Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Muncii, despre stadiul recalculării pensiilor

Ministrul Muncii, despre stadiul recalculării pensiilor

Publicat de Andreea Drilea, 19 mai 2022, 16:27

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a afirmat joi că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare, la un eveniment de specialitate.

Întrebat dacă ar putea creşte pensiile mai mici, el a răspuns că această discuţie este neconstituţională.

‘Această discuţie cu creşterea pensiilor mai mici este o discuţie neconstituţională şi am spus-o de mai multe ori. Noi vorbim de contributivitate şi vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majorează valoarea punctului de pensie, noi acceptăm această discuţie cu majorarea pensiilor în procent, dar pensia se majorează prin valoarea punctului de pensie. Putem face în schimb altceva pentru pensiile mici – ceea ce am făcut în primul pachet social, de la 1.600 până la 2.200 (de lei – n. r.) şi ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o dată la două luni, dar să creştem discreţionar numai pensiile mici nu se poate’, a menţionat Marius Budăi, la o conferinţă organizată de Blocul Naţional Sindical (BNS), împreună cu reţeaua Faire Mobilitaet, confederaţia sindicală DGB şi Friedrich Ebert Stiftung.

Totodată, el a precizat că voucherele vor fi acordate începând cu 1 iunie, anul acesta.

‘Este o activitate care este în dinamică şi în continuitate şi se va desfăşura până la sfârşitul anului, 31 decembrie. Dacă va fi o singură persoană în România care nu va primi cardul acasă în luna iunie şi îl va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu înseamnă ca banii aferenţi lunii iunie vor fi pierduţi’, a adăugat ministrul. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Naţional duminică, 1 martie 2026, 12:15

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie

O nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis începe săptămâna viitoare, anunţă Ministerul Finanţelor. În perioada 6-13...

Începe o nouă etapă de subscriere pentru titlurile de stat Fidelis, în perioada 6-13 martie
Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:51

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a anunţat extinderea sistemului Entry/Exit (EES) la punctele de trecere a...

Iaşi: Sistemul EES, extins la punctele de trecere a frontierei Albiţa, Bumbăta, Galaţi, Iaşi, Sculeni şi Brăila
34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 09:50

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu

34 de zboruri spre şi dinspre cinci destinaţii au fost anulate duminică, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din cauza...

34 de zboruri anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:58

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul...

MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 09:00

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE

De luni, la toate punctele de trecere a frontierei cu România se va aplica sistemul de intrare/ieşire al Uniunii Europene, care presupune...

Toate punctele de frontieră din România vor aplica de luni noul sistem de intrare/ieşire al UE
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:59

Reduceri de impozite pentru clădirile vechi şi persoanele cu dizabilităţi

Impozitul pentru clădirile mai vechi de 100 de ani va fi redus cu 25%, iar pentru cele construite în urmă cu peste 50 de ani, cu 15%, potrivit...

Reduceri de impozite pentru clădirile vechi şi persoanele cu dizabilităţi
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:55

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată vineri de preşedintele Nicuşor Dan....

Legea care modifică vârsta de pensionare a magistraţilor şi cuantumul pensiilor acestora a fost promulgată
Naţional sâmbătă, 28 februarie 2026, 07:47

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63

Laureatul Premiului Marin Constantin, ediția 2026, este actorul Victor Rebengiuc. Distincția, oferită anual de Corul Madrigal, a fost acordată...

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63