Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Iași: Primul donator de plasmă pentru pacienții COVID-19, a donat și a doua oară

(AUDIO) Iași: Primul donator de plasmă pentru pacienții COVID-19, a donat și a doua oară

Publicat de , 4 iunie 2020, 18:40

La Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi s-a prezentat, astăzi, pentru a doua oară, un donator de plasmă convalescentă dorind, astfel, să vină în spijinul celor care se află în stare critică din cauza COVID 19.

Managerul Centrului, Lavinia Scripcaru, a declarat pentru postul nostru de radio, că pînă, în prezent, s-au adresat instituţiei 6 persoane vindecate de Covid 19, care au donat, doar una dintre acestea nefiind eligibilă.

Lavinia Scripcaru: Până în momentul de față, la Centrul de Trasfuzie Sanguină Iași s-a recoltat de la un număr de șase donatori de plasmă convalescentă COVID-19. Din păcate, unul dintre nu a fost eligibil. Până în momentul de față, două persoane au fost eligibile, de la care s-au obținut cinci unități de plasmă convalescentă, unități care deja au fost distribuite către spital și au fost administrate. Mai avem în lucru încă patru unități de plasmă convalescentă. Deocamdată așteptăm rezultatele de la Institutul Național de Hematologie Transfuzională. Astăzi s-a prezentat pentru a doua oară, în vederea donării de plasmă, primul nostru donator. 

 

Managerul Centrului de Transfuzii Sanguine din Iaşi, Lavinia Scripcaru, a mai declarat că toţi donatorii de pănă acum, cu excepţia unui singur caz, au fost medici. 

Lavinia Scripcaru a precizat că de la un singur donator se pot recolta 600 de ml de plasmă hiperimună, care ulterior este împărţită în unităţi de câte 200 de ml.

Lavinia Scripcaru: Se administrează câte 200 de unități pe pacient aflat în nevoie. Dar, având în vedere faptul că marea majoritate au fost doamne, nu au reușit să doneze 600 de ml. În acest context, s-au recoltat 400 de ml la doamne, împărțit în 2 unități de 200. 

 

Mai multe persoane, printre care și cadre medicale din diferite judeţe ale ţării, care prezentau anticorpi anti-SARS CoV2, au fost refuzate la donarea de plasmă convalescentă pentru bolnavii COVID, din motive legislative.

Ordonanța cu privire la donarea, testarea și transfuzia de plasmă convalescentă prevede faptul că pentru a fi eligibil, donatorul trebuie să respecte aceleași criterii ca în cazul donatorului sde sânge, iar în plus trebuie să facă dovada că a trecut prin boală, dar în cadrul unei unități medicale. Aşadar are nevoie de un bilet de externare.

Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat statului roman 18 aparate de plasmafereză, a precizat că legislația României privind donarea de plasmă nu corespunde cu cea europeană, iar pacienţii cu anticorpi, deşi pot dona, nu sunt acceptaţi dacă nu au fost spitalizaţi.

https://www.facebook.com/1406413389688383/photos/a.1484062411923480/2558261181170259/?type=3&theater

(Andreea Daraban, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova