Ascultă Radio România Iași Live

Statul Islamic amenință Spania într-o înregistrare video și îi laudă pe autorii atentatelor din Catalonia

Publicat de Andreea Drilea, 24 august 2017, 12:41

Gruparea teroristă Statul Islamic a difuzat miercuri o înregistrare video în care îi laudă pe ‘frații’ care au comis atentatele de săptămâna trecută din Catalonia (nord-estul Spaniei) și în care amenință Spania cu noi atacuri dacă nu se retrage din coaliția internațională împotriva grupării, informează EFE și El Pais.

În înregistrare, intitulată ‘Cucerirea Barcelonei’, difuzată prin intermediul aplicației de mesagerie Telegram și a cărei autenticitate nu a putut fi verificată, SI îi cere ‘lui Allah să-i accepte pe frații care au dus la bun sfârșit cucerirea Barcelonei’. În imagini apar doi teroriști care vorbesc în limba spaniolă, cu toate că unul dintre ei poate fi înțeles cu greu, și care îi laudă pe autorii atentatelor din Catalonia, soldate cu 15 morți și peste o sută de răniți.

‘Războiul împotriva noastră continuă până în ziua judecății’, spune unul dintre cei doi jihadiști, îmbrăcat în uniformă militară și cu chipul descoperit, în timp ce al doilea jihadist poartă o cagulă. Primul bărbat spune în continuare că, ‘chiar dacă nu se poate face hijra (emigrație) în (teritoriile) SI, jihadul nu are frontiere’. ‘Purtați jihad acolo unde vă aflați, inshallah (cu voia Domnului), Allah va fi mulțumit de voi. Spaniolilor, ați uitat de sângele vărsat al musulmanilor în timpul Inchiziției spaniole. Vom răzbuna crimele voastre (…) care continuă și acum împotriva Statului Islamic’, căci ‘cu voia lui Allah, Al Andalus ( teritoriul stăpânit de musulmani în Peninsula Iberică în Evul Mediu — n.r.) va fi din nou ceea ce a fost, pământul califatului’, mai spune bărbatul, identificat drept Abu Lais Al Qurdubi, adică Abu Lais „Cordobezul’ (din Córdoba, oraș în Andaluzia, sudul Spaniei — n.r.).

În înregistrarea video, care durează aproape trei minute, se perindă numeroase imagini în care apare regele Spaniei, Felipe al VI-lea, și șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy.

În afara celor doi jihadiști care vorbesc în spaniolă și în timp ce se derulează imagini de la atacul cu furgonetă din Barcelona, o voce din off avertizează în limba arabă că, dacă Spania nu se retrage din alianța internațională condusă de SUA și care luptă împotriva SI în Siria și Irak, ‘și nu încetează să poarte război, nu vă vom lăsa niciodată în pace’. ‘Aflați că în casa cruciaților nu există nevinovați’, continuă vocea din off în arabă, pe fondul unor cântece religioase în limbile franceză și arabă, insistând că SI comite atacuri împotriva civililor pentru că ‘provoacă o durere mai mare’.

În înregistrare, pe fondul unor imagini ale posturilor de televiziune internaționale care au relatat despre atentatul din Bacelona, se mai spune că: ‘Dacă opresorii închid porțile imigrației, deschideți porțile jihadului’.

Potrivit El Pais, care citează surse din poliția spaniolă, numele real al ‘Cordobezului’ este Muhammad Yasin Ahram Pérez, născut în Córdoba în urmă cu 22 de ani, fiul Tomasei Pérez, o spanioloaică din Málaga (oraș portuar în Andaluzia — n.r.), în vârstă de 41 de ani, și al lui Abdelah Ahram, un marocan de 42 de ani, aflat în prezent în închisoare în Tanger (oraș în nord-vestul Marocului, foarte aproape de strâmtoarea Gibraltar — n.r.) pentru rolul său activ în radicalismul jihadist.

Tomasa Pérez, născută într-o familie catolică, l-a cunoscut pe Abdelah Ahram în 1994 și în 1995 a rămas însărcinată cu primul copil al cuplului, potrivit acelorași surse. La 4 decembrie 2014, Tomasa Pérez a părăsit Spania cu fiii săi (inclusiv cu Muhammad) și a plecat să trăiască în Siria, pentru a se alătura ‘califatului’. Muhammad Yasin este fiul cel mare. Cuplul mai are încă cinci copii, patru băieți — Musa, Islam, Ousama și Qoudama — și o fată, Yunes.

Celălalt individ care apare în video se identifică drept Abu Salman Al Ándalus (Abú Salman ‘Andaluzul’). Cu fața acoperită, din care se văd doar ochii, și cu o pușcă pe umăr, el spune: ‘Fie ca Allah să accepte sacrificiul fraților noștri din Barcelona. Războiul nostru cu voi va dura până la sfârșitul lumii’.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Etichete:
Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
Internaţional duminică, 22 februarie 2026, 08:31

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea...

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:35

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028

România va fi în toamna anului 2028 țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, la cea de-a 80-a ediție a...

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:31

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump

UPDATE: 22.00 – Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că va impune un tarif vamal global de 10% pentru 150 de zile, pentru...

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump
Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii
Internaţional vineri, 20 februarie 2026, 06:53

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii

UPDATE: Președintele a declarat în cadrul unei conferințe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că România...

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 10:04

Medicii din Spania au intrat în grevă

Medicii din Spania au intrat în grevă până vineri, nemulţumiţi că Guvernul le ignoră revendicările. Potrivit corespondentului Radio România...

Medicii din Spania au intrat în grevă
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 05:43

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere

Uniunea Europeană își menține angajamentul de a reduce la jumătate, față de 2019, numărul deceselor provocate de accidente rutiere, până...

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere
Internaţional sâmbătă, 14 februarie 2026, 11:01

Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt pregătite să ‘reinstaurareze ‘ordinea mondială, afirmă Marco Rubio

Statele Unite, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la ”reinstaurarea” ordinii mondiale, a declarat...

Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt pregătite să ‘reinstaurareze ‘ordinea mondială, afirmă Marco Rubio
Internaţional sâmbătă, 14 februarie 2026, 08:32

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va rata o oportunitate de pace dacă nu...

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște