Ascultă Radio România Iași Live

Prima etapă de completare a cererilor de înscriere în învăţământul primar – între 29 februarie şi 18 martie

Publicat de , 28 februarie 2016, 06:35

Părinţii pot completa cererile tip pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în două etape: 29 februarie – 18 martie şi 30 martie – 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Potrivit proiectului, cererile pot fi completate online sau la unitatea de învăţământ la care părinţii solicită înscrierea copiilor, iar validarea acestora se va face la şcoala respectivă zilnic, în intervalul orar 8,00 – 20,00 (de luni până vineri) şi sâmbăta de la 9,00 la 13,00.

Procesarea de către Comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar a cererilor tip cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a celor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cerere se vor face pentru prima etapă de înscriere până pe 21 martie.

Între 22 – 24 martie va avea loc procesarea la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor părinţilor care solicită înscrierea la o altă şcoală decât cea de circumscripţie pe locurile rămase libere.

Tot în această perioadă se vor face admiterea sau respingerea cererilor la nivelul Comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare şi validarea de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a listei candidaţilor admişi în această etapă.

Între 25 – 26 martie se vor afişa în unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar numele candidaţilor înmatriculaţi, numărul de locuri rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

Pe 29 martie se vor afişa la unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar procedurile specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile.

Între 30 martie – 8 aprilie se vor depune cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio instituţie şcolară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Tot atunci vor fi validate cererile tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.

Pe dat de 15 aprilie se vor afişa la fiecare şcoală listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare, iar între 18 aprilie – 22 aprilie se vor face centralizarea şi soluţionarea de către Inspectoratul Şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016 şi ai căror părinţi solicită înscrierea direct în clasa I pot fi înmatriculaţi, doar pentru anul şcolar 2016-2017, în clasele I deja existente, pe locurile disponibile, conform unei proceduri publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Potrivit precizărilor privind stabilirea locurilor disponibile la clasa I, dacă numărul de elevi existenţi în clasa pregătitoare în anul şcolar 2015-2016 este mai mare sau egal cu 25, atunci nu există locuri disponibile. Însă, dacă sunt mai puţini de 25, atunci numărul de locuri disponibile se calculează ca diferenţă între 25 şi numărul de elevi existenţi în clasă în anul şcolar 2016-2017.

Depunerea solicitărilor de înscriere în clasa I se face direct la unitatea de învăţământ, neexistând posibilitatea completării online. În solicitările părinţilor/ tutorilor/reprezentanţilor legali se va menţiona cauza amânării înscrierii în învăţământul primar.

Părintele poate depune o singură solicitare, fie la şcoala de circumscripţie, fie la o altă şcoală din lista unităţilor de învăţământ cu locuri disponibile. Solicitările vor fi verificate şi centralizate de unităţile de învăţământ şi transmise inspectoratelor şcolare spre avizare.

‘În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor este mai mare decât numărul locurilor disponibile, înscrierea în clasa I se va face în perioada 11 martie – 16 martie 2016, conform unei proceduri specifice elaborate de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile, având prioritate criteriul apartenenţei la circumscripţia şcolară’, susţine sursa citată. (Agerpres/ FOTO elenacuza.ro)

Etichete:
Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:54

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand

Piaţa produselor second-hand va fi obligată să respecte reguli mult mai stricte, potrivit unui proiect de ordonanţă pus în dezbatere de...

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand
Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:50

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin

28.000 de tineri din România, care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor putea beneficia, începând cu...

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin
Militarii români din Irak au revenit în ţară
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:15

Militarii români din Irak au revenit în ţară

Militarii români din Irak au revenit în ţară, pe fondul înrăutăţirii situaţiei din regiune. Alianţa Nord-Atlantică a decis să se retragă...

Militarii români din Irak au revenit în ţară
Preţurile combustibililor continuă să crească
Naţional duminică, 22 martie 2026, 07:53

Preţurile combustibililor continuă să crească

Criza din Orientul Mijlociu continuă să influenţeze preţul carburanţilor la noi în ţară. Benzina standard a depăşit pragul de 9 lei pe...

Preţurile combustibililor continuă să crească
Naţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:37

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

Preşedintele Nicuşor Dan arată într-o postare pe facebook că alăturarea ţării noastre la acest demers are loc pe fondul implicaţiilor grave...

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Naţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:30

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Autorităţile pregătesc un set de măsuri care să răspundă crizei legate de preţurile carburanţilor

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Astfel, un litru de benzină standard, care depăşise, ieri, 9 lei, a ajuns, să astăzi, spre...

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Autorităţile pregătesc un set de măsuri care să răspundă crizei legate de preţurile carburanţilor
Naţional vineri, 20 martie 2026, 18:17

COTAR: Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor

Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor,...

COTAR: Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor
Naţional vineri, 20 martie 2026, 16:00

Ești o fire dinamică, ambițioasă și îți surâde ideea de a face parte din familia Armatei României? Orice este posibil! Urmează-ți visul!  Alege cariera militară!

Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se...

Ești o fire dinamică, ambițioasă și îți surâde ideea de a face parte din familia Armatei României? Orice este posibil! Urmează-ți visul!  Alege cariera militară!