Ascultă Radio România Iași Live

Crimă odioasă la Galaţi. Bărbat arestat preventiv

Publicat de Andreea Drilea, 9 noiembrie 2016, 14:32

Un bărbat, de 37 de ani, din comuna gălăţeană Movileni, a primit, astăzi, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, infracţiune reţinută a fi săvârşită prin cruzimi.

Bărbatul, care va fi supus unui control psihiatric, și-a ucis propria mamă, de 71 de ani, decapitând-o.

Oribila crimă a fost descoperită, ieri, de preotul localității, în timp ce acesta se îndrepta către biserică, trecând pe lângă locuința criminalului. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și a declarat că a făcut “un act de dreptate”, întrucât mama sa devenise un “demon”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Liliana Istrate, autorul crimei locuia cu mama sa, după ce plecase o perioadă de timp din ţară. Pe tot parcursul audierilor, bărbatul nu a avut niciun fel de manifestare violentă, fiind cunoscut drept o persoană liniștită și în localitate. Totuși, bărbatul a devenit violent în momentul în care a fost scos din arest și dus la instanță, pentru a se discta propunerea de arestare preventivă, a mai spus reprezentantul Parchetului.

Din datele anchetatorilor, bărbatul nu a avut un mobil pentru crima sa, susținând doar că și-a ucis mama, ca un act de dreptate, întrucât aceasta devenise demon.

Magistrații Tribunalului Galați au decis, astăzi, arestarea preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, infracţiune reţinută a fi săvârşită prin cruzimi.

Având in vedere natura acestei infracţiuni se va dispune si efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se constata dacă acesta a avut sau nu discernământ.

Pentru fapta sa , potrivit Codului Penal, bărbatul riscă detenţie pe viaţă sau 15-25 de ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

(Rador/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali