Gala ‘Destinaţia Anului 2026’ îşi desemnează astăzi câştigătorii la Cazinoul din Constanţa
Publicat de Andreea Drilea, 14 mai 2026, 10:23
Cele mai apreciate oraşe, staţiuni balneare, sate autentice, regiuni şi atracţii naturale din România vor fi premiate joi, în cadrul Galei ‘Destinaţia Anului 2026’, găzduită de Cazinoul din Constanţa.
Competiţia, devenită unul dintre cele mai importante proiecte de promovare a turismului românesc, reuneşte anul acesta peste 250 de destinaţii propuse de public, autorităţi locale, organizaţii de management al destinaţiei şi specialişti din turism.
‘În fiecare an, sute de mii de români sunt invitaţi să îşi susţină destinaţiile preferate şi locurile care le definesc comunitatea. De la oraşe şi sate cu identitate puternică până la staţiuni, regiuni şi atracţii naturale care merită să fie recunoscute la nivel naţional, fiecare vot devine o declaraţie de susţinere pentru frumuseţile României şi o inspiraţie pentru a-ţi reîncărca bateriile în vacanţe de neuitat!’, potrivit organizatorilor.
În urma procesului de selecţie a destinaţiilor, finalistele au fost repartizate în cele 11 categorii ale competiţiei.
Categoria ‘Oraşe care inspiră’ este dedicată oraşelor cu notorietate turistică şi investiţii consistente în dezvoltarea experienţei urbane pentru vizitatori. Destinaţiile cu şanse la câştigarea marelui trofeu sunt: Cluj-Napoca, Iaşi, Sighişoara, Suceava şi Timişoara, care formează un top în care fiecare oraş vine cu o identitate turistică puternică şi o comunitate activă în spate. După ce Sibiul a câştigat titlul Destinaţia Anului 2024, rămâne de văzut dacă trofeul va ajunge anul acesta într-unul dintre aceste oraşe sau dacă va apărea o răsturnare spectaculoasă de situaţie, pentru că nici Constanţa sau Craiova nu sunt mult în urmă, au transmis organizatorii. Câştigătorul ediţiei 2025 a fost Oradea.
Categoria ‘Staţiuni Balneare’ este dedicată staţiunilor recunoscute pentru resursele naturale terapeutice şi infrastructura specifică turismului de sănătate. Turismul balnear revine puternic în preferinţele românilor, iar în acest moment lupta se dă între Băile Sărate Ocna Mureş, Borsec, Călimăneşti-Căciulata, Slănic Moldova şi Techirghiol. Sunt destinaţii cu tradiţie, dar şi exemple recente de revitalizare prin investiţii şi modernizare, ceea ce face ca această categorie să rămână una dintre cele mai imprevizibile până la final. În 2025, categoria echivalentă ‘Staţiuni balneo-climaterice’ a fost câştigată de Sovata, notează organizatorii.
Categoria ‘Staţiuni Turistice’ reuneşte staţiunile de interes local sau naţional care oferă experienţe turistice diversificate pe tot parcursul anului, de la relaxare la activităţi recreative în natură. Această categorie aduce în prim-plan destinaţii consacrate precum Băile Felix, Borşa, Jurilovca, Râşnov, Sinaia şi Vatra Dornei, fiecare cu un profil diferit – de la staţiuni montane clasice la centre de agrement în plină dezvoltare.
La categoria ‘Tărâmuri fermecate’ sunt incluse zonele geografice sau localităţile ce îmbină natura, istoria şi tradiţia. Categoria regiunilor turistice este din nou una dintre cele mai spectaculoase. În acest moment conduc regiunile Bran-Moieciu-Fundata, Clisura Dunării, Ţara Dornelor, Ţinutul Rarăului şi Ţinutul Transapuseana, teritorii care spun poveşti diferite despre natura şi identitatea României. În 2025, la această categorie Delta Dunării a fost desemnată Destinaţia Anului.
Pe de altă parte, categoria ‘Sate de poveste’ este dedicată localităţilor rurale care păstrează autenticitatea arhitecturii, tradiţiilor şi stilului de viaţă local, oferind experienţe turistice relevante în mediul rural. Autenticitatea rămâne unul dintre cele mai puternice atuuri ale turismului românesc, iar în fruntea clasamentului se află Banpotoc, Bârsana, Răşinari, Saschiz şi Viscri, sate care au devenit repere pentru turismul cultural şi experienţial. Anul trecut, Rimetea a fost desemnată câştigătoare.
În categoria ‘Nuclee urbane’ sunt incluse bulevardele, piaţetele, străzile, falezele sau zonele centrale care au devenit puncte de atracţie turistică prin atmosferă, evenimente şi viaţă comunitară. Este o categorie nou introdusă în actuala arhitectură a competiţiei. Spaţiile urbane reprezentative intră într-o competiţie directă prin Faleza Cazino & Port Turistic Tomis din Constanţa, Piaţa Mare din Sibiu, Piaţa Sfatului din Braşov, Piaţa Unirii din Oradea şi Piaţa Unirii din Timişoara. Sunt locuri-simbol care definesc identitatea oraşelor lor şi care atrag anual sute de mii de vizitatori.
De asemenea, categoria ‘Joacă şi Adrenalină’ este dedicată destinaţiilor recreative, sportive şi de aventură adresate familiilor şi vizitatorilor activi. Categoria este una dintre cele mai dinamice, cu destinaţii precum Arsenal Park, Complex Agrement Ariniş, Dinosaur World Transylvania, Durău Park şi Magic Parc Râşnov în plutonul fruntaş. Popularitatea acestui tip de experienţe a crescut constant în ultimii ani, iar competiţia rămâne deschisă. În 2025, categoria echivalentă ‘Distracţie şi aventură’ a fost câştigată de Dino Parc Râşnov.
Totodată, categoria ‘Sanctuare ale Istoriei’ este rezervată obiectivelor de patrimoniu istoric şi spiritual care pun în valoare arhitectura, tradiţiile şi moştenirea trecutului. Unele dintre cele mai importante repere istorice ale României concurează în această categorie, unde se află în top Castelul Mocioni, Castelul Peleş, Cetatea Alba Iulia, Cetatea de Scaun a Sucevei şi Cetatea Sighişoarei. Este o categorie în care notorietatea monumentelor joacă un rol important, dar mobilizarea publicului poate influenţa decisiv rezultatul. Categoria este nou introdusă în structura actuală a competiţiei.
Categoria ‘Tărâmul cunoaşterii’ aparţine obiectivelor cu rol educativ, ce promovează cunoaşterea, ştiinţa, arta şi cultura prin colecţii, expoziţii şi programe interactive pentru public. Interesul pentru turismul educaţional şi experienţele culturale este reflectat de prezenţa în top a Delfinariului din Constanţa, Muzeului Bucovinei, Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi Muzeului Antipa din Bucureşti. Sunt instituţii care atrag anual un public numeros, inclusiv familii şi grupuri şcolare. În 2025, categoria echivalentă ‘Cultură şi educaţie’ a fost câştigată de Muzeul Astra Sibiu.
Pentru categoria ‘Comori naturale’ sunt vizate ariile naturale protejate, formaţiunile geologice şi obiectivele de natură amenajate pentru vizitare, care oferă experienţe autentice în aer liber. În acest moment conduc Cheile Nerei, Lacul Bâlea, Lacul Ursu, Salina Turda şi Vărsarea Dunării în Marea Neagră, Sfântu Gheorghe.
Nu în cele din urmă, categoria ‘Landmarks’ este dedicată acelor embleme ale turismului cultural, remarcabile prin valoarea artistică, arhitecturală şi simbolică. În categoria simbolurilor arhitecturale şi culturale se află în frunte Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi, Bastionul Maria Terezia din Timişoara, Biserica Neagră din Braşov, Cazinoul din Constanţa şi Centrul Muzeal ‘Cazinoul Băilor’, Vatra Dornei, unele dintre cele mai recognoscibile repere ale patrimoniului românesc. Vizibilitatea lor naţională face ca această categorie să fie una dintre cele mai urmărite.
Alături de acestea, ediţia 2026 include şi distincţii speciale, precum Premiul pentru cea mai bună promovare, Destinaţia Anului din Republica Moldova, Hotelul Anului powered by Travelminit, Judeţul Anului şi Marele Premiu Destinaţia Anului 2026, care vor completa tabloul recunoaşterii performanţei în turismul românesc.
Câştigătorii vor fi desemnaţi pe baza unui sistem de evaluare care combină votul publicului, evaluarea unui juriu naţional de specialişti în turism, rezultatele cercetării sociologice naţionale privind notorietatea destinaţiilor şi analiza criteriilor de dezvoltare turistică şi sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel naţional, nu doar o competiţie de popularitate online, susţin organizatorii.
Gala ‘Destinaţia Anului 2026’ va aduce împreună reprezentanţi ai destinaţiilor din întreaga ţară, profesionişti din turism, autorităţi, parteneri şi comunităţi locale, pentru a celebra locurile care inspiră românii să redescopere România
Alegerea Cazinoului din Constanţa ca scenă a Galei Destinaţia Anului 2026 confirmă rolul major al litoralului românesc în turismul naţional şi pune în lumină legătura dintre patrimoniu, identitate locală şi dezvoltarea unei destinaţii turistice competitive.
Destinaţia Anului este o competiţie de interes naţional organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Alianţa pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV), Oficiul Naţional al Turismului al Republicii Moldova.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu OMD Mamaia-Constanţa, într-un an cu semnificaţie specială pentru destinaţie: Mamaia marchează 120 de ani de istorie turistică.
Pe lista partenerilor de mai regăsesc: Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Asociaţia Cred în România, Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenoreşti, Re-Patriot, Urlaub in Rumanien, Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanţa & Mamaia – susţinător principal al staţiunilor turistice româneşti, Aerosoli, Subaru, Metro, Antreprenoreşti şi Enterprise Rent-a-Car – ca partener mobilitate. AGERPRES/FOTO afiș eveniment
