Ascultă Radio România Iași Live

Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în toamnă

Publicat de , 23 februarie 2016, 16:46

Ministerul Agriculturii vrea să lanseze un Fond de Creditare pentru Agricultură până în octombrie sau noiembrie, în acest sens fiind în discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI), a declarat, astăzi, ministrul de resort, Achim Irimescu, în plenul Senatului, la ‘Ora ministrului’.

‘Avem discuţii avansate cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru stabilirea unui Fond de Creditare pentru Agricultură în vederea facilitării accesului la finanţare pentru că am dezangajat aproape un miliard de euro din cauza faptului că fermierii nu au avut acces la finanţare. Am discutat deja cu un director al FEI şi dacă vom accelera corespunzător discuţiile în octombrie – noiembrie am putea să avem un fond care ar putea să acorde credite prin 3, 4 maximum 5 bănci’, a spus Achim Irimescu.

Acesta a explicat etapele care trebuie urmate pentru a deveni funcţional un astfel de Fond de Creditare pentru Agricultură.

‘În prima etapă, în luna martie, este nevoie de realizarea unui market test al FEI cu instituţiile finanţatoare pentru actualizarea valorii exacte pentru instrumente financiare. Urmează finalizarea evaluării ex-ante pe care o face MADR, până sfârşitul lunii martie. În faza următoare va demara negocierea pentru încheierea acordului de finanţare, încă din trimestrul I, ca să putem cere modificarea PNDR în mai – iunie, iar după vacanţa de vară a Comisiei să avem acceptul de modificare pentru PNDR pentru a include fondul în program. Important este să avem toate procedurile legale adoptate’, a arătat ministrul.

Potrivit sursei citate, FEI va realiza ulterior selecţia intermediarilor financiari, ceea ce presupune lansarea unui apel de 45 de zile minim de la semnarea acordului, după care se va trece la evaluarea ofertei şi selecţia în termen de 60 de zile, iar în octombrie-noiembrie să existe deja un fond de creditare funcţional.

Nu în ultimul rând, şeful MAR a precizat că în aceste zile există consultări cu CE în vederea modificării unor condiţii pentru Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care percepe un comision mai mare decât dobânda practicată în prezent de bănci.

‘În aceste zile ne consultăm cu Comisia Europeană pentru că este o decizie a Comisiei şi sperăm ca în cel mai scurt timp să putem face să funcţioneze şi Fondul existent de Garantare (FGCR). Dacă în trecut am avut dobândă mare, iar acum, deşi dobânda este mai mică, condiţiile sunt dificile pentru fermieri. De exemplu, avem un Fond de Garantarea în agricultură în care MADR a investit foarte mulţi bani. Acum, avem 90 de milioane de euro din bani europeni în FGCR, dar din păcate comisionul stabilit printr-o directiva europeană este de 3,8% în condiţiile care banca oferă credite cu 2%. Sigur 3,8% este un comision foarte mare’, ‘ a adăugat ministrul Agriculturii. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:54

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand

Piaţa produselor second-hand va fi obligată să respecte reguli mult mai stricte, potrivit unui proiect de ordonanţă pus în dezbatere de...

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand
Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:50

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin

28.000 de tineri din România, care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor putea beneficia, începând cu...

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin
Militarii români din Irak au revenit în ţară
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:15

Militarii români din Irak au revenit în ţară

Militarii români din Irak au revenit în ţară, pe fondul înrăutăţirii situaţiei din regiune. Alianţa Nord-Atlantică a decis să se retragă...

Militarii români din Irak au revenit în ţară
Preţurile combustibililor continuă să crească
Naţional duminică, 22 martie 2026, 07:53

Preţurile combustibililor continuă să crească

Criza din Orientul Mijlociu continuă să influenţeze preţul carburanţilor la noi în ţară. Benzina standard a depăşit pragul de 9 lei pe...

Preţurile combustibililor continuă să crească
Naţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:37

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

Preşedintele Nicuşor Dan arată într-o postare pe facebook că alăturarea ţării noastre la acest demers are loc pe fondul implicaţiilor grave...

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Naţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:30

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Autorităţile pregătesc un set de măsuri care să răspundă crizei legate de preţurile carburanţilor

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Astfel, un litru de benzină standard, care depăşise, ieri, 9 lei, a ajuns, să astăzi, spre...

Preţurile combustibililor au continuat să crească. Autorităţile pregătesc un set de măsuri care să răspundă crizei legate de preţurile carburanţilor
Naţional vineri, 20 martie 2026, 18:17

COTAR: Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor

Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor,...

COTAR: Criza motorinei va distruge economia ţării, dacă executivul nu ia măsuri de plafonare a preţurilor din benzinării sau de reducere a accizelor
Naţional vineri, 20 martie 2026, 16:00

Ești o fire dinamică, ambițioasă și îți surâde ideea de a face parte din familia Armatei României? Orice este posibil! Urmează-ți visul!  Alege cariera militară!

Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se...

Ești o fire dinamică, ambițioasă și îți surâde ideea de a face parte din familia Armatei României? Orice este posibil! Urmează-ți visul!  Alege cariera militară!