Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO/AUDIO) Mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

(FOTO/AUDIO) Mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Publicat de Andreea Drilea, 14 octombrie 2025, 14:06

32.000 de credincioși au participat astăzi la Sfânta Liturghie, oficiată cu prilejul Hramului Cuvioasei Parascheva, de un sobor de înalți ierarhi, atît din țară cît și de peste hotare, în fruntea cărora s-a aflat Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ceremonialul s-a desfășurat, ca în fiecare an, pe un podium special amenajat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane.

Pentru cei care nu au reuşit să ocupe un loc în apropierea scenei, în mai multe zone din apropiere au fost amplasate ecrane panoramice iar pe străzile unde pelerinii stau la rând sunt difuzoare, astfel încât aceştia să poată asculta slujbele.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Filotheos, Mitropolit de Tesalonic a evidențiat chemarea Evangheliei la lepădarea de sine și urmarea lui Hristos, arătând că Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama sunt exemple vii ale îndumnezeirii prin har: ”Și de vreme ce astăzi o prăznuim pe Cuvioasa Parascheva, să o rugăm să ne învețe răbdarea nevoinței, a jertfei și bucuria Învierii; iar Sfântului Grigore Palama să-i cerem cu stăruință să ne lumineze mintea, pentru a înțelege că Harul lui Dumnezeu este prezent, viu și activ în Biserică. Să ne luăm, așadar, fiecare Crucea cu nădejde, având certitudinea că Însuși Hristos merge înaintea noastră. Și când omul Îl urmează pe Domnul, deși este Cruce, ea devine lumină; și atunci, așa cum spune Sfântul Palama, omul devine „dumnezeu prin har.”

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a spus: ”Pelerinilor în mod special le datorăm frumusețea acestei zile. De la ei învățăm puterea răbdării, a jertfei, a dragostei pentru Hristos, pentru Maica Domnului și pentru Sfinți. Vă adorăm iubiți felerini, întoarcere cu bine la casele dumneavoastră!”

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a oferit un premiu pentru familiile numeroase, care, potrivit Înaltpreasfinițitului Teofan, evidențiază importanța tinerelor generații, în contextul declinului demografic al României: ”Dintre lucrurile frumoase sunt și familiile cu mulți copii. Existența acestor familii este cu atât mai meritorie cu cât situația demografică a țării este extrem de dificilă. Acum 11 ani am prezentat aici în fața dumneavoastră o familie de creștini mireni din zona Neamțului cu 13 copii. Anul acesta dorim a onora 3 familii de preoți binecuvântați de Dumnezeu cu număr mare de copii.”

Douăzeci de mii de pelerini stau, în continuare, la rând, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva și cea a Sfântului Grigorie Palama. Timpul de așteptare se ridică, acum, la 12 ore.

Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 08:10

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”

FLORI DE TOAMNĂ 2026 – expoziție de flori, fructe și semințe, a 50-a ediție, organizată în secțiile exterioare și în complexul de sere, ...

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul rectificării bugetare
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 05:47

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul rectificării bugetare

Ministerul Finanțelor a publicat joi seară proiectul rectificării bugetare pe care Guvernul intenționează să o adopte vineri. Patru ministere,...

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul rectificării bugetare
(AUDIO) Viitorul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași: argumente pro și contra schimbării amplasamentului
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 20:01

(AUDIO) Viitorul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași: argumente pro și contra schimbării amplasamentului

Strămutarea viitorului Institut Regional de Boli Cardiovasculare de pe teritoriul comunei Miroslava în cartierul Moara de Vânt din municipiul...

(AUDIO) Viitorul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași: argumente pro și contra schimbării amplasamentului
(FOTO) Un copil de 1 an și 9 luni, transferat de urgență la București după ce a suferit arsuri cu lichid fierbinte
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 16:44

(FOTO) Un copil de 1 an și 9 luni, transferat de urgență la București după ce a suferit arsuri cu lichid fierbinte

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a asigurat transferul medical al unui copil în vârstă de 1 an și 9 luni, care a suferit arsuri...

(FOTO) Un copil de 1 an și 9 luni, transferat de urgență la București după ce a suferit arsuri cu lichid fierbinte
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 16:24

(FOTO) Accident rutier în Podu Iloaiei: patru vehicule implicate și două persoane transportate la spital

  Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs în...

(FOTO) Accident rutier în Podu Iloaiei: patru vehicule implicate și două persoane transportate la spital
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 15:45

Ministerul Finanţelor: Rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB şi suplimentează fondurile pentru sănătate

UPDATE 19:40 – Prima rectificare bugetară din 2026 menţine deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condiţiile în care veniturile...

Ministerul Finanţelor: Rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB şi suplimentează fondurile pentru sănătate
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 15:24

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova

Reprezentanții asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei atrag atenția că suspendarea executării...

(AUDIO) Autostrada A8, în pericol să piardă finanțarea SAFE. Avertismentul organizațiilor din Moldova
Prim plan joi, 29 octombrie 2026, 12:24

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat ieri în coliziune, în Spania, a fost rănit. Oficiul consular român l-a...

Un cetăţean român, pasager într-unul dintre trenurile care au intrat în coliziune, în Spania, a fost rănit