Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Situaţia aparatului de plasmafereză de la Iaşi

(AUDIO) Situaţia aparatului de plasmafereză de la Iaşi

Publicat de Andreea Drilea, 18 iunie 2020, 12:26

Obligaţiile contractuale privind donarea aparatelor de plasmafereză către centrele locale şi regionale de transfuzii sanguine din România nu au fost respectate şi, ca atare, iniţiatorul demersului doreşte retragerea aparaturii din punctele unde prelevarea de plasmă de la pacienţii vindecaţi de Covid 19 nu se desfăşoară conform înţelegerii.

Reprezentantul firmei, Florin Hozoc a declarat că astăzi trebuiau retrase aparatele de la trei centre, între care şi Iaşi.

Florin Hozoc a spus că la Iaşi s-au efectuat doar 1,5 recoltări la o sută de pacienţi vindecaţi spre deosebire de Arad unde sunt 7 recoltări la sută, sau Galaţi – cu 6,5%.

Decizia aparţine acum Institutului Naţional de transfuzie hematologică din România, a menţionat reprezentantul firmei, Florin Hozoc:

„În momentul de faţă nu putem vorbi de negocieri, vorbim de obligaţiile care decurg din contractele de sponsorizare, astfel că, în momentul de faţă aşteptăm de la Insitutul Naţional de Hematologie Transfuzională să ne comunice, unde, în ce centre din ţară să mutăm cele trei echipamente pe care le retragem de la Alba Iulia, Giurgiu şi Iaşi. Au termen să ne răspundă la această întrebare până la sfârşitul acestei săptămâni pentru că erau şapte zile lucrătoare de la data la care i-am notificat, asta înseamnă că vom primi acest răspuns şi la începutul săptămânii viitoare vom opera aceste retrageri de echipamente. Există însă şi posibilitatea ca Insitutul Naţional de Hematologie să decidă că aceste echipamente pot să rămână în continuare, fie la toate cele trei centre, fie la unele dintre centre, cum este centrul de la Iaşi.”

Directorul centrului de transfuzii sanguine de la Iaşi, Lavinia Scripcaru a declarat că au fost contactate toate persoanele tratate de coronavirus dar la apelul de donare au răpsuns doar şase cadre medicale.

Lavinia Scripcaru îşi doreşte ca aparatul să rămână la Iaşi şi în etapa următoare iar posibilii donatori să-şi reconsidere atitudinea:

„Noi am primit notificare în ceea ce priveşte preluarea aparatului de la centrul nostru. Din punctul meu de vedere, nu este o hotărâre tocmai bună pentru că am înţeles, aşa cum era normal, că acest aparat şi kiturile oferite erau destinate salvării sau îmbunătăţirii stării de sănătate a pacienţilor aflaţi în nevoie. Noi sperăm ca totuşi acest aparat să ne rămână sau cel puţin să se mai temporizeze  ridicarea acestuia de la Centrul de Trasfuzii din Iaşi.”

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova