Ascultă Radio România Iași Live

ANPC: 500 de service-uri auto, amendate cu peste 1,4 milioane de lei

Publicat de , 18 iulie 2020, 05:00 / actualizat: 18 iulie 2020, 8:24

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 1,407 milioane de lei unui număr de 500 de service-uri auto, în cadrul seriei de controale realizate la 766 astfel de operatori economici.

Conform unui comunicat al ANPC remis, vineri, AGERPRES, controalele au fost realizate la nivel naţional, în perioada 15 iunie – 10 iulie, şi au vizat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la service-urile auto şi la comercializarea sau promovarea autoturismelor şi pieselor auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor auto.

În urma neregulilor descoperite, comisarii ANPC au aplicat 318 avertismente şi 309 amenzi contravenţionale pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 49.198 lei.

În timpul controalelor, ANPC a constatat următoarele abateri: practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condiţiile contractuale, respectiv renunţarea la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, adică împiedicarea ridicării autovehiculului reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie aferente acestuia, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie; prezenţa în contract a penalităţilor doar din partea consumatorilor), în judeţele Caraş Severin şi Timiş; lipsa totală sau parţială a autorizaţiilor de funcţionare, în judeţele Bacău, Mureş, Covasna, Arges, Harghita, Mehedinţi, Timiş, Olt, Ilfov, Bihor şi Municipiul Bucureşti; prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în 13 judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Alte abateri constatate au fost lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în 14 judeţe şi Municipiul Bucureşti; nerespectarea timpului de remediere al defecţiunilor acoperite de garanţie, în judeţele Covasna, Hunedoara, Mehedinţi, Harghita, Cluj; Olt, Gorj şi Bihor; neinformarea privind timpul de realizare a lucrărilor de prestare a serviciilor, în judeţele Constanţa, Vrancea, Galaţi şi Tulcea; lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, în judeţele Hunedoara, Argeş, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Harghita, Călăraşi, Arad, Sibiu, Braşov, Ilfov, Mehedinţi, Municipiul Bucureşti; afişarea tarifelor fără să conţină TVA conform legii, în judeţele Neamţ, Iaşi, Mureş, Covasna, Sibiu, Ialomita, Ilfov; Satu Mare, Sălaj şi Municipiul Bucureşti.

ANPC a mai descoperit lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor şi tarifelor orare (preţurile sau tarifele afişate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt aşezate la loc vizibil sau sunt afişate în mod echivoc, fără a avea toate explicaţiile necesare), în 31 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti; utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, în judeţele Iaşi, Olt, Giurgiu, Călăraşi, Mureş, Braşov şi Prahova; comercializare de produse cu data ieşirii din uz depăşită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Ilfov, Mehedinţi, Gorj, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti; abateri privind promoţiile, în judeţele Hunedoara, Teleorman, Arad şi Cluj; nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezenţa devizelor nesemnate de clienţi, în judeţele Satu Mare, Cluj, Harghita, Braşov, Covasna, Ialomiţa, Ilfov şi Municipiul Bucureşti; condiţii insalubre de lucru şi depozitare, în judeţul Sălaj şi Cluj; lipsa certificate ISCIR pentru elevatoare, în Ilfov şi Municipiul Bucureşti; lipsa autorizaţiei de mediu sau a reînnoirii acesteia pentru camera de vopsit, în judeţele Timiş, Mehedinţi, Ilfov şi Municipiul Bucureşti; desfăşurare activităţi fără existenţa autorizaţiei RAR, în judeţele Galaţi, Focşani, Iaşi, Neamţ, Mehedinţi, Olt şi Municipiul Bucureşti.

Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, susţine că Autoritatea supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, aşa cum este normal să se întâmple într-o piaţă civilizată.

‘Instituţia noastră a câştigat încrederea românilor tocmai pentru că este foarte atentă şi vigilentă la întreg spectrul de activităţi comerciale şi prestări de servicii care cade în competenţa noastră, conform legii. Comisarii ANPC supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, aşa cum este normal să se întâmple într-o piaţă civilizată. Totodată, mă bucur să constat că şi cetăţeanul ţine pasul cu modificările legislative, care privesc aceste drepturi, şi este din ce în ce mai informat şi mai atent în timpul actului comercial, gradul său de exigenţă situându-se aproape de cel de dezvoltare a societăţii. De aceea, îndemn consumatorii să se bizuie în continuare pe noi, pentru că ne vom afla, ca întotdeauna la datorie, în slujba lor‘, a declarat preşedintele ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat controale la service-urile auto din întreaga ţară, în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori şi transportatori privind practici comerciale incorecte şi facturi ‘umflate’, declara pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel, în data de 21 iunie.

‘La începutul acestei săptămâni am demarat controale la service-urile din întreaga ţară, inclusiv în Bucureşti, la aproximativ 250 de unităţi, în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori precum şi de la transporturi în cursul anilor 2019 şi 2020. Analizând conduita unor astfel de unităţi, am ajuns la concluzia că practicile acestora sunt total incorecte în relaţia cu consumatorii, aflându-ne în prezenţa unei deformări substanţiale a comportamentului economic al acestora. Practicile comerciale folosite de unele service-uri afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Vom prelungi aceste controale atât cât va fi necesar‘, a precizat atunci Anghel.

El a susţinut că mecanismul prin care unitatea reparatoare stabileşte preţul reparaţiilor intră sub incidenta Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă