Ascultă Radio România Iași Live

Proiectul de lege privind plata pensiilor private a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Publicat de Gabriela Rotaru, 15 octombrie 2025, 14:24

Proiectul de lege privind plata pensiilor private a fost adoptat, în calitate de for decizional, de Camera Deputaţilor, cu 178 de voturi pentru, 64 împotrivă şi 22 de abţineri.

Potrivit actului normativ, beneficiarii pilonului 2 şi pilonului 3 de pensii private vor putea retrage, la cerere, doar 30 la sută din suma acumulată. Restul va fi plătit lunar, pe o perioadă de 8 ani sau pe toată durata vieţii, ca rentă viageră.

Pensionarii cu afecţiuni oncologice vor avea, însă, dreptul să retragă toţi banii odată, la fel şi persoanele care au un cont mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizaţii sociale lunare.

Legea va fi trimisă preşedintelui spre promulgare, urmând ca măsurile prevăzute în proiect să intre în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial. (Rador/ FOTO cdep.ro)

Şeful Statului Major al Apărării spune că populația trebuie să fie pregătită pentru diverse situații de criză
Naţional miercuri, 21 ianuarie 2026, 05:43

Şeful Statului Major al Apărării spune că populația trebuie să fie pregătită pentru diverse situații de criză

România trebuie să aibă o populație pregătită pentru diverse situații de criză, inclusiv pentru susținerea unui efort de război, a declarat...

Şeful Statului Major al Apărării spune că populația trebuie să fie pregătită pentru diverse situații de criză
Alexandru Nazare: Ținta de deficit bugetar pentru 2026 este spre 6%
Naţional miercuri, 21 ianuarie 2026, 05:41

Alexandru Nazare: Ținta de deficit bugetar pentru 2026 este spre 6%

Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, iar creșterea economică este prognozată la aproximativ 1%, a anunțat marți ministrul de...

Alexandru Nazare: Ținta de deficit bugetar pentru 2026 este spre 6%
Ministrul Sănătăţii: Acord semnat pentru stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor; cooperare între 12 state europene
Naţional marți, 20 ianuarie 2026, 18:12

Ministrul Sănătăţii: Acord semnat pentru stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor; cooperare între 12 state europene

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat semnarea acordului de parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a...

Ministrul Sănătăţii: Acord semnat pentru stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor; cooperare între 12 state europene
(AUDIO) Școlile din România se mai pot înscrie, până la 23 ianuarie, pentru a participa la pilotarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial
Naţional marți, 20 ianuarie 2026, 16:55

(AUDIO) Școlile din România se mai pot înscrie, până la 23 ianuarie, pentru a participa la pilotarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial

Școlile din România se mai pot înscrie, până la 23 ianuarie, pentru a participa la pilotarea standardelor naționale de evaluare pentru...

(AUDIO) Școlile din România se mai pot înscrie, până la 23 ianuarie, pentru a participa la pilotarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial
Naţional marți, 20 ianuarie 2026, 14:37

Radio România își reconfirmă poziția de lider al pieței radio din România, potrivit datelor celui mai recent val al Studiului de Audiență

Radio România își reconfirmă poziția de lider al pieței radio din România, potrivit datelor celui mai recent val al Studiului de Audiență....

Radio România își reconfirmă poziția de lider al pieței radio din România, potrivit datelor celui mai recent val al Studiului de Audiență
Naţional marți, 20 ianuarie 2026, 07:29

România şi Republica Moldova accelerează proiectele comune de infrastructură

România şi Republica Moldova îşi intensifică cooperarea în domeniul infrastructurii de transport, cu accent pe accelerarea proiectelor comune...

România şi Republica Moldova accelerează proiectele comune de infrastructură
Naţional luni, 19 ianuarie 2026, 10:15

METEO: Vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 19-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei
Naţional luni, 19 ianuarie 2026, 06:28

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au făcut recomandări pentru populaţie

Serviciile de ambulanţă vor suplimenta echipajele şi maşinile de intervenţie, dacă situaţia o cere, a anunţat Ministerul Sănătăţii, în...