Ascultă Radio România Iași Live

INS: Creştere cu 1% a câştigului salarial mediu nominal brut, în octombrie

INS: Creştere cu 1% a câştigului salarial mediu nominal brut, în octombrie

Publicat de Andreea Drilea, 9 decembrie 2019, 10:54

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut, în luna octombrie faţă de septembrie, cu 1%, până la valoarea de 5.090 de lei, în timp ce salariul mediu net s-a majorat cu 1,1%, raportat la perioada de referinţă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – de 7.118 de lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.801 de lei).

‘În luna octombrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna septembrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice’, se precizează în comunicatul de presă al INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, în octombrie, după cum urmează: cu 9,8% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, respectiv între 3% şi 5,5% în industria metalurgică, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cercetare-dezvoltare.

Diminuări între 2% şi 3% au apărut în activităţi de poştă şi de curier, alte activităţi extractive, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), alte activităţi industriale n.c.a., activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea de mobilă, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, colectarea şi epurarea apelor uzate, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia minereurilor metalifere.

Pe de altă parte, în octombrie, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna anterioară au fost determinate de acordarea în luna septembrie 2019 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie.

Datele INS relevă faptul că în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale s-a consemnat o scădere de 19,4% a câştigului salarial mediu net, respectiv de 17,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

În acelaşi timp, scăderi semnificative pe acelaşi segment al câştigului salarial mediu net s-au mai înregistrat în fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii anexe extracţiei (între 3% şi 8%) şi în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea băuturilor, tranzacţii imobiliare (între 1,5% şi 2,5%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,8% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+1,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,8%).

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG