Ascultă Radio România Iași Live

Guvernul de la Chișinău și-a dat demisia

Guvernul de la Chișinău și-a dat demisia

Publicat de Andreea Drilea, 10 februarie 2023, 13:15

UPDATE – Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acceptat demisia şefei guvernului, Natalia Gavriliţa, şi a anunţat că va avea consultări cu fracţiunile parlamentare şi, ulterior, va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.


Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a anunţat vineri demisia în cursul unei conferinţe de presă, anunţă agenţia de presă Moldpres, Newsmaker.md, Deschide.md şi Radio Chişinău.

Demisia şefei guvernului atrage demisia întregului cabinet de miniştri, notează media de peste Prut.

Portalul Unimedia.info notează că şefa cabinetului de miniştri de la Chişinău a demisionat după o şedinţă organizată la preşedinţie.

După un scurt rezumat al vizitei din această săptămână la Bruxelles, premierul Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia într-o întâlnire cu presa: ‘Dragi cetăţeni, după un an şi jumătate în fruntea acestui guvern, a venit timpul să-mi anunţ demisia din această funcţie’.

‘În aceste 18 luni de mandat am guvernat în crize continue. Am preluat guvernarea cu un mandat anticorupţie, prodezvoltare şi proeuropean, într-o perioadă în care schemele de corupţie au acaparat toate instituţiile, iar oligarhii se simţeau de neînvins’, a declarat ea.

‘Am reuşit să fim în dialog constant cu partenerii strategici ai Moldovei. Am gestionat criza refugiaţilor şi am câştigat simpatia întregii lumi’, a mai spus Gavriliţa. ‘Şi cel mai important am reuşit să obţinem statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană’, a menţionat aceasta.

‘ Am avut onoarea să fiu prim-ministru al acestei ţări. Voi rămâne în slujba poporului alături de echipă. Eu cred în Moldova, eu cred că o să trecem cu bine peste încercările acestor vremuri. Plec de la conducerea guvernului cu inima împăcată’, a adăugat Gavriliţa.

Republica Moldova ‘intră într-o fază nouă în care prioritară va fi securitatea’, a subliniat premierul demisionar.

Cabinetul de miniştri condus de premierul Natalia Gavriliţa fusese învestit la 6 august 2021.

Preşedintele Maia Sandu a luat act de demisia şefei guvernului Natalia Gavriliţa, indicând că, potrivit procedurilor legale, urmează să aibă loc consultări cu grupurile parlamentare şi, ulterior, va fi desemnat un candidat la funcţia de premier.

‘Îţi mulţumesc mult pentru sacrificiul şi eforturile enorme de a conduce ţara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, ţara a fost guvernată responsabil, cu multă atenţie şi muncă dedicată. Avem stabilitate, pace şi dezvoltare – acolo unde alţii doreau război şi faliment. Mulţumim mult, Natalia!’, a declarat Maia Sandu.

Conform surselor Deschide.md, la funcţia de prim-ministru ar urma să fie desemnat consilierul prezidenţial Dorin Recean.

Grupul parlamentar al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) este gata să asigure formarea unui nou guvern, după anunţul privind demisia premierului Natalia Gavriliţa, a declarat liderul formaţiunii cu 63 de mandate în parlament, Igor Grosu.

Demisia guvernului de la Chişinău are loc pe fundalul unor speculaţii despre apariţia unor tabere cu interese divergente în sânul masivului partid de guvernământ PAS, fondat de preşedinta Maia Sandu, notează postul de radio Europa Liberă.

Potrivit acestuia, Gavriliţa şi guvernul ei demisionează în timp ce Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică, economică şi de securitate, provocate de invazia rusă în Ucraina. (Agerpres)


Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost demis in corpore. Decizia a fost anunțată de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă care are loc la instituția prezidențială. Anterior în presă a fost vehiculată o eventuală demisie, pe care șefa Guvernului de la Chișinău a negat-o.

„Dacă Guvernul ar fi avut aceasă aceeași susținere acasă pe acre o are de la partenerii externi am fi avansat în Uniunea Europeană”,a  declarat Natalia Gavrilița.

Amintim că, cu 61 de voturi în Parlament, toate din partea PAS, Cabinetul de miniștri propus de Natalia Gavrilița a fost învestit în funcție la data de 6 august 2021. 

„Acest Guvern nu va fura, nu va crea legi care să permită furtul, nu va crea companii abonate la achiziții, nu va privatiza pentru feciori și fini proprietățile statului și nu va proteja escrocii și bandiții și monopolurile care jecmănesc oamenii acestei țări. Mai mult, vom curăța instituțiile statului de oameni corupți. Vom face tot posibilul ca justiția să se curețe de grupurile de interese care vând decizii și protejează hoții. Vom face tot posibilul să recuperăm banii din miliard, vom ținti confiscarea averilor celor corupți și din acei bani vom repara școli, aziluri, case de cultură și drumuri”, a declarat Gavrilița la ceremonia de depunere a jurământului. 

Primul ministrul care a plecat din Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost Vlad Kulminski, viceprim-ministrul pentru Reintegrare. Cererea de demisie a fost semnată la 5 noiembrie 2021, la trei luni de la învestirea noului Cabinet de miniștri. Acesta a fost înlocuit cu Oleg Serebrean.

În iulie 2022, ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu a fost revocat din funcţie, la propunerea premierului, şi a fost înlocuit cu deputatul PAS, Vladimir Bolea.

Ulterior, la 8 septembrie 2022, Iuliana Cantaragiu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Mediului, după ce Natalia Gavriliţa i-a reproșat că nu a gestionat eficient asigurarea populației cu lemne de foc pentru iarnă. Iordanca-Rodica Iordanov a preluat la 18 noiembrie fotoliul de ministru al Mediului. 

Și la 16 noiembrie 2022 au avut loc remaniei în Guvernul Gavrilița. Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și-a dat demisia, iar interimatul a fost preluat de deputatul PAS, Dumitru Alaiba. 

Ultima cerere de demisie din Executivul Nataliei Gavrilița a fost a ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, înregistrată la 9 ianuarie 2023. Atunci Spătari declara că „este o decizie personală, dar asumată, coordonată cu colegii din Guvern”. La 10 ianuarie curent, noul ministru, Alexei Buzu a fost învestit în funcție. Comunicat

Etichete:
O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Internaţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:32

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american

O nouă rundă de discuţii ruso-ucrainene mediate de SUA va avea loc duminica viitoare tot la Abu Dhabi, a declarat sâmbătă un oficial american,...

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:52

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice

Un român, arestat şi predat Franţei în cadrul unei anchete referitoare la atacurile informatice cu ransomware-ul ‘Umbrella’ care au...

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:35

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară

Statele Unite vor rămâne un aliat cheie al NATO şi un partener al Europei, dar vor acorda prioritate apărării interne şi descurajării Chinei,...

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 22:12

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi

UPDATE – Primele discuţii de la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), între negociatori ucraineni, ruşi şi americani s-au...

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 11:10

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte invitaţia Statelor Unite de a face parte din aşa-numitul Consiliu pentru Pace, care a...

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 07:28

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi

Alte două corpuri, ultimele două, au fost găsite joi într-unul dintre cele două trenuri implicate în coliziunea care s-a produs duminică seara...

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:47

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen

Mai mulţi lideri europeni doresc ca acordul comercial cu Mercosur să fie pus în aplicare ‘cât mai curând posibil’, a subliniat...

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:26

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii

SUA s-au retras în mod oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea SUA din...

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii