Ascultă Radio România Iași Live

Liberalii se reunesc în Consiliul Naţional, după demisia lui Florin Cîţu de la conducerea partidului

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 aprilie 2022, 07:47

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, după demisia lui Florin Cîţu de la conducerea partidului.

Prim-vicepreşedintele liberal Lucian Bode a anunţat că pe ordinea de zi se va afla un singur punct, convocarea Congresului extraordinar pe 10 aprilie.

Consiliul Naţional, care va avea loc începând cu ora 12,00, va fi precedat de şedinţa Biroului Politic Naţional, la ora 10,00, unde, potrivit lui Bode, va fi numit un preşedinte interimar al partidului, până la Congres.

Decizia convocării Consiliului Naţional al PNL a fost luată, vineri, într-o şedinţă a Biroului Executiv care s-a desfăşurat în sistem de videoconferinţă, au declarat, pentru Agerpres, surse liberale.

Conform surselor citate, decizia în BEx a fost luată cu 45 de voturi din 45 de membri prezenţi.

Florin Cîţu şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

‘Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal’, a declarat Cîţu.

Şi secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat demisia, precizând că intenţionează să renunţe şi la funcţia de ministru al Investiţiilor.

‘În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aş vrea, în urma acestei discuţii, să-mi înaintez demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene având în vedere faptul că am plecat într-o echipă care, (…) ca orice echipă, se baza şi pe încredere (…). Sunt convins că, la momentul ăsta, nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi de coeziune de care e nevoie într-o echipă guvernamentală, aşa că voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest’, a afirmat Vîlceanu, la sediul PNL. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder