Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat legea marţială

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat legea marţială

Publicat de , 28 noiembrie 2018, 14:10

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat miercuri Actul asupra legii marţiale în Ucraina, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia, a anunţat purtătorul său de cuvânt, informează AFP.

‘Preşedintele Poroşenko a semnat legea’, a anunţat pe Facebook acest purtător de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, cu privire la legea adoptată luni de parlamentul ucrainean, privind introducerea legii marţiale pentru 30 de zile în zece regiuni frontaliere ale Ucrainei.

Într-un discurs către naţiune susţinut luni, Petro Poroşenko a subliniat că intenţionează să instituie legea marţială începând din 28 noiembrie, ora locală 09:00, pentru 30 de zile, şi nu începând cu ziua de luni, aşa cum a decis în ajun Consiliul Securităţii Naţionale şi Apărare (SNBO). Poroşenko a declarat că instituirea legii marţiale nu va afecta drepturile şi libertăţile individuale, dar documentul care a fost prezentat Radei Supreme conţine totuşi restricţii în acest sens.

Textul adoptat de deputaţi a ratificat un decret prezidenţial semnat în acest sens luni.

Legea marţială a fost introdusă pentru 30 de zile în zece regiuni de frontieră şi cu ieşire la coasta Mării Negre şi Mării Azov, ca urmare a unui incident armat care a avut loc între Ucraina şi Rusia în largul Peninsulei Crimeea.

Duminică, paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a capturat două nave-vedetă şi un remorcher al marinei ucrainene, pe care Moscova le acuză că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse în largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.

‘Trebuie să fim cu toţii gata să respingem agresiunea din partea duşmanului nostru, care până de curând a fost vecinul nostru’, a declarat miercuri şeful guvernului ucrainean, Volodymyr Groisman, în deschiderea Consiliului de Miniştri.

Această măsură a determinat deja UEFA să anunţe marţi relocarea meciului din Liga Europei între clubul ucrainean FC Vorskla şi Arsenal. Prevăzut să aibă loc la Poltava (centru), regiune care nu este vizată de legea marţială, el a fost totuşi mutat la Kiev ‘din raţiuni de securitate’.

Autorităţile ucrainene au dat de mai multe ori asigurări că legea marţială, care permite mobilizarea cetăţenilor, reglementarea mass-media şi limitarea întrunirilor publice, are un caracter strict ‘preventiv’. ‘Obiectivul legii marţiale constă în a-i arăta duşmanului că va plăti foarte scump dacă va decide să ne atace. Va fi ca un duş rece care să-i oprească pe nebuni, înainte de a avea de gând să atace Ucraina’, a declarat marţi seara la televiziune preşedintele Poroşenko.

Ministerul Apărării ucrainean va susţine miercuri după-amiază o conferinţă de presă, pentru a explica în ce mod va fi aplicată legea marţială în cadrul forţelor armate.

(Agerpres/FOTO dcnews.ro)

Etichete:
Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Internaţional luni, 8 decembrie 2025, 19:20

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife

UPDATE – Ministerul de Externe a confirmat şi moartea unui al doilea cetăţean român în urma valurilor puternice care au lovit ieri insula...

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional duminică, 7 decembrie 2025, 08:20

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un club din statul indian Goa. Martori oculari spun că cel puţin 100 de...

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o...

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:07

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus, care se dovedeşte a fi foarte contagioasă....

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Internaţional marți, 2 decembrie 2025, 16:30

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia

Fosta şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia. Au fost efectuate...

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia