Ascultă Radio România Iași Live

ANSVSA, notificată de CE : Produse din fermele de păsări din Ungaria, aflate în focar de gripă aviară, au ajuns în România

Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2020, 07:19

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost notificată de Comisia Europeană (CE) cu privire la faptul că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificaţi curcani, iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii, din analiza informaţiilor primite, a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unităţi de depozitare, de pe raza judeţului Bihor.

‘Comisia Europeană a transmis o notificare Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România. În regim de urgenţă, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acţioneze de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005’, se menţionează în comunicatul citat.

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat, joi, prezenţa virusului gripei aviare H5N8 în probele prelevate de la găinile ouătoare ce aparţin fermei societăţii Karin SRL din localitatea Seini, judeţul Maramureş, potrivit unui comunicat al ANSVSA.

‘S-a intervenit prompt prin activarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din judeţului Maramureş şi activarea Unităţii Operaţionale Centrale condusă de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dr. Robert Viorel Chioveanu. Din dispoziţia preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, o echipă de specialişti în patologie aviară din cadrul instituţiei s-a deplasat în judeţul Maramureş încă din data de 14.01.2020, pentru a participa la ancheta epidemiologică şi a supraveghea aplicarea măsurilor procedurale’, se arată în comunicat.

Instituţia menţionează că intervenţia rapidă în focarul de boală s-a realizat cu respectarea legislaţiei specifice şi a Planului de Contingenţă/Intervenţie. Păsările au fost eutanasiate şi incinerate împreună cu ouăle reţinute oficial, cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. Ulterior, se vor efectua dezinfecţii pentru inactivarea virusului.

ANSVSA precizează că se află într-o colaborare permanentă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Societatea Medicilor Veterinari în Patologie Aviară din România şi cu Colegiul Medicilor Veterinari din România. În contextul epidemiologic al evoluţiei gripei aviare în Europa, se impune supravegherea şi monitorizarea păsărilor domestice, dar şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.

Instituţia menţionează că, pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subproduse obţinute doar de la animale sănătoase.

Conform ANSVSA, în cursul anului 2019 au fost prelevate şi testate pentru depistarea virusului gripei aviare 18.615 probe de galinacee, 16.289 probe de palmipede din gospodăriile populaţiei, 8.146 de probe din exploataţii comerciale şi 220 de probe de la păsări sălbatice.

Autoritatea reaminteşte crescătorilor de păsări măsurile care trebuie respectate pentru a preveni apariţia şi răspândirea virusului gripei aviare: păsările domestice trebuie ţinute separat şi în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri şi bălţi; furajele trebuie ţinute în spaţii închise acoperite şi în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale; aşternutul trebuie să fie depozitat în spaţii închise acoperite sau acoperite să nu aibă contact cu păsările sălbatice; obligativitatea de a anunţa imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Naţional luni, 4 mai 2026, 10:23

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară

Euro a depăşit astăzi 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară, după ce moneda naţională a încheiat săptămâna la cel mai...

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
Naţional luni, 4 mai 2026, 06:40

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai

Testele pentru evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai, prevede calendarul...

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte