Ascultă Radio România Iași Live

MApN/Spînu: Spaţiul aerian al României este bine apărat; se intervine după un set de măsuri, gradual

MApN/Spînu: Spaţiul aerian al României este bine apărat; se intervine după un set de măsuri, gradual

Publicat de Andreea Drilea, 11 septembrie 2024, 16:39

UPDATE – Purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu, a declarat miercuri că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare, dar sunt necesare ‘adaptări legislative’ pentru a clarifica ‘situaţiile particulare’ pe care Legea 257/2001 nu le putea prevede, pentru că în acea perioadă nu exista pericolul dronelor.

‘Vreau să transmit un mesaj de siguranţă. Spaţiul aerian al României este bine apărat. Faptul că nu s-a doborât drona, că nu s-a doborât nici în Polonia, nici în Letonia, reprezintă un risc, dar o vulnerabilitate nu a fost. La acel moment în aer au fost două avioane F16 care au supravegheat în permanenţă situaţia. Procedurile de acţiune sunt aceleaşi în tot spaţiul aerian al NATO. Nu putem spune că am fost spectatori. Se intervine după un set de măsuri care se iau gradual în mod unitar în tot spaţiul aerian al NATO. În acel moment am fost în legătură permanentă şi cu autorităţile NATO. Spaţiul aerian al României este gestionat, în mod integrat, la nivel aliat. Cele două avioane F16 ale forţelor aeriene române erau în serviciu de luptă, sub autoritate NATO. Au fost în aer aproape două ore, astfel că ar fi putut să intervină în situaţia în care drona ar fi reprezentat un pericol pentru teritoriul naţional’, a explicat Spînu după întâlnirea reprezentanţilor MApN cu membrii Comisiei de Apărare din Senat.

El a precizat că legislaţia României, ca şi legislaţia celorlalte state NATO, ‘are prevăzuţi paşi procedurali prin care se poate acţiona împotriva aeronavelor care utilizează spaţiul aerian al României în mod ilegal’.

‘Este adevărat însă că legislaţia a fost emisă cam în anul 2001, perioadă în care nu exista pericolul dronelor, şi în toate ţările NATO este cam aceeaşi situaţie. De asta este nevoie şi de adaptări legislative. Armata română acţionează după aceleaşi procedee şi principii după care acţionează toate armatele NATO’, a adăugat Spînu.

Purtătorul de cuvânt al MApN a admis că drona, care poate fi considerată ‘şi o provocare’, ar fi putut fi doborâtă dacă era ‘un act ostil îndreptat împotriva teritoriului NATO’.

‘Legea a fost emisă în anul 2001 (Legea 257/2001). Avem nevoie de clarificări legislative astfel încât procedurile noastre să fie cât mai simple, iar lanţul de autoritate să fie cât mai scurt în astfel de situaţii. Noile proiectele de lege sunt în avizare la diferite instituţii pentru a fi aprobate în şedinţa de Guvern. (…) Deocamdată, operăm cu această legislaţie. Putem să acţionăm când poate fi estimat un atac intenţionat, un act ostil împotriva teritoriului României sau al NATO. (…) Avem nevoie să clarificăm situaţiile particulare pe care Legea din 2001 nu le putea prevede (…) În situaţia în care avem un atac ostil deliberat împotriva României, sigur că nu e nevoie de nici o modificare legislativă, putem să intervenim cu legislaţia pe care o avem acum. Ceea ce ne dorim este să fim bine acoperiţi cu toate celelalte situaţii care nu puteau să fie prevăzute în 2001, când nu existau drone folosite militar’, a detaliat Spînu.

El a garantat că spaţiul aerian al României ‘este apărat la fel ca în toate ţările NATO’ şi că există mijloacele necesare de supraveghere, monitorizare şi intervenţie în cazul unei situaţii ostile. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro


Necesitatea completării legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate – este concluzia întâlnirii membrilor Comisiei de apărare din Senat cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării, a afirmat preşedintele Comisiei, Nicoleta Pauliuc.

‘Astăzi, în cadrul Comisiei de apărare, am avut invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării. Am început o discuţie despre completarea legislaţiei cu privire la capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian a unor drone ostile sau neavizate. Cu toţii am fost de acord, în cadrul dezbaterii, că pătrunderea în spaţiul aerian pe o distanţă de aproximativ 40 km, pe o perioadă de 40 de minute, a unei drone ruseşti poate fi considerată o vulnerabilitate, în contextul lipsei unei legislaţii care să să vorbească despre reguli actuale de angajare. Am discutat despre urgenţa adoptării unor proiecte de legi care să le permită celor de la MApN să îşi îndeplinească misiunile’, a spus Pauliuc.

Ea a precizat că MApN are patru proiecte legislative aflate în curs de avizare, urmând să fie aprobate în procedură de urgenţă.

‘Solicităm tuturor instituţiilor avizatoare să îşi dea sprijinul. (…) Suntem deschişi, suntem aici, vrem să fim parteneri, pentru că între MApN şi Comisia de Apărare există un parteneriat corect’, a adăugat Pauliuc.

Senatoarea PNL a precizat că ‘nu există un pericol că nu am putea să ne îndeplinim misiunile, spaţiul aerian fiind apărat, pentru că suntem parte a NATO’.

‘În zona de securitate, instituţiile, împreună cu Guvernul, sunt responsabile de propuneri legislative, pentru că cunosc foarte bine ceea ce se întâmplă. Din februarie, MApN lucrează la cele patru proiecte de lege. Au avut discuţii cu aliaţii noştri. (…) Avem nevoie de definiţii clare, avem nevoie de proceduri, pentru că degeaba vom face noi o lege care nu poate fi transpusă în realitate. Din acest motiv, noi, membri ai Comisiei de apărare, considerăm că soluţia trebuie să vină din partea Ministerului Apărării, prin proiect de lege aprobat în şedinţa de Guvern. Reprezentanţii MApN au spus că nevoie ca aceste legi să fie aprobate. Este nevoie de modificare legislativă, dar în acelaşi timp am primit asigurări din partea militarilor prezenţi azi la întâlnire că tehnic au ce le trebuie pentru a asigura securitatea şi siguranţa. (…) Ne-au dat asigurări că dacă o dronă este ostilă sau nu, se stabileşte de către un colectiv de specialişti’, a mai afirmat Pauliuc. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare