Ascultă Radio România Iași Live

DNA cere urmărirea penală a lui Florian Bodog, fost minstru al Sănătăţii

DNA cere urmărirea penală a lui Florian Bodog, fost minstru al Sănătăţii

Publicat de Andreea Drilea, 8 aprilie 2021, 14:03

Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, pe care îl acuză că atunci când deţinea această demnitate ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni: fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracţiuni)’, se precizează într-un comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că ar fi vorba despre senatorul Florian Bodog.

Potrivit DNA, solicitarea referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

Totodată, spun procurorii, deoarece aceasta nu ar fi fost prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

‘Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv’, arată anchetatorii.

În acelaşi context, menţionează DNA, în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecinţe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă şi pe o declaraţie pe proprie răspundere.

‘La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviinţare de începere a urmăririi penale a aceluiaşi demnitar. Ulterior, au rezultat date şi indicii rezonabile privind săvârşirea, de către fostul ministru, şi a altor infracţiuni, respectiv trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi a unui alt act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu’, mai spun procurorii anticorupţie.

AGERPRES

Etichete:
Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Naţional luni, 4 mai 2026, 10:23

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară

Euro a depăşit astăzi 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară, după ce moneda naţională a încheiat săptămâna la cel mai...

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
Naţional luni, 4 mai 2026, 06:40

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai

Testele pentru evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai, prevede calendarul...

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte