Ascultă Radio România Iași Live

Dăncilă: Nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului

Publicat de , 20 februarie 2019, 07:08

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că au existat colegi care au susţinut varianta unei restructurări a Guvernului, dar că ea nu este de acord cu o astfel de măsură în perioada în care România deţine Preşedinţia Consiliului UE.

‘Eu cred că în acest moment nu este nevoie de o restructurare şi am să şi explic de ce. În primul rând pentru că deţinem preşedinţia rotativă şi cred că este bine să dăm dovadă de multă seriozitate, aşa cum am dat încă din prima zi de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În două luni de zile s-au realizat foarte multe lucruri. România şi-a schimbat imaginea în ceea ce priveşte experienţa pe care o are şi munca pe care a depus-o în timpul preşedinţiei rotative. Ceea ce nimeni nu ne dădea şanse la început – mă refer la Directiva Gaze, la drepturile de autor – iată că am ajuns în trialog, iar ritmul în care se lucrează este unul alert. Eu cred că trebuie să continuăm şi în timpul Preşedinţiei, eu cred că nu trebuie să avem o restructurare’, a afirmat Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Ea a menţionat că această variantă a fost avansată de către social-democraţi preocupaţi de faptul că ‘două portofolii atât de importante’ au rămas fără miniştri titulari o perioadă mai îndelungată.

‘S-a vorbit despre acest lucru, tocmai din experienţa celor întâmplate. Am văzut că domnul preşedinte Iohannis a refuzat aceste numiri. Chiar până ieri nu am avut justificarea sau dacă îl acceptă sau nu îl acceptă pe Mircea Drăghici, iar colegii au considerat că ar trebui o restructurare, să trecem prin Parlament, astfel încât să nu mai avem nevoie de acceptul domnului preşedinte Iohannis. Deci, aceasta a fost gândirea pe care au avut o colegii când au vorbit despre restructurare’, a precizat ea.

(Agerpres/FOTO psnews.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă