Ascultă Radio România Iași Live

Cel mai modern sistem de operaţie în neurochirurgie şi chirurgie spinală va fi inaugurat la Iaşi

Cel mai modern sistem de operaţie în neurochirurgie şi chirurgie spinală va fi inaugurat la Iaşi

Publicat de Andreea Drilea, 7 iunie 2018, 06:26

Cel mai modern sistem de operaţie în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din sud-estul Europei va fi inaugurat, joi, la Spitalul Clinic de Neurochirurgie ‘Prof. dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că sistemul de imagistică de înaltă performanţă, fiind echipat cu O-Arm2, este un sistem de imagistică chirurgicală multidimensional de ultimă generaţie care oferă o soluţie unică şi de foarte mare precizie pentru toate procedurile în chirurgia coloanei şi nu numai.

‘Este un alt mod de a face neurochirurgie în România. Va permite intervenţii chirurgicale în condiţii de siguranţă maximală pentru pacient, la nivelul coloanei, cranio-cerebral. Este un sistem ultraperformant, care permite efectuarea de imagini 3D, cu expunere minimă la radiaţii. Operaţia, practic, se va face în condiţii virtuale, dar 100% suprapuse pe condiţii reale din sala de operaţii. Este un proiect frumos. De aici încolo, lucrurile sunt deschise pentru operaţii şi mai performante. Este primul sistem achiziţionat în România, de imagistică intraoperatorie de asemenea nivel, şi singurul din zona de sud est a Europei. Sperăm şi ne dorim ca şi alte spitale să achiziţioneze o asemenea tehnologie’, a spus Lucian Eva.

Potrivit lui Eva, sistemul folosit de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie creşte astfel nivelul de siguranţă şi protecţie atât pentru chirurg, cât şi pentru pacient, acesta oferind echipei medicale posibilitatea de a performa în intervenţii chirurgicale complexe.

‘Vor fi trataţi toţi pacienţii care vor avea indicaţie de a fi operaţi cu această tehnologie, de la traumatologia vertebrală spinală (fracturi – n.r), pacienţi cu patologie tumorală, cu patologie degenerativă, cu patologie vasculară. El este, de fapt, un adjuvant. Nu performează el în intervenţia chirurgicală în sine, ci ajută, concură pentru siguranţa gestului chirurgical’, a adăugat Lucian Eva.

La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, singura unitate medicală de profil din zona estică a României, sunt trataţi anual aproximativ 12.000 de pacienţi, în sistem de internare continuă, sunt consultaţi 20.000, sunt aproximativ 25.000 de pacienţi care vin la UPU şi sunt efectuate peste 4.000 de operaţii.

Pentru achiziţionarea acestui aparat, conducerea spitalului a cheltuit 500.000 de euro, alţi 500.000 de euro fiind bani alocaţi de Consiliul Judeţean Iaşi.

‘Suntem în era unei evoluţii continue a medicinii. La acest spital avem un colectiv foarte bine pregătit şi se observă aplecarea acestuia spre performanţa medicală. De aceea vrem să încurajăm realizarea unor proiecte de cercetare în domeniul medical. Consiliul Judeţean va sprijini în continuare sănătatea pentru că este necesar să demonstrăm că se poate face medicină de înaltă clasă şi la noi în ţară’, a declarat şi Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali