Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Educaţiei: Examenul scris pentru directorii de şcoli – cel mai probabil, pe 27 iulie

Publicat de Gabriela Rotaru, 27 aprilie 2021, 08:17

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că examenul scris pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli va avea loc, cel mai probabil, pe 27 iulie.

‘În data de 27 iulie intenţionăm să organizăm acest examen scris’, a spus Cîmpeanu.

El a precizat că se vor evalua de la abilităţi cognitive până la abilităţi manageriale.

‘Ne gândim, de asemenea, ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care în momentul de faţă se află în negocieri cu Comisia Europeană. Ministerul Educaţiei este printre puţinele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă. Am identificat soluţii pentru a susţine cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului ‘România Educată’, este vorba de investiţii în infrastructură, dotări, digitalizare, reducerea abandonului şcolar, partea de învăţământ profesional, mai ales învăţământ dual, şi partea de educaţie timpurie – creşe’, a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a amintit că pe 5 august vor expira toate mandatele conducerii şcolilor din România.

‘Este nevoie să organizăm măcar această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă. Foarte probabil nota minimă va fi 7. Toţi aceia care vor promova această primă etapă se vor putea înscrie în septembrie şi octombrie la concursurile care se vor susţine în fiecare şcoală’, a explicat ministrul Educaţiei. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti