Ascultă Radio România Iași Live

Şedinţa CSAT a fost suspendată

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 septembrie 2018, 15:35

Şedinţa CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect privind rectificarea, în care să renunţe la tăierile bugetare în zona securităţii naţionale, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

„Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare bugetară puternic pozitivă, adică s-au alocat mult mai mulţi bani în plus decât în bugetul iniţial. Aşa a şi fost prezentată rectificarea, aşa s-a şi dorit. Totuşi, spre suprinderea multora, nu doar a celor din domeniul securităţii naţionale, pe o rectificare puternic pozitivă Guvernul a propus tăieri semnificative la foarte multe instituţii importante din zona securităţii naţionale. Acest lucru nu a fost la niciun moment explicat”, a spus şeful statului, după şedinţa CSAT.

El a arătat că în şedinţa CSAT nu s-a putut obţine consens, astfel că avizul necesar pentru rectificarea bugetară nu a putut fi emis.

”Nu s-a putut obţine consens, adică unanimitate în CSAT, şi nu s-a putut emite avizul necesar pentru rectificarea bugetară. Am luat decizia să suspend şedinţa CSAT, deoarece, după părerea mea, rectificarea bugetară este necesară, dar, pe de altă parte, nu putem face abstracţie şi nu dorim să facem abstracţie de la principiul colaborării loiale între instituţiile statului. Şi atunci, prin suspendarea şedinţei CSAT, am creat posibilitatea Guvernului să revină cu un nou proiect de rectificare, să renunţe la aceste tăieri bugetare în zona securităţii naţionale, care în niciun caz nu pot fi explicate decât eventual printr-o sintagmă de tip ‘şicană politică’, să se revină la discuţii, la colaborări şi imediat ce situaţia va fi remediată se va putea obţine avizul CSAT”, a precizat şeful statului.

El a amintit că avizul CSAT nu este unul facultativ.

„Este o obligaţie acest aviz al CSAT atunci când se discută bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. Asta ca să înţeleagă toată lumea că nu este în niciun caz o chestiune facultativă sau opţională”, a subliniat preşedintele Iohannis.

Acesta a precizat că, deşi legea prevede un termen de 30 de zile pentru discutarea acestor acte normative în CSAT, a stabilit şedinţa Consiliului pentru marţi.

„Între timp, Guvernul a publicat un nou proiect de rectificare bugetară şi mai optimistă rectificarea, deci se alocă aproximativ 3,5 miliarde de lei în plus faţă de prima variantă. În aceste condiţii este inexplicabil, nici nu fost explicat, de ce s-a insistat în continuare pe diminuarea fondurilor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. Aceste chestiuni au fost prezentate şi astăzi în CSAT, Guvernul nu a venit cu niciun fel de explicaţie pentru aceste tăieri, pe de altă parte directorii serviciilor şi instituţiilor ne-au prezentat situaţia din punctul lor de vedere, arătând foarte clar că în aceste condiţii de tăiere nu se pot atinge obiectivele stabilite tot în CSAT, tot cu acest Guvern, în prima parte a anului 2018”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat, în context, că este numai răspunderea Guvernului ce se întâmplă în continuare.

„Este nevoie de bani în foarte multe sectoare. Am spus din capul locului că aşa este, că este necesară o rectificare bugetară, dar nu este admisibil să punem în dificultate securitatea României în condiţiile în care rectificarea este una puternic pozitivă şi nu există niciun fel de motivaţie pentru tăieri bugetare într-o zonă atât de sensibilă, cum este cea a securităţii naţionale. România este o ţară sigură, românii sunt bine apăraţi, dar aceste lucruri nu vin de la sine, le avem fiindcă avem instituţii, servicii performante care garantează românilor această securitate, ea nu trebuie şi nu poate să fie diminuată pentru nişte considerente de politică măruntă”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele a conchis că aşteaptă un nou proiect de rectificare bugetară din partea Executivului.

„Aştept şi asta le-am spus membrilor Guvernului să revină cu un nou proiect de rectificare bugetară care elimină aceste tăieri inexplicabile dacă vrem să fim oameni serioşi. Dacă dorim să insistăm pe nişte şicane politice atunci lucrurile s-ar putea să se corecteze un pic mai greu”, a arătat şeful statului, citat de agerpres.ro.

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă