Ascultă Radio România Iași Live

CSALB: Peste 708.000 de consumatori au solicitat amânarea ratelor în 2020 şi în T1 din 2021

CSALB: Peste 708.000 de consumatori au solicitat amânarea ratelor în 2020 şi în T1 din 2021

Publicat de Andreea Drilea, 21 aprilie 2021, 09:57

Peste 708.000 de consumatori au solicitat, în 2020 şi în primele trei luni din 2021, amânarea plăţii ratelor, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor, conform datelor publicate, miercuri, de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

‘Criza sanitară îi afectează pe consumatori, comercianţi şi întregul mediu economic, dar are şi părţi bune, spun reprezentanţii celor mai mari instituţii financiare din sistemul bancar. În 2020 şi 2021, peste 708.000 de consumatori au solicitat băncilor amânarea plăţii ratelor, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor. Cu toate acestea, pandemia a facilitat îmbunătăţirea relaţiei consumatorilor cu băncile, iar negocierea în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar este un instrument pe care instituţiile de credit vor să îl folosească mai mult în perioada următoare’, se arată într-un comunicat de presă al CSALB.

Reprezentanţii instituţiilor bancare susţin că analizarea situaţiilor individuale şi găsirea soluţiilor personalizate sunt mai dezirabile decât moratoriile care oferă soluţii generale.

‘Am văzut cum acţiunile băncilor s-au accelerat, volumul de lucru a fost foarte mare dintr-o dată, într-o perioadă scurtă. În perioada pandemiei băncile au fost supuse unei cereri mai mari chiar şi de 20 de ori decât într-o perioadă obişnuită. Acest câştig de viteză, de procesualizare mai rapidă, de determinare a situaţiei individuale a clienţilor pe tipuri de probleme şi experienţa pe care o are CSALB, ar trebui preluate şi folosite în continuare în relaţia cu clienţii. Pe de altă parte, ştiu că aşteptarea clienţilor noştri este să putem schimba condiţiile contractuale pur şi simplu, în funcţie de piaţă. Dar, mai ales în situaţii de criză, acest lucru poate însemna costuri pe care chiar şi băncile nu şi le pot asuma. Aşadar, aşteptările trebuie să fie echilibrate’, a declarat Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

La rândul său, Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB, consideră că pandemia a umanizat mult relaţiile consumator-bancă şi se pune mai mare preţ pe empatie, pe implicare, pe ajutorare.

‘În acest moment nu mai putem vorbi de bănci care nu se implică în soluţionarea alternativă. Vorbim, în schimb, de bănci care se implică mai mult şi de bănci care se implică mai puţin. Din fericire, vorbim deja de mii de negocieri care s-au purtat în cadrul CSALB, dintre care aproximativ 2.000 s-au încheiat cu împăcarea părţilor şi cu acceptarea soluţiei propuse de conciliatori. Este un proces de schimbare a unei mentalităţi: sunt tot mai puţine instituţiile care clasează multe cereri, iar cele mai mari bănci din sistem arată o deschidere spre negociere, inclusiv în relaţia directă cu propriii clienţi (…) Pandemia a umanizat mult relaţiile consumator-bancă: se pune mai mare preţ pe empatie, pe implicare, pe ajutorare. E aproape imposibil ca pe parcursul derulării unei relaţii contractuale să nu se întâmple evenimente neprevăzute. Iar exemplul cel mai la îndemână este pandemia, care a întrerupt relaţii sociale, relaţii contractuale, a dat peste cap afaceri, a schimbat importanţa unor industrii. De aceea, băncile care sunt aproape de consumatorii aflaţi în dificultate pe parcursul derulării contractului vor culege roadele încrederii acestora şi în anii următori’, afirmă Păunescu.

Conform cifrelor centralizate de CSALB, aproape 650 de români (cu 20% mai mulţi decât în T1 2020) au trimis cereri în primele trei luni ale acestui an, pentru identificarea de soluţii amiabile în relaţia cu băncile şi IFN-urile. Din totalul cererilor primite, 440 sunt adresate băncilor, iar 204 IFN-urilor.

De asemenea, în perioada analizată, numărul total de dosare constituite a ajuns la 130, dintre care 127 au fost formate în relaţia cu băncile, în vreme ce, la nivelul IFN-urilor, au fost constituite doar trei dosare. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează o scădere cu 15% a numărului de dosare formate.

În acelaşi timp, 54 de cereri au fost soluţionate amiabil de către comercianţi, după sesizarea CSALB (comercianţii au negociat direct cu consumatorii), respectiv 39 de cereri soluţionate amiabil de bănci şi 15 cereri soluţionate amiabil de către IFN-uri. Numărul de soluţionări amiabile a crescut în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anul trecut cu aproximativ 23%.

Totodată, în primele trei luni ale anului, 94% dintre negocieri s-au încheiat cu împăcarea părţilor şi doar în 6% dintre dosare una din părţi sau ambele au refuzat soluţia propusă de conciliatorii CSALB.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit, în mai puţin de trei luni, negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centru completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. AGERPRES

Etichete:
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:33

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă

Curtea Militară de Apel Bucureşti începe, marţi, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost achitaţi în primă instanţă
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 06:12

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre

Oamenii aflaţi în nordul judeţului Tulcea au primit, azi-noapte, două mesaje de alertă, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei....

Două mesaje RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 06:21

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric

Piaţa carburanţilor rămâne tensionată, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol depăşesc, în continuare,...

Preţul unui litru de benzină standard a atins la unele staţii un nou maxim istoric
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:43

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie

Premierul interimar Ilie Bolojan cere instalarea cât mai rapidă a unui nou guvern şi afirmă că primul pas pentru deblocare este desemnarea de...

Premierul Ilie Bolojan cere numirea urgentă a unui premier credibil şi propune un guvern tehnocrat de tranziţie
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 08:35

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli

Luni, 14 septembrie, începe perioada de înscriere pentru concursurile de directori și directori adjuncți în unități de învățământ...

Încep înscrierile pentru concursurile de directori de școli