Ascultă Radio România Iași Live

Petre Daea a lansat programul plăţilor directe pe suprafaţă pentru fermieri

Publicat de , 16 octombrie 2018, 07:17

Aproximativ 100.000 de fermieri vor intra la plata avansului pe suprafaţă în această noapte în condiţiile în care sistemul APIA va fi funcţional începând de la ora 0:00, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea.

‘Sunt pregătiţi 450.000 de fermieri la plată şi prelucraţi în faza avansată în jur de 238.000. La orele 24:00 îi dăm drumul sistemului şi ne oprim mâine dimineaţa, la orele 6:00. Sperăm ca în noaptea aceasta să procesăm 100.000, de la orele 24:00 şi până la 6:00. Ei sunt programaţi pe ore, judeţe, ca să nu se blocheze sistemul. Raţionalizăm fluxurile, pentru că dacă am da drumul la toţi odată s-ar bloca tot sistemul. Vom vedea dimineaţa câţi fermieri au intrat la plată şi ce sume au fost date’, a declarat luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii.

Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Daea a precizat că APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2018, iar de la 1 decembrie se va intra pe plata regulară.

Recent, ministrul a precizat că sunt pregătiţi la plată 450.000 de fermieri, din 866.000 care au depus cerere.

Au încheiat controlul pe data de 1 octombrie, iar acum pot să dea subvenţiile pe data de 16, la minutul 1, de la cumpăna nopţii. (…) În primele zile sunt pregătiţi acum, pentru primele operaţiuni, 450.000 de fermieri din 866.000. Nu poţi să dai banii toţi într-o zi, că este imposibil acest lucru, avem aproape un milion fermieri, este cel mai mare număr de exploataţii în România şi România este singura ţară din UE care nu a solicitat prelungirea depunerii cererilor şi este prima ţară din UE la accesarea fondurilor europene’, a spus recent ministrul Agriculturii, la Salcia, în judeţul Mehedinţi.

Guvernul a aprobat pe 4 octombrie 2018 hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, dar şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Astfel, plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv – 5 euro/ha şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv – 50,3 euro/ha, plata pentru înverzire – 58,2 euro/ha şi plata pentru tinerii fermieri – 25,8 euro/ha. Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal.

Avansul se va acorda până la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Fermierii români au depus în perioada 1 martie – 15 mai a.c. peste 855.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane hectare.

Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.

Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,6638 lei/euro.

(Agerpres/FOTO psnews.ro)

Etichete:
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor