Ascultă Radio România Iași Live

Legea conform căreia şi personalul trecut în rezervă poate beneficia de reducerea vârstei de pensionare, promulgată

Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2020, 12:43

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea conform căreia poate beneficia de reducere a vârstei de pensionare şi personalul din sistemul de apărare care a fost trecut în rezervă sau în cazul căruia raportul de serviciu a încetat ca urmare a reorganizării unităţii şi reducerii unor funcţii.

Conform unui comunicat de presă transmis vineri de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 21 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Pe 6 mai, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege care a fost iniţiat de deputatul liberal Florin Roman.

‘De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (…) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale’, prevede textul adoptat de deputaţi.

Potrivit deputatului Florin Roman, propunerea legislativă vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate.

Preşedintele Iohannis a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului Adiţional semnat la Bucureşti, la 27 mai 2019, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2011.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG