Expoziția „Emil Cioran” aduce în atenția publicului un capitol din istoria literaturii române, mărturii privind viața și creația scriitorului originar din Rășinari, județul Sibiu, considerat unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea.

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a început studiul filozofiei la 17 ani, ca student al Universității din București. A fost coleg cu Mircea Eliade și Constantin Noica, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu și Nae Ionescu. În 1933, a obținut o bursă pentru a-și continua studiile de filozofie la Berlin. Prima sa carte apărută în 1934 în România, „Pe culmile disperării”, a fost distinsă cu Premiul Tinerilor Scriitori Români. Au urmat: „Cartea amăgirilor” (1935), „Schimbarea la față a României” (1936), „Lacrimi și Sfinți” (1937). În 1937, obţine o bursă a Institutului Francez din București şi pleacă la Paris. Începe să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în 1945, în acelaşi an Cioran stabilindu-se definitiv în Franța, în Cartierul Latin din Paris, unde a trăit ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste. În 1949, apare prima sa carte în limba franceză, la Editura Gallimard, „Précis de décomposition“/ „Tratat de descompunere“, urmată de: „Syllogismes de l’amertume”/ „Silogismele amărăciunii” (1952); „La tentation d’exister”/ „Ispita de a exista” (1956); „Histoire et utopie”/ „Istorie şi utopie” (1960); „La Chute dans le temps”/ „Căderea în timp” (1964); „Le Mauvais démiurge”/ „Demiurgul cel rău” (1969); „Exercises d’admiration”/ „Exerciţii de admiraţie” (1986); „Aveux et anathèmes”/ „Mărturisiri şi anateme” – 1987 etc. Emil Cioran s-a stins din viață pe 20 iunie 1995, la vârsta de 84 de ani. Mormântul său se află în Cimitirul „Montparnasse” din Paris.

Începând cu 23 iulie 2018, în contextul Centenarului Marii Uniri, fiecare dintre cele cinci personalități, ca un simbol al unității tuturor provinciilor românești, își va continua periplul prin alte orașe:

Emil Cioran vine de la Brașov la Iași; Ṣtefan Baciu de la Iași la Brăila; Ioan Petru Culianu de la Brăila la Slatina; Panait Istrati de la Slatina la Sibiu; Eugen Ionescu de la Sibiu la Brașov. La începutul lunii noiembrie, „se vor reîntâlni” în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia. Expozițiile vor fi completate cu activități educaționale adresate tinerilor.

Calendarul expozițional a debutat în data de 14 mai 2018 și se derulează în cadrul proiectului cultural „ROMÂNIA E ACASĂ.

Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati”.

Proiectul este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană „Astra” Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia.

Proiectul se încadrează în aria Promovarea Culturii Scrise și se desfășoară în perioada mai – noiembrie 2018.

Expoziția „Emil Cioran” va putea fi vizitată la Palatul Culturii din Iași, în perioada 23 iulie și 17 august 2018.

Intrarea este liberă.

(Comunicat de presă Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași)

Etichete:
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu