Ascultă Radio România Iași Live

Grecia: Reguli noi pentru turiști

Grecia: Reguli noi pentru turiști

Publicat de , 10 mai 2021, 14:07

Toate școlile și grădinițele din Grecia s-au redeschis de astăzi, după șase luni de învățământ la distanță.

Măsurile de prevenție sunt aceleași ca în licee, care funcționează deja de o lună.

Elevii, personalul didactic și administrativ trebuie să prezinte de două ori pe săptămână rezultatul negativ al autotestelor disponibile gratuit în farmacii.

După ce a fost greu lovită de al treilea val al pandemiei, Grecia a relaxat din aprilie regimul restricțiilor, dar cea mai așteptată este reluarea, pe 15 mai, a sezonului turistic, care aduce în mod normal peste 20% din PIB.

Ministrul turismului a anunțat cinci paliere de siguranță pentru vacanțele străinilor. Michaela Lambrinidou transmite de la Atena.

Reporter: La 14 mai se deschide oficial sezonul turistică în Grecia. Într-o conferință de presă, susținută pentru mass-media străină, ministrul Charis Theocharis a menționat că vor putea călători în scop turistic persoanele vaccinate, cele testate negative de COVID-19 și cele imunizate prin boală, aceasta fiind prima linie de apărare.

A doua linie prevede teste rapide aleatorii la sosire, indiferent dacă vizitatorii vin pe cale rutieră sau aeriană.

A treia linie de apărare este aceea de a pune imediat în carantină vizitatorii în cazul unui test pozitiv și apoi de a fi supuşi ulterior din nou unui test PCR.

Toate costurile care pot apărea în legatură cu COVID-19, inclusiv spitalizarea și carantina, vor fi asigurate de statul grec, fără costuri suplimentare pentru turiști.

A patra linie de apărare reprezintă regulile generale de siguranță, cum ar fi obligația de a păstra distanța sau restricțiile pentru transportul cu autobuze sau vapoare, iar ultima, adică a cincea linie de apărare, prevede că toate protocoalele sanitate care se aplică cetățenilor greci se vor aplica și turiștilor, de exemplu, utilizarea obligatorie a măștii în locurile publice.

Autoritățile elene au anunțat că au prioritizat vaccinarea lucrătorilor din turism şi că vor relaxa treptat restricțiile anti-COVID, doar dacă situaţia pandemică din Grecia o va permite.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice
Internaţional luni, 2 martie 2026, 08:54

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice. La ţiţei, creşterea este de peste 7%, iar preţul se...

Preţurile petrolului şi aurului au urcat vertiginos la deschiderea burselor asiatice
Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)
Internaţional luni, 2 martie 2026, 06:14

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)

‘Proiectile’ lansate din Liban au provocat declanşarea sirenelor de raid aerian în nordul Israelului, a indicat luni armata israeliană...

Proiectile lansate dinspre Liban au lovit nordul Israelului (armata)
Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol
Internaţional luni, 2 martie 2026, 05:18

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol

România nu este în pericol şi nu există niciun stat implicat în conflictul din Orientul Mijlociu care să vizeze teritoriul României, a...

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol
Trump vorbeşte despre un război de ‘patru săptămâni’ în Iran, nu exclude alte pierderi americane
Internaţional luni, 2 martie 2026, 05:15

Trump vorbeşte despre un război de ‘patru săptămâni’ în Iran, nu exclude alte pierderi americane

Preşedintele american Donald Trump, vorbind cu mai multe media duminică, a descris o operaţiune ‘de patru săptămâni’ în Iran, a...

Trump vorbeşte despre un război de ‘patru săptămâni’ în Iran, nu exclude alte pierderi americane
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 18:04

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai

10 elevi de la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai,...

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 15:28

 Israel: Opt persoane, ucise în centrul ţării de un atac iranian cu rachetă

Opt persoane au fost ucise duminică în centrul Israelului din cauza prăbuşirii unei clădiri ”lovite direct” de o rachetă iraniană,...

 Israel: Opt persoane, ucise în centrul ţării de un atac iranian cu rachetă
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 13:50

Cele mai noi evoluţii ale situaţiei din Orientul Mijlociu

Explozii urmate de coloane de fum au fost auzite la Teheran, după ce Israelul a anunţat începutul unui nou val de lovituri asupra ţintelor...

Cele mai noi evoluţii ale situaţiei din Orientul Mijlociu
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 12:20

Alireza Arafi a fost numit membru al Consiliului de Conducere al Iranului, transmite ISNA

Alireza Arafi a fost numit, duminică, membru jurist al Consiliului de Conducere al Iranului, un organism însărcinat cu îndeplinirea rolului de...

Alireza Arafi a fost numit membru al Consiliului de Conducere al Iranului, transmite ISNA