Ascultă Radio România Iași Live

Neamț: Focar de pestă porcină africană confirmat la o exploatație comercială din comuna Horia

Neamț: Focar de pestă porcină africană confirmat la o exploatație comercială din comuna Horia

Publicat de Gabriela Rotaru, 27 februarie 2026, 06:05 / actualizat: 27 februarie 2026, 8:09

La data de 25 februarie 2026, în cadrul ședinței Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Neamț, condusă de prefectul județului Neamț, domnul Adrian Bourceanu, a fost analizată situația generată de confirmarea unui focar de pestă porcină africană la exploatația S.C. TED FARM S.R.L., din localitatea Cotu Vameș, comuna Horia.

Exploatația deține un efectiv de peste 8.500 de capete (scroafe gestante și tineret pentru reproducție). În cadrul focarului, 107 animale au murit, fiind confirmată prezența virusului pestei porcine africane.

În conformitate cu programul de măsuri întocmit de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și aprobat în cadrul CLCB, s-a dispus uciderea tuturor suinelor din exploatație, sub supraveghere sanitar-veterinară oficială, neutralizarea carcaselor și a materialelor contaminate, precum și efectuarea operațiunilor succesive de curățare, dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

A fost instituită zona de protecție pe o rază de 3 km, care include localitățile Cotu Vameș și Horia (comuna Horia), precum și localitatea Ion Creangă (comuna Ion Creangă).

Totodată, zona de supraveghere pe o rază de 10 km cuprinde localitățile Recea, Muncelu, Stejaru și Averești (comuna Ion Creangă), Basta, Secuieni și Secuienii Noi (comuna Secuieni), Trifești (comuna Trifești), Bălușești, Icușești, Tăbăra și Bătrânești (comuna Icușești), Lutca și Sagna (comuna Sagna), municipiul Roman, precum și localitățile Cordun (comuna Cordun) și Gâdinți (comuna Gâdinți).

În aceste localități se aplică restricții privind mișcarea și comercializarea suinelor, controale sanitar-veterinare în exploatații și verificări în trafic pentru prevenirea răspândirii virusului.

Pentru implementarea eficientă a măsurilor, la ședința CLCB au participat reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din zona afectată, ai gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum și reprezentanți ai IPJ Neamț, ISU Neamț, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, Direcției Agricole Neamț, Agenției pentru Protecția Mediului, Sistemului de Gospodărire a Apelor și Gărzii Forestiere.
A fost demarată și procedura de constituire a comisiei de evaluare în vederea stabilirii despăgubirilor pentru efectivele afectate, conform prevederilor legale, evaluarea fiind programată în perioada 26 februarie – 2 martie 2026.

Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă, cu evoluție rapidă și mortalitate ridicată la suine. Boala nu se transmite la om, însă produce pierderi economice semnificative. În lipsa unui tratament sau vaccin, controlul se realizează prin măsuri stricte de biosecuritate și restricții de mișcare.
Autoritățile fac apel la responsabilitatea crescătorilor și a cetățenilor din zonele vizate să respecte cu strictețe măsurile dispuse, să anunțe de urgență orice suspiciune de îmbolnăvire și să evite transportul sau comercializarea ilegală a animalelor și produselor din carne de porc.

Instituția Prefectului Județului Neamț monitorizează permanent evoluția situației și asigură coordonarea interinstituțională necesară pentru limitarea și stingerea focarului. (Radio Iași/ Gianina Buftea/ FOTO radioiasi.ro)

CNAIR şi Consiliul Judeţean Galaţi vor finanţa construcţia a două noi poduri peste râul Siret
Prim plan sâmbătă, 7 martie 2026, 08:56

CNAIR şi Consiliul Judeţean Galaţi vor finanţa construcţia a două noi poduri peste râul Siret

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, împreună cu Consiliul Judeţean Galaţi, vor finanţa construcţia a două noi...

CNAIR şi Consiliul Judeţean Galaţi vor finanţa construcţia a două noi poduri peste râul Siret
(AUDIO) Psihologii trag un semnal de alarmă: dependența de ecrane apare tot mai devreme
Prim plan sâmbătă, 7 martie 2026, 08:49

(AUDIO) Psihologii trag un semnal de alarmă: dependența de ecrane apare tot mai devreme

Psihologii atrag atenția că tot mai mulți copii ajung să dezvolte dependență de ecrane, iar vârsta la care intră în contact cu telefoanele...

(AUDIO) Psihologii trag un semnal de alarmă: dependența de ecrane apare tot mai devreme
(AUDIO) APIA primește cereri pentru sprijinul acordat pomicultorilor afectați de îngheț
Prim plan sâmbătă, 7 martie 2026, 07:56

(AUDIO) APIA primește cereri pentru sprijinul acordat pomicultorilor afectați de îngheț

Pomicultorii afectați de înghețul târziu din primăvara anului trecut mai pot depune, până luni, cereri pentru sprijinul financiar de urgență...

(AUDIO) APIA primește cereri pentru sprijinul acordat pomicultorilor afectați de îngheț
(AUDIO) Reorganizare la Prefectura Vaslui: 12 angajați își pierd locul de muncă
Prim plan vineri, 6 martie 2026, 12:29

(AUDIO) Reorganizare la Prefectura Vaslui: 12 angajați își pierd locul de muncă

12 angajați ai Prefecturii Vaslui vor fi concediați, după reducerea schemei de personal. Măsura vine în contextul reorganizării din acest...

(AUDIO) Reorganizare la Prefectura Vaslui: 12 angajați își pierd locul de muncă
Prim plan vineri, 6 martie 2026, 12:21

Neamţ: Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de minori şi trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Neamţ: Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de minori şi trafic de droguri de mare risc
Prim plan vineri, 6 martie 2026, 11:08

(AUDIO) Botoşani: Creşă închisă după ce mai mulţi copii au ajuns la spital cu vărsături

O creşă din municipiul Botoşani a fost închisă temporar, după ce mai mulţi copii au ajuns la spital cu vărsături şi stări de greaţă. Cei...

(AUDIO) Botoşani: Creşă închisă după ce mai mulţi copii au ajuns la spital cu vărsături
Prim plan vineri, 6 martie 2026, 10:30

(FOTO) Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren în gara din Bârlad, jud. Vaslui

Ambulanța Vaslui a fost solicitată să intervină în gara din Bârlad pentru un bărbat în vârstă de 55 de ani lovit de tren. A fost trimisă o...

(FOTO) Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren în gara din Bârlad, jud. Vaslui
Prim plan vineri, 6 martie 2026, 09:58

Proiectele din PNRR sunt analizate la Guvern de reprezentanţii ministerelor, sub coordonarea premierului

Proiectele din PNRR sunt analizate, în această dimineaţă, la Guvern, de reprezentanţii ministerelor, sub coordonarea premierului, pentru a putea...

Proiectele din PNRR sunt analizate la Guvern de reprezentanţii ministerelor, sub coordonarea premierului