(AUDIO) Au început lucrările pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași
Publicat de Andreea Drilea, 27 februarie 2026, 12:42
Au început lucrările pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași.
Consilierul primarului Municipiului Iași, Petru Movilă, a precizat că în aceste zile sunt transportate ultimele cantități de pământ rămase pe amplasament în urma efectuării descărcării arheologice.
Acesta a mai menționat ca valoarea investiției depășește jumătate de miliard de euro: ”Peste 600 de milioane de euro, aceasta este valoarea Spitalului Regional de Urgență Iași în integralitatea lui: construcție, dotări, echipamente și tot ce trebuie astfel încât spitalul să poată fi dat în funcțiune.”
Proiectul cuprinde două etape, respetiv cea a construirii imobilului, iar cea de a doua constă în achiziția de aparatură medicală necesară.
La final, Spitalul va avea peste 800 de paturi din toate specializările medicale, iar finalizarea construcției va fi definitivată până în 2029.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)