Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Salariaţii de la Penitenciarul Vaslui – în grevă japoneză; 14.000 de ore suplimentare nu le-au fost plătite

(AUDIO) Salariaţii de la Penitenciarul Vaslui – în grevă japoneză; 14.000 de ore suplimentare nu le-au fost plătite

Publicat de Andreea Drilea, 10 august 2018, 10:30

Angajaţii de la Penitenciarul Vaslui au intrat dimineaţă în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de faptul că nu li se plătesc orele suplimentare, dar şi de lipsa personalului din sistem.

Prim vicepreşedintele sindicatului din cadrul Penitenciarului Vaslui, Dan Gheţeu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, revendicările salariaţilor şi a precizat că acţiunile de protest vor continua, conform unui calendar stabilit la nivel naţional.

„Principalele revendicări pe care le cerem ar fi plata orelor suplimentare restante, vorbim de peste 14 000 de ore suplimentare acumulate la nivelul Penitenciarului Vaslui şi de peste un milion de ore suplimentare la nivel naţional. Realizăm şi ore şi sâmbăta şi duminica pe un spor de 75% care deja erau puse în plată. De lucrul acesta beneficiază şi poliţiştii şi toţi cei din sistemul de apărare dar şi siguranţă naţională. Mai avem un punct, eliminarea discriminărilor salariale.”

(Vasile Geles, corespondent Radio Iaşi/FOTO arhivă anp.gov.ro)

Etichete:
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
Prim plan duminică, 27 septembrie 2026, 08:33

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri în plenul care se reuneşte la ora 13:00, după ce luni şi marţi vor fi...

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 12:33

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic, în prezența reprezentanților Ministerului...

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:19

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. ‘Am depus în...

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:54

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de noi spații de cazare, începând din acest an academic. Este...

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:47

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă la această oră, în urma unei întreruperi programate pentru...

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:28

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț a fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 33...

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro
Prim plan vineri, 25 septembrie 2026, 19:18

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost audiat, astăzi, în dosarul Păcura.  La final, edilul nu a făcut declarații. Ancheta se referă la...

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura