Ascultă Radio România Iași Live

Orban: Guvernul îşi va angaja răspunderea pe un pachet legislativ; cuprinde modificările la legile Justiţiei şi abrogarea OUG 51

Publicat de , 6 decembrie 2019, 18:52

UPDATE – Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe un prim pachet legislativ, care cuprinde modificările la legile Justiţiei, abrogarea OUG 51/2019 şi legea plafoanelor bugetare.

Daţi-mi voie să vă comunic oficial decizia pe care am discutat-o cu fiecare ministru în parte, şi anume aceea de a ne angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe două pachete de legi. Prima angajare a răspunderii este pentru un proiect de lege care va cuprinde modificările în două domenii şi va cuprinde legea plafoanelor bugetare. (…) Prima angajare de răspundere va fi pentru prorogarea termenelor cuprinse în legile Justiţiei, privitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor, privitoare la trecerea de la complete de doi la complete de trei şi prorogarea termenului de intrare în vigoare a măririi vechimii necesare pentru intrarea în magistratură de la 2 la 4 ani. Ne propunem ca anul viitor să abrogăm aceste prevederi, ele să nu mai existe, să nu ne pună în situaţia de a proroga pe final de an’, a spus Orban la începutul şedinţei de guvern.

El a adăugat că, odată cu prorogarea intrării în vigoare a celor trei termene din domeniul Justiţiei, va fi abrogată şi Ordonanţa 51/2019, pentru a se permite decontarea navetei şcolare.

Trebuie să ştiţi că, la ora actuală, există localităţi în care copiii, din cauza faptului că nu îşi permit să plătească costul integral al biletului pentru transport, nu se duc la şcoală. Ordonanţa 51 a urmărit, după părerea mea, două scopuri perverse, şi anume: la presiunea baronilor judeţeni ai PSD, să nu mai fie nevoiţi să plătească costurile aferente transportului pentru naveta copiilor, prin desfiinţarea statutului de serviciu public al serviciului de transport intrajudeţean, şi, de asemenea, această ordonanţă prelungeşte licenţele de transport intrajudeţean cu încă patru ani, ignorând obligaţia de a licita traseele în transport intrajudeţean’, a menţionat premierul.

Orban a afirmat că în pachetul legislativ pentru care îşi va angaja Guvernul prima dată răspunderea se află şi proiectul de lege a plafoanelor, care este necesară pentru adoptarea ulterioară a legii bugetului de stat.

‘La această şedinţă (de vineri – n.r.) vom discuta într-o primă citire textul, nu o vom adopta, vă anunţ de acum că marţi convoc şedinţă de guvern, astfel încât să adoptăm şi să demarăm procedura de angajare a răspunderii marţi’, a spus Orban. 


Guvernul îşi va asuma răspunderea pe abrogarea ‘tuturor prevederilor catastrofale’ din OUG 114 în perioada următoare, a declarat, vineri, prim-ministrul Ludovic Orban.

Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia românească care au fost cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 114. Am tras nădejde că în dezbaterea parlamentară – ştiţi că ordonanţa se află în dezbatere în Camera Deputaţilor – vom putea să abrogăm toate acele prevederi care au provocat, după părerea mea, prejudicii inestimabile economiei româneşti. Nu ştiu dacă vom putea face acest lucru. Dimpotrivă, din veştile care le primesc de la Parlament, din diferite comisii, se pare că unii chiar vor să înrăutăţească prevederile din OUG 114‘, a afirmat Ludovic Orban în deschiderea şedinţei de guvern.

Premierul a adăugat că ‘ultima ispravă’ de care a auzit este ‘aceea a măririi plafonului pentru fantomaticul FDI la 15 miliarde’.

‘Este ceva de noaptea minţii, nu vă puteţi imagina. Deci, ca atare, suntem obligaţi, după opinia mea, dacă vrem într-adevăr să repunem cât de cât lucrurile în normalitate şi să încetăm efectele prevederilor OUG 114 asupra economiei, va trebui şi ne vom angaja răspunderea cu siguranţă într-o şedinţă ulterioară, nu în şedinţa de marţi, ci în următoarea şedinţă de guvern, astfel încât să declanşăm procedura de angajare a răspunderii şi pentru abrogarea prevederilor nocive din cadrul OUG 114’, a mai declarat Orban. 

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG