Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Putin, într-o vizită oficială în Italia în 4 iulie, pentru a se întâlni cu premierul Conte şi cu papa Francisc

Preşedintele Putin, într-o vizită oficială în Italia în 4 iulie, pentru a se întâlni cu premierul Conte şi cu papa Francisc

Publicat de , 1 iulie 2019, 17:50

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită oficială în Italia şi la Vatican în 4 iulie, ocazie cu care se va întâlni cu omologul său italian, Sergio Mattarella, cu premierul ţării gazdă, Giuseppe Conte, şi cu papa Francisc, a anunţat luni Kremlinul, citat de agenţiile de presă EFE şi TASS.

Într-un comunicat, preşedinţia rusă indică faptul că Putin va aborda cu înalţii oficiali italieni ‘probleme-cheie’ ale cooperării bilaterale în domeniile politic, comercial, economic, cultural şi umanitar, precum şi chestiuni din actualitatea internaţională şi regională.

Se aşteaptă ca preşedintele Putin şi premierul Conte să participe la o reuniune a Forumului ruso-italian pentru societatea civilă.

Vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în Italia urmează celei a premierului italian Giuseppe Conte în Rusia din octombrie 2018.

În timpul unei întâlniri cu şefii principalelor agenţii de presă din lume desfăşurată în iunie, Putin s-a declarat încrezător în dezvoltarea relaţiilor dintre Italia şi Rusia, mulţumind autorităţilor italiene pentru ‘dorinţa de a găsi modalităţi de îmbunătăţire’ a contactelor dintre Rusia şi Uniunea Europeană.

Sfântul Scaun a confirmat vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Vatican la 4 iulie, menţionând că problema conflictului din estul Ucrainei va fi din nou în centrul discuţiilor dintre Papa Francisc şi Putin, după ce au discutat-o şi în timpul unei întâlniri în 2015.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Republica Moldova vrea să devină independentă energetic până în 2050
Internaţional sâmbătă, 13 septembrie 2025, 08:45

Republica Moldova vrea să devină independentă energetic până în 2050

Republica Moldova are o strategie prin care vrea să devină complet independentă energetic până în 2050. Cristina Sănduţă de la Radio...

Republica Moldova vrea să devină independentă energetic până în 2050
Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie
Internaţional sâmbătă, 13 septembrie 2025, 08:27

Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru 5 martie 2026, la propunerea...

Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie
NATO lansează misiunea „Eastern Sentry” pentru a consolida poziția sa de-a lungul flancului estic
Internaţional vineri, 12 septembrie 2025, 20:41

NATO lansează misiunea „Eastern Sentry” pentru a consolida poziția sa de-a lungul flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Alexus G. Grynkewich, au anunțat lansarea...

NATO lansează misiunea „Eastern Sentry” pentru a consolida poziția sa de-a lungul flancului estic
Consiliul de Securitate al ONU, reuniune de urgență după atacul cu drone rusești în Polonia
Internaţional vineri, 12 septembrie 2025, 10:40

Consiliul de Securitate al ONU, reuniune de urgență după atacul cu drone rusești în Polonia

Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgență vineri, la solicitarea Varșoviei, după ce dronele rusești au intrat zilele trecute în...

Consiliul de Securitate al ONU, reuniune de urgență după atacul cu drone rusești în Polonia
Internaţional vineri, 12 septembrie 2025, 06:50

Situaţia din Republica Moldova în atenția Parlamentului European

Mai sunt două săptămâni și jumătate până la alegerile parlamentare din Republica Moldova, iar situația din această țară a fost una dintre...

Situaţia din Republica Moldova în atenția Parlamentului European
Internaţional vineri, 12 septembrie 2025, 06:49

24 de ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001

Statele Unitele Americii comemorează joi 24 de ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001, cele mai sângeroase atentate din istoria ţării, în...

24 de ani de la atacurile de la 11 septembrie 2001
Internaţional vineri, 12 septembrie 2025, 06:36

Spania se pregăteşte să interzică fumatul pe terasele barurilor şi restaurantelor

Spania se pregăteşte să interzică fumatul pe terasele barurilor şi restaurantelor, dar şi în parcuri, staţii de autobuz sau la concerte....

Spania se pregăteşte să interzică fumatul pe terasele barurilor şi restaurantelor
Internaţional joi, 11 septembrie 2025, 08:49

NATO avertizează Moscova după incursiunile aeriene în Polonia

Există un risc real de extindere a războiului din Ucraina, a avertizat secretarul general al ONU, António Guterres, după ce Polonia a interceptat...

NATO avertizează Moscova după incursiunile aeriene în Polonia