Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) A fost publicat Protocolul de colaborare între PÎCCJ şi SRI

(UPDATE) A fost publicat Protocolul de colaborare între PÎCCJ şi SRI

Publicat de , 30 martie 2018, 11:39 / actualizat: 30 martie 2018, 13:19

Serviciul Român de Informaţii a publicat vineri pe site Protocolul de colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.

Documentul a fost încheiat pe data de 4 februarie 2009, fiind semnat de Tiberiu Niţu, prim-adjunct al procurorului general la acea vreme, şi Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Protocolul a fost aprobat de şefii celor două instituţii de la acea dată – Laura Codruţa Kovesi şi George Maior.

El a fost încheiat în baza Constituţiei, a Codului de procedură penală, a unor legi, ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern, dar şi a unor hotărâri CSAT, potrivit documentului declasificat de SRI.

Protocolul prevede ‘constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor de la art. 2‘, care stipulează: ‘Părţile cooperează, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii‘.

Documentul mai prevede ‘acordarea de către experţii Serviciului, în condiţiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penală’, precum şi acordarea de către SRI ‘a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele prevăzute la art. 2, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată‘.

Articolul 3 cuprinde obiectivele cooperării: ‘punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora; efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii; asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce revin Parchetului în vederea punerii în aplicare a actelor de autorizare emise potrivit prevederilor din Codul de procedură penală; corelarea activităţilor de identificare, obţinere, valorificare, conservare şi prelucrare analitică a informaţiilor referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2‘.

Tot în articolul 3 se face referire la:

* constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor prevăzute la art. 2;

* acordarea cu titlu gratuit de către Serviciu a asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei oficiale;

* elaborarea şi derularea de către părţi, în domeniile complementare, de strategii, acţiuni şi programe comune;

* acordarea de către experţii Serviciului, în condiţiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penală, pentru aplicarea prevederilor art. 91 (1) – 91 (5) şi art. 98 Cod procedură penală;

* acordarea de către Serviciu, în condiţiile legii şi ale prezentului Protocol, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele prevăzute la art. 2, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată;

* crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi;

* participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecţionare profesională.

 

În ceea ce priveşte responsabilităţile Parchetului se precizează:

* asigură, prin procurorii specializaţi, valorificarea informaţiilor, datelor, documentelor şi materialelor, referitoare la iniţierea/săvârşirea de infracţiuni, transmise de către Serviciu, obţinute ca urmare a punerii în aplicare a mandatului, în măsura în care cunoaşterea acestora este necesară pentru constituirea sau finalizarea unei cauze penale şi nu afectează derularea activităţilor specifice pentru contracararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;

* comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile modul de valorificare a informărilor sau sesizărilor primite de la Serviciu referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 2, cu excepţia cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentare în legătură cu cauza. Termenul de 60 de zile curge de la data înregistrării informării sau sesizării la Parchet.

* pune la dispoziţia Serviciului, la cerere sau din oficiu, date şi informaţii care prin natura lor prezintă interes operativ pentru contracararea sau prevenirea unor ameninţări la adresa securităţii naţionale. Pune la dispoziţia Serviciului datele şi informaţiile referitoare la implicarea unor cadre militare sau salariaţi civili ai acestuia în pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni, dacă apreciază că, prin aceasta, nu se împiedică sau îngreunează aflarea adevărului în cauză.

 

Responsabilităţile SRI sunt:

* efectuează, în condiţiile legii, la cererea Parchetului, activităţi specifice în vederea obţinerii datelor şi informaţiilor privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni prevăzute la art. 2;

* pune la dispoziţia Parchetului date, informaţii şi documente, cu respectarea prevederilor legale referitoare la accesul la informaţii clasificate, care pot sprijini documentarea cauzelor aflate în lucru. Aceste informaţii trebuie să cuprindă suficiente elemente de identificare pentru adoptarea unor măsuri specifice şi pentru a putea fi valorificate în cadrul urmăririi penale;

* acordă sprijin, prin compartimentele specializate, pentru completarea informaţiilor în cauzele complexe dintre cele prevăzute de art. 2, aflate pe rolul Parchetului, scop în care desfăşoară activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă;

* acordă sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, pentru activităţi necesare punerii în aplicare a prevederilor art. 91 (1) – 91 (5) şi art. 98 Cod procedură penală, care implică utilizarea mijloacelor tehnice specifice;

* comunică Parchetului, la cerere sau din oficiu, informaţiile obţinute din derularea activităţilor operative de realizare a securităţii naţionale, care prezintă relevanţă şi pot fi valorificate în cadrul procesului penal;

* informaţiile destinate potrivit legii structurilor centrale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie se comunică exclusiv procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

* efectuează, prin lucrători operativi anume desemnaţi, activităţile prevăzute în art. 224, alin. 2 din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute la art. 2;

* acordă sprijin, în condiţiile legii, la solicitarea scrisă a Parchetului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 2, prin activităţi specifice, potrivit competenţei, precum şi prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico- ştiinţifice;

* la solicitarea scrisă a Parchetului, acordă sprijin tehnic, în condiţiile prevăzute de art. 91 (1) – 91 (5) din Codul de procedură penală, în vederea constatării săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 2, în condiţiile prevăzute de art. 465 din Codul de procedură penală, în baza unui plan comun de acţiune.

* la solicitarea scrisă a Parchetului, pune la dispoziţie, în termen de 15 de zile de la data obţinerii, informaţiile provenite din bazele de date la care are acces în virtutea protocoalelor încheiate cu alte instituţii.

Serviciul Român de Informaţii a publicat vineri pe site Protocolul de colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.

Pe 16 martie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va solicita desecretizarea de către Ministerul Public – DNA a protocoalelor încheiate cu SRI.

Ulterior, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi-a exprimat disponibilitatea pentru desecretizarea protocolului cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anunţul a fost făcut pe 19 martie de preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda. (Agerpres/FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare
Parlament/Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate
Naţional luni, 16 martie 2026, 06:32

Parlament/Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate

Proiectul de buget pe anul 2026 ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate pentru dezbatere şi avizare. Potrivit calendarului aprobat de...

Parlament/Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate
Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română
Naţional luni, 16 martie 2026, 06:29

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română

Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Anul acesta, simularea Evaluării...

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română
Naţional vineri, 13 martie 2026, 12:05

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit astăzi, în jurul orei 10 şi 5 minute un mesaj RO-Alert pe fondul...

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Naţional vineri, 13 martie 2026, 08:19

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU

96 de cetăţeni români, dintre care 21 de minori şi un infant, au fost repatriaţi astăzi din Orientul Mijlociu. Ministerul Afacerilor Externe a...

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:19

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an

Guvernul va trimite astăzi la parlament spre dezbatere şi vot proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor...

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic