Ascultă Radio România Iași Live

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 5,1%

Publicat de Andreea Drilea, 11 septembrie 2018, 10:23

Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna august la 5,1%, de la 4,56% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile cu 2,61%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inflaţia şi-a reluat trendul de creştere în august după doar numai o lună în care a fost consemnată o uşoară scădere.

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%.

‘Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%’, se arată într-un comunicat al INS remis AGERPRES.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.

România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%, în scădere totuşi faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate la mijlocul lunii august de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

(Agerpres/FOTO arhivă capital.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă