Ascultă Radio România Iași Live

Senat – moţiune Cultură/Ministrul Demeter Andras: Un demnitar, ca şi un artist, de altfel, se defineşte prin ceea ce face

Senat – moţiune Cultură/Ministrul Demeter Andras: Un demnitar, ca şi un artist, de altfel, se defineşte prin ceea ce face

Publicat de Andreea Drilea, 2 martie 2026, 18:10 / actualizat: 3 martie 2026, 6:33

UPDATE ora 17:30 – Un demnitar, ca şi un artist, de altfel, se defineşte prin ceea ce face, a afirmat, luni, în Parlament, ministrul Culturii, Demeter Andras, arătând că trăim ‘de ani buni’ într-o ‘cultură a manipulării’.

Demeter a fost prezent la dezbaterea moţiunii simple intitulată ‘Breasla vă vrea afară, domnule ministru. Sunteţi o jignire pentru cultura română’, iniţiată de 45 de senatori (AUR, PACE-Întâi România, neafiliaţi).

În cuvântul său, ministrul a trecut în revistă activitatea sa, de la copilul care a mers ‘la o şcoală de Teatru’, apoi a devenit ‘director al Teatrului Maghiar din Timişoara preţ de 12 ani’, unde a învăţat ‘din mers ce-nseamnă să fii managerul unei instituţii importante şi să şi faci ceva cu instituţia aia’, la directorul general şi la secretarul de stat în Ministerul Culturii, ori la conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune sau la TVR, unde a înfiinţat ‘o structură nouă, Casa de Producţie a televiziunii publice’ şi a reluat ‘producţia de teatru şi film după mulţi ani de pauză’ şi a ‘repus Cerbul de Aur pe hartă’ şi până la acceptarea portofoliului ministerial în vara lui 2025.

Demeter Andras a admis că a făcut greşeli ‘inevitabile’, dar a susţinut că a respectat regulile, pe care le-a caracterizat ‘ferm necesare’.

‘Şi, cu această înţelegere în cuget şi-n simţiri, acceptă portofoliul ministerial în vara lui 2025. Adică… ‘alaltăieri’. Şi se pune pe făcut lucruri şi acolo – deja ne-am prins cu toţii care e modelul… Conflicte? Da. Numeroase. Ca şi până acum. Greşeli? Inevitabil. Nimic nou. Reguli? Cu siguranţă; ele sunt ferm necesare’, a declarat ministrul Culturii.

El a respins acuzaţiile de ‘stahanovism sau mentalitate comunistoidă’, ca şi pe cele de ‘dispreţ şi aroganţă faţă de artişti’.

‘Stahanovism sau mentalitate comunistoidă? Deloc, merge fix în direcţie opusă. N-ar permite altfel ursitoarele, în primul rând. Ce caută unguru’ la cultură? Din seria ‘ce caută un copil la conducerea unui teatru’? Dispreţ şi aroganţă faţă de artişti? Nicio şansă. Doar momente mai incandescente, când patima ocupă prim-planul şi se lasă lesne confundată cu insolenţa. O jignire pentru cultură? Totul e relativ, deci, ştiţi vorba: depinde cine-ntreabă!’, a spus Demeter.

Ministrul Culturii a afirmat că nu a făcut compromisuri şi a infirmat acuzaţiile că ar fi avut condamnări.

‘Certuri artistice? Oh, da, dar la nivel de breaslă ele sunt ca nişte conflicte domestice; un scandal e o furie iar o furie nu reprezintă o convingere. Reprezintă o deversare emoţională. Concesii făcute? Da, câteva. Necesare. Compromisuri făcute? Niciodată. Nu de alta, dar s-ar enerva foarte rău ursitoarele şi… cine ştie ce-ar mai ieşi. A deranjat? De nenumărate ori. A călcat pe bătături? Oho! Şi încă o mai face. Condamnări? Din astea nu; nu e cazul. Dar, pentru că tot a venit vorba, să risipim o confuzie: în civil nu există condamnare; există numai în penal, deci… I-au ieşit toate lucrurile din prima? Nici vorbă. Dar cui îi ies?’, a arătat Demeter.

Menţionând că ‘nimeni nu-i de neînlocuit’, Demeter Andras a apreciat că trăim ‘de ani buni’ într-o ‘cultură a manipulării’.

‘S-ar găsi altcineva să-i ia locul? Oricând. Nimeni nu-i de neînlocuit. Şi-ar asuma altcineva acest traseu? Întrebare retorică; puncte de suspensie. Există o cultură a manipulării? Evident că există. Trăim în ea de câţiva ani buni, la nivel de planetă. Inclusiv această moţiune face parte din… scuze. Se află acest ministru în plin travaliu de ‘facere’? Da, se află, dar asta nu înseamnă că nu există ‘cap-compas’. I se poate reproşa faptul că e prea ‘dens’ şi prea ‘la vedere’? Da, fără-ndoială. Încercările, căutările, tatonările de drumuri se fac cu un preţ: cu tensiuni acumulate, cu schelete care cad din dulap, cu gunoi care zboară de sub preş şi cu unele voci care se aud mai tare decât altele. Dar dacă le dăm lor, acestor voci, câştig de cauză, n-ar trebui oare să ne gândim şi la ce au de pierdut toţi ceilalţi?’, s-a întrebat retoric ministrul Demeter.

Totodată, el a fost de părere că nu i se poate reproşa ‘lipsa de curaj şi de asumare a deciziilor’ în calitatea de ministru al Culturii, arătând că ‘un demnitar, ca şi un artist, de altfel, se defineşte prin ceea ce face’.

‘I se poate reproşa acestui ministru lipsă de curaj şi de asumare a deciziilor? Asta, nu. Se defineşte o civilizaţie prin ceea ce are şi o cultură prin ceea ce este? Neîndoielnic. Dar, dacă tot parafrazăm această triadă filosofică, trebuie adăugat şi termenul lipsă: un demnitar, ca şi un artist, de altfel, se defineşte prin ceea ce face. Pare că ne confruntăm cu un război infiltrat în toate cotloanele? Da, aşa se pare. Ar fi o variantă câştigătoare să ne ostilizăm cu toţii? Niciodată. Este posibil ca această moţiune să treacă? Totul este posibil. Ar fi acesta un gest înţelept? Aici, vom lăsa ursitoarele să dea răspunsul. Cum ştiu ele mai bine’, a mai spus ministrul Culturii, Demeter Andras. AGERPRES


Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, prin care îşi exprimă ‘dezaprobarea’ faţă de modul în care gestionează ‘un domeniu esenţial pentru poporul român’ va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului, potrivit site-ului forului legislativ.

Intitulată ‘Breasla vă vrea afară, domnule ministru. Sunteţi o jignire pentru cultura română’, moţiunea a fost iniţiată de 45 de senatori (AUR, PACE-Întâi România, neafiliaţi).

Documentul a fost depus în plen de liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu. Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a informat că, în condiţiile respectării regulamentului, dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple vor avea loc pe 2 martie, la ora 16:00.

Iniţiatorii demersului susţin că pe ministrul Demeter ‘pare să îl deranjeze identitatea românească’.

‘Patrimoniul defineşte identitatea unui neam. Dispariţia lui ar echivala cu un atac la identitatea naţională – adică exact ceea ce păreţi a dori dumneavoastră, domnule Demeter, căci identitatea românească pare să vă deranjeze’, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii il acuză pe ministrul Culturii ‘de lipsă de răspundere în urma unor multiple derapaje’, că ‘a jignit artiştii’, s-a aflat ‘în conflict de interese’ şi că încearcă să desfiinţeze Teatrul de Operetă prin comasare pentru a se ‘răzbuna’.

‘Am punctat doar câteva dintre multiplele derapaje ale domnului Istvan Demeter, la care este inacceptabil să lăsăm expusă mai departe cultura română (…) Cultura română are nevoie de viziune, competenţă şi respect, nu de un satrap arogant, mediocru şi insolent’, transmit iniţiatorii moţiunii. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Naţional vineri, 11 septembrie 2026, 14:31

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 18:40

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, în această după-amiază, un nou grup de ţinte aeriene care...

Precizări ale MApN privind noul grup de ţinte aeriene detectat în proximitatea frontierei României cu Ucraina, în apropiere de Insula Şerpilor
Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 18:37

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate,...

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile