Ascultă Radio România Iași Live

Sindicaliştii din sănătate anunţă noi proteste

Sindicaliştii din sănătate anunţă noi proteste

Publicat de , 1 iulie 2019, 15:26

Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’, care reuneşte majoritatea sindicatelor din domeniul sănătăţii, a decis declanşarea unui program de acţiuni de protest, în semn de nemulţumire faţă de intenţia introducerii evaluării personalului sanitar în funcţie de performanţă, informează organizaţia într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Calendarul de proteste nu a fost dezvăluit, deoarece include ‘un set de surprize la adresa guvernanţilor’, potrivit federaţiei sindicale.

‘Consiliul de Coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ a decis demararea unui program de proteste pentru susţinerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acţiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanţilor, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanşării lor. A doua fază a protestelor este cea tradiţională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanşată în situaţia în care negocierea contractului colectiv de muncă eşuează’, se menţionează în comunicatul remis de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din sănătate se tem că evaluarea în funcţie de performanţă poate deveni un instrument de reducere a salariilor.

‘La adăpostul creşterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariaţi se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câştigate) pentru toţi salariaţii din sănătate. În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcţie de performanţă riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcţie de performanţă până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivităţii evaluării şi nu sunt respectate toate condiţiile prezentate în anexă. Interpretarea pe care o dăm intenţiei Ministerului Sănătăţii are în vedere faptul că i-am înaintat deja o solicitare pe această temă în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, obiectivitatea evaluării izbindu-se până acum doar de refuz. De asemenea, considerăm că la mijloc este şi o confuzie între evaluarea performanţei şi prevederi specifice legislaţiei muncii în materia normării (modalitatea de normare a muncii; cu referire la norma de timp şi norma de muncă), care oferă deja soluţii pentru posibilitatea de control şi reglare a problemelor indicate de oficiali’, se menţionează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din Sănătate consideră că legea salarizării a creat inechităţi angajaţilor din sistemul sanitar.

‘Utilizarea inechităţii ca argument pentru introducerea evaluării performanţei trebuie să vină la pachet cu soluţii la inechităţile create de legea salarizării, respectiv de modalitatea de aplicare a legii salarizării, acestea depăşind ca importanţă, din perspectiva impactului negativ asupra salariaţilor, problemele create de absenţa unei evaluări în funcţie de performanţă. Marea majoritate a propunerilor de reformă sunt făcute în dauna salariaţilor sau fără a se ţine cont de interesele/posibilităţile lor. Este relevant în acest sens faptul că Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a înaintat Ministerului Sănătăţii un set complex de propuneri inovative, a căror discutare a fost refuzată până acum‘, se precizează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Sindicaliştii din sistemul sanitar solicită Guvernului garantarea obiectivităţii evaluării pe criterii de performanţă înainte de implementarea acesteia.

‘Pentru a putea discuta de salarizarea în funcţie de performanţă credem că este necesară îndeplinirea unor condiţii prealabile: garantarea obiectivităţii evaluării; asigurarea posibilităţii salarizării suplimentare în funcţie de performanţă (evaluarea să nu fie utilizată doar pentru scăderea veniturilor salariale, ea generând şi posibilitatea creşterii proporţionale a acesteia); eliminarea reţelelor informale de putere, de tip neo-feudal, şi aşezarea pe un cadru al relaţiilor de muncă reglat de contractele colective de muncă şi legislaţia muncii; realizarea procedurii şi a criteriilor de evaluare împreună cu experţii Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’. Acestea sunt condiţii obligatorii, prealabile oricăror discuţii pe această temă, în absenţa îndeplinirii lor (adică, dacă Ministerul Sănătăţii va continua să se comporte ca până acum în acest domeniu), Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ va respinge introducerea salarizării în funcţie de performanţă deoarece aceasta riscă să fie doar un nume complex pentru un instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor‘, se menţionează în comunicatul Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.

Revendicările prezentate de sindicaliştii din sănătate includ: păstrarea drepturilor câştigate, printre cele mai importante fiind dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, respectiv la recuperarea forţei de muncă, pe care-l asigură concediile de odihnă suplimentare; asigurarea respectării principiilor etice în aplicarea legii salarizării, prin acordarea salariului corespunzător anului 2022 pentru toate categoriile de salariaţi din sănătate cel târziu la începutul anului 2020; raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual; plata gărzilor pe care medicii le efectuează în cadrul celui de-al doilea CIM cu tariful orar al salariului de bază.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă