Ascultă Radio România Iași Live

Teodorovici:România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, cu obiectiv anul 2024

Teodorovici:România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, cu obiectiv anul 2024

Publicat de , 5 aprilie 2019, 10:20

România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în preambulul reuniunii Eurogrup şi reuniunii informale a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie.

‘România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro – n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna’, a spus demnitarul.

Întrebat cum comentează discuţiile din Consiliul Uniunii Europene pe marginea unei Directive prin care ar putea fi introduse cote la produsele accizabile, de tipul alcool sau ţigări, Eugen Teodorovici le-a apreciat ca fiind ”foarte intense’, însă, în opinia lui, nu se va ajunge la o creştere de taxe ‘în viitorul apropiat’.

‘Ştiţi foarte bine că propuneri pot să fie, dar important este să fie discutate şi acceptate de toţi miniştrii de Finanţe. Punctul meu de vedere, ca ministru de Finanţe şi astăzi preşedintele ECOFIN-ului, este că orice fel de discuţie vizavi de noi taxări, noi cote de taxare trebuie să se discute într-un cadru larg şi amănunţit. Nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri la nivel european. Este foarte important să avem o abordare unitară la nivel european. Au fost şi discuţii aprinse în care Comisia a venit cu propunerea de schimba mecanismul de vot în cazul taxării, asta probabil că şi din dorinţa statelor mai mari care ar dori să impună o decizie şi fiind deranjate de statele mai mici, care pot bloca un astfel de proces. Sunt discuţii foarte intense, dar nu se va ajunge totuşi la o creştere de taxe în viitorul apropiat’, a afirmat Teodorovici.

În ceea ce priveşte reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe de la Bucureşti, oficialul român a subliniat că unul dintre subiectele sensibile inclus pe agenda dezbaterilor se referă la migraţia forţei de muncă.

‘Astăzi este un moment istoric pentru ţară. Se organizează la Bucureşti prima reuniune informală a Consiliului miniştrilor de Finanţe din Europa. Practic, pentru două zile, Bucureştiul devine capitala financiară a Uniunii Europene. În aceste consilii informale se discută alt gen de subiecte, dar de interes pentru noi, ca ţară, şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblul ei. Sunt subiecte are au la bază câteva studii făcute destul de bine şi foarte bine fundamentate, legate de mobilitate, costuri de finanţare, piaţa europeană în ansamblul ei, perspectivele şi care sunt actualele probleme. O temă de interes care se va discuta astăzi, şi faţă de care şi România este ataşată, este partea de migrare a forţei de muncă, un subiect care creează probleme la nivel naţional şi european. L-am auzit ieri şi pe domnul vicepreşedinte al Consiliului European, Valdis Dombrovskis, care se referea la competitivitatea României. Aici, unul dintre elementele care poate duce la scăderea acestui indicator este şi migrarea forţei de muncă, atât cea calificată, cât şi cea necalificată, iar asta reprezintă într-adevăr pentru România o mare problemă’, a punctat Eugen Teodorovici.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi Uniunea pieţelor de capital, împreună cu Günther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, şi Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, vor reprezenta Comisia Europeană la reuniunea Eurogrup şi la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe (ECOFIN).

Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, cele două evenimente au loc la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie 2019, şi sunt organizate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, vineri, în cadrul Eurogrup, Comisia Europeană va prezenta participanţilor stadiul actual în implementarea reformelor de către autorităţile greceşti în baza ultimei variante a celui de-al doilea Raport de supraveghere consolidată publicat săptămâna aceasta. De asemenea, la reuniune se va discuta despre proiectul de plan bugetar pentru anul 2019 al statului Luxemburg, ca urmare a adoptării în luna martie a opiniei Comisiei Europene.

De asemenea, preşedintele Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS), Andreea Enria, şi preşedintele Comitetului Unic de Rezoluţie (SRB), Elke König, vor avea la rândul lor câte o prezentare. Roberto Gualtieri, preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din cadrul Parlamentului European, va fi prezent la o dezbatere despre perspectivele economice şi provocările zonei euro.

Eurogrupul va continua în configuraţie deschisă discuţiile începute la summitul euro din decembrie 2018.

Ca parte a lucrărilor în desfăşurare pentru aprofundarea Uniunii Economice Monetare (UEM), Eurogrupul va aborda aspecte de guvernanţă în contextul instrumentului bugetar pentru convergenţă şi competitivitate. De asemenea, preşedintele Sistemului European de Asigurare a Depozitelor (EDIS) va prezenta ultimele evoluţii cu privire la foaia de parcurs pentru demararea discuţiilor politice privind EDIS.

În cadrul reuniunii informale ECOFIN, ce va începe vineri după amiază, miniştrii, alături de guvernatori ai băncilor centrale din statele membre, vor discuta despre priorităţile următorului ciclu instituţional şi calea de urmat pentru Uniunea pieţelor de capital. De asemenea, vor avea loc dezbateri cu privire la elemente ale cadrului financiar multianual, cum ar fi legătura cu Semestrul european şi finanţarea bugetului UE.

Pe durata zilei de sâmbătă, 6 aprilie, vor avea loc discuţii cu privire la impactul mobilităţii de pe piaţa muncii asupra bazei de taxare pentru statele membre. Miniştrii vor aborda problema impactului pe care îl are taxarea asupra creşterii economice, pornind de la un document al Comisiei Europene. De asemenea, miniştrii ar trebui să ajungă la o concluzie cu privire la termenii de referinţă pentru pregătirea reuniunilor G20 şi a FMI din luna aprilie 2019.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Naţional luni, 4 mai 2026, 10:23

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară

Euro a depăşit astăzi 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară, după ce moneda naţională a încheiat săptămâna la cel mai...

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
Naţional luni, 4 mai 2026, 06:40

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai

Testele pentru evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai, prevede calendarul...

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte