Ascultă Radio România Iași Live

Premierul Ludovic Orban se întâlneşte cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema anticipatelor

Premierul Ludovic Orban se întâlneşte cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema anticipatelor
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 11 februarie 2020, 06:44

Premierul Ludovic Orban se întâlneşte, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema convocării alegerilor anticipate, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

Şeful Executivului a declarat, luni, că liberalii vor face toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate.

‘Vom continua discuţiile cu formaţiunile politice parlamentare pentru a ajunge la o înţelegere de susţinere a anticipatelor. (…) Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate. Vom continua discuţiile, negocierile şi poate vom reuşi să-i convingem (pe cei de la PMP – n.r.) să susţină alegerile anticipate’, a afirmat Orban, care a adăugat că PNL nu ia în calcul un scenariu prin care să nu se ajungă la anticipate.

PMP nu se teme de alegerile anticipate şi consideră că anul acesta este unul pierdut pentru a implementa proiectele de care românii au nevoie, a declarat, duminică, preşedintele partidului, Eugen Tomac.

‘Nu ne temem de alegerile anticipate. Le considerăm doar un capriciu politic şi credem că este esenţial ca oamenii politici să se gândească mai întâi la cetăţeni, la priorităţile României şi, dincolo de aceste lucruri, să nu existe altceva’, a spus Tomac.

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joia trecută, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis şefului statului Klaus Iohannis decizia de a susţine scenariul declanşării alegerilor anticipate.

‘Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi (…) vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii (…) pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate’, a declarat Barna.

Potrivit liderului UDMR, Kelemen Hunor, organizarea alegerilor parlamentare anticipate în aceeaşi zi cu alegerile locale nu ar respecta Constituţia.

El a precizat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi organizate cel mai devreme pe 5 iulie.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, tot după consultările de la Cotroceni, că soluţia alegerilor anticipate i se pare nepotrivită, deoarece ar avea consecinţe negative în plan politic şi economic, iar timpul câştigat faţă de un scrutin la termen ar fi nesemnificativ.

În opinia sa, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen adoptată de Guvernul Orban reprezintă o legiferare a ‘turismului electoral’.

Liderul Pro România, Victor Ponta, declara, la rândul său, săptămâna trecută că desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru este ‘o chestiune neserioasă’. El este convins că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis nu va fi votată în Parlament.

Grupul minorităţilor naţionale nu doreşte alegeri anticipate şi va susţine prim-ministrul propus de preşedintele Klaus Iohannis, a informat deputatul Varujan Pambuccian, după consultările cu şeful statului de joia trecută.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că premierul desemnat Ludovic Orban este propus de un partid care nu îl votează şi a adăugat nu are nicio înţelegere cu acesta în privinţa alegerilor anticipate.

Ciolacu a afirmat că nu va merge la consultări pe subiectul alegerilor anticipate, în cazul în care Orban îi va solicita acest lucru.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG