Ascultă Radio România Iași Live

IAȘI: Festivalul Iei – RomânIA Autentică a fost anulat

IAȘI: Festivalul Iei – RomânIA Autentică a fost anulat

Publicat de Andreea Drilea, 22 iunie 2020, 17:15 / actualizat: 22 iunie 2020, 19:42

UPDATE, 22 iunie 2020 – Cea de-a IV-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică, ediție care ar fi trebuit organizată în această săptămână, a fost anulată.

Decizia a fost luată de conducerea Primăriei Municipiului Iași în urma consultărilor cu reprezentanții autorităților sanitare locale, ca urmare a creșterii îngrijorătoare a numărului de infecții cu noul coronavirus la nivel național și județean și, corelat, a aglomerării unităților spitalicești implicate în gestionarea pandemiei COVID-19.

Decizia de anulare a festivalului vizează toate componentele acestuia, atât târgurile meșterilor populari, cât și târgul gastronomic tradițional.

Conducerea Primăriei Municipiului Iași a decis să anuleze, din aceleași considerente de sănătate publică, și Târgul Meșterilor Populari, programat inițial în perioada 4 – 5 iulie.

Alte evenimente publice de masă ar putea fi organizate de municipalitatea ieșeană după data de 15 iulie, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19 și de deciziile care vor fi luate la nivel național.  (Radio Iași/ Comunicat Primăria municipiului Iaşi/ FOTO radioiasi.ro)


A IV-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică

În perioada 22 – 28 iunie 2020, săptămână în care sărbătorim Sânzienele (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), ieșenii sunt așteptați la cea de-a IV-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică, un eveniment deja tradițional pentru comunitatea ieșeană, menit a promova pe plan național și internațional valorile autentice și frumusețea tradițiilor populare românești. Deși în acest an măsurile de protecție sanitară generată de pandemia COVID-19 nu permit organizarea unui spectacol de muzică și dansuri populare, ieșenii și turiștii sunt invitați să îmbrace ia românească pentru a-și manifesta atașamentul față de valorile tradiționale.

Primăria Municipiului Iași și partenerii instituționali vor organiza o serie de manifestări pentru a marca, totuși, Ziua Universală a Iei. Astfel, în holul central al Palatului Roznovanu va fi organizată expoziția „Autenticitate, valoare, mesaj – Angela Moldovan”, care cuprinde costume populare, obiecte personale, distincții și fotografii din colecția artistei.

De asemenea, producătorii locali de obiecte de meșteșugărit și artizanat, precum și de produse alimentare vor putea fi întâlniți în fața Palatului Culturii, pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri” și pe zona pietonala a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt.

În perioada 27 – 28 iunie, pe strada I. C. Brătianu va fi organizat un târg gastronomic cu mâncare tradițională românească de frupt și de post.

Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt TVR Iași, Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Asociația ART – Meșteșugurile Prutului și Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”. Principalele evenimente din Festivalul Iei vor fi transmise de TVR Iași.

Atât la expoziție, cât și la celelalte târguri, „biletul de intrare” este ia. Primăria Municipiului Iași și partenerii săi fac apel la ieșeni și nu numai să vină îmbrăcați în ie la aceste evenimente.

Reprezentanții Primăriei Municipiului Iași vor înmâna participanților îmbrăcați în ie și câte un ecuson personalizat și numerotat, astfel încât să existe o evidență a celor care au ales să îmbrace cămașa tradițională în această perioadă.

Reamintim că, dacă la ediția din 2017 municipalitatea a reușit să împartă 10.720 de astfel de ecusoane, în 2018 cele 12.000 de ecusoane fuseseră deja distribuite până la ora 18.00, numărul total al participanților de atunci fiind de circa 30.000, iar în 2019 manifestările au atras peste 20.000 de persoane.

Evident, în acest an, adunările publice nu sunt posibile, iar conducerea Primăriei Municipiului Iași recomandă tuturor participanților să respecte strict măsurile de siguranță sanitară.

„Numărul atât de mare al participanților la primele trei ediții de la Iași ale Festivalului Iei – RomânIA Autentică a demonstrat că ieșenii, dar și turiștii au asimilat și au îndrăgit această autentică sărbătoare românească. Mai importantă decât numărul participanților a fost însă atmosfera de autentică și frumoasă sărbătoare românească pe care a îmbrăcat-o Iașul în fiecare ediție. Trăim vremuri complicate, când nu ne putem manifesta bucuria așa cum suntem obișnuiți, dar îi invit și în acest an pe ieșeni și pe vizitatorii orașului nostru să sărbătorim împreună în număr cât mai mare RomânIA Autentică”, a declarat primarul Mihai Chirica.

(Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova