Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an

Publicat de Gabriela Rotaru, 17 noiembrie 2022, 14:05


UPDATE – Guvernul a aprobat, joi, cea de-a doua rectificare bugetară pozitivă din acest an, stabilind că veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, rectificarea bugetară acoperă cheltuielile obligatorii, cele de bună funcţionare, asigură cheltuielile de asistenţă socială.

De asemenea, au fost redistribuite fonduri pentru programele derulate la nivelul ordonatorilor principali de credite, care au impact în economie şi în sprijinirea populaţiei şi a companiilor.

Totodată, se asigură finanţare pentru acordarea unui ajutor de stat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică.

Se majorează, de asemenea, sumele alocate proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv din asistenţă aferentă PNRR.

Conform prognozei macroeconomice de toamnă care stă la baza rectificării, se spune în comunicat, este de aşteptat ca Produsul Intern Brut să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 milarde lei în anul 2022 (faţă de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară).

‘Deficitul bugetului general consolidat se menţine la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB. Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 41,70 miliarde lei în scădere faţă de deficitul de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din PIB deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71 puncte procentuale pe primele nouă luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB’, precizează sursa citată.

Executivul evidenţiază că veniturile bugetului general consolidat au însumat de 331,48 miliarde lei, cu 22,6% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut, iar evoluţia favorabilă a acestora fost influenţată preponderent de avansul nominal al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale, încasărilor suplimentare din energie, contribuţiilor de asigurări şi impozitului pe profit.

Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 373,18 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 18,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

‘Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2022 au înregistrat o creştere cu 0,57 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 26,6% din PIB la 27,2% din PIB’, conform comunicatului.

(AGERPRES)


Ultima rectificare a bugetului de stat din acest an este pozitivă – o jumătate de miliard de lei şi va fi aprobată în şedinţa de astăzi a executivului.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, banii vor fi redistribuiţi astfel încât să fie asigurate drepturile salariale şi ajutoarele sociale şi să fie respectate angajamentele europene.

Premierul Nicolae Ciucă spune că banii vor fi redistribuiţi astfel încât să se asigure continuitatea proiectelor, a salariilor şi a ajutoarelor sociale.

Nicolae Ciucă: Discutăm despre o rectificare bugetară de aproximativ 500 de milioane de lei şi în felul acesta am asigurat redistribuirea banilor, astfel încât la nivelul fiecărui minister să se asigure îndeplinirea tuturor angajamentelor în proiectele europene şi având, totodată, în atenţie aspectele legate de asigurare a fondurilor necesare pentru compensarea efectelor secetei în agricultură.

Pe de altă parte, premierul spune că instituţiile de evaluare europene arată că România a înregistrat creştere economică şi pe cel de-al treilea trimestru şi că nu există premize care să anunţe intrarea într-o recesiune economică.

Nicolae Ciucă: Sigur, suntem foarte realişti, depindem foarte mult de tot ceea ce înseamnă contextul economic şi partenerii noştri economici. O parte dintre aceste probleme vor afecta şi economia românească. De aceea, avem nevoie în continuare şi de măsuri şi decizii prin care să continuăm să sprijinim investiţiile, de prudenţă, de echilibru. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:37

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă. Astfel, în noaptea de 25...

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă
Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:29

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”

Cadrul legal pe care îl pregătește Ministerul Dezvoltării va include și posibilitatea ca primăria să reconstruiască imobilul grav avariat de...

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”
Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:24

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030

Într-o postare online, europarlamentarul AUR Adrian Axinia menționează că noile reguli urmează să fie transpuse în legislația națională în...

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 14:01

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 3% în primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2024,...

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% în primele opt luni ale anului
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 13:58

Protest al polițiștilor din penitenciare

Aproximativ 2000 de membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare au protestat astăzi în faţa Ministerului Justiţiei,...

Protest al polițiștilor din penitenciare
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 13:01

Guvernul a aprobat hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pe 7 decembrie

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pentru primarul general al municipiului...

Guvernul a aprobat hotărârea privind organizarea alegerilor locale parţiale pe 7 decembrie
Naţional joi, 23 octombrie 2025, 06:53

Ziua Armatei României, sărbătorită sâmbătă, în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militari români

Ziua Armatei României va fi sărbătorită sâmbătă, printr-o serie de manifestări organizate de principalele garnizoane din ţară, în bazele...

Ziua Armatei României, sărbătorită sâmbătă, în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militari români
Naţional miercuri, 22 octombrie 2025, 19:57

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte, a spus astăzi ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu. Mesajul...

Dronele care vor pătrunde neautorizat în spaţiul aerian românesc vor fi doborâte