Ascultă Radio România Iași Live

Guvernul a sesizat CCR cu privire la Legea pentru aprobarea rectificării bugetului de stat pe anul 2020

Guvernul a sesizat CCR cu privire la Legea pentru aprobarea rectificării bugetului de stat pe anul 2020

Publicat de Andreea Drilea, 13 octombrie 2020, 14:54

Guvernul a sesizat, marţi, Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în esenţă, Executivul reiterează în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.

‘În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii’, se spune în comunicat.

Totodată, Guvernul arată că parlamentarii ‘nu au identificat sursele clare de finanţare’ a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

‘Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv de 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei aşa cum a modificat legiuitorul şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune ‘un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB)’. Or, execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive a cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini’, se menţionează în comunicat.

De asemenea, Executivul subliniază faptul că rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza ‘analizelor şi studiilor de impact’, reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanţare astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la ‘cel mai mic nivel posibil’.

‘Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv a prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor’, se mai spune în comunicat.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG