Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) Burkina Faso: 29 de morţi şi peste 30 de răniţi

Publicat de Andreea Drilea, 16 ianuarie 2016, 06:11 / actualizat: 17 ianuarie 2016, 5:45

UPDATE ora 21:00 – În total, 29 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 30 au fost rănite în atacul unui comando jihadist asupra unui hotel şi unui restaurant din Ouagadougou frecventate de străini, a afirmat sâmbătă ministrul securităţii interne, prezentând un nou bilanţ, citat de AFP.

Precedentul bilanţ al autorităţilor din Burkina Faso anunţase 26 de morţi.

Majoritatea persoanelor ucise sunt albi, a informat o sursă apropiată procuraturii, potrivit căreia cel puţin cinci burkinezi se află, de asemenea, printre victime.

Corpurile a trei jihadişti au fost identificate, toţi bărbaţi, potrivit ministrului Simon Compaoré, care a precizat că atacatorii erau ‘foarte tineri’, conform mărturiilor strânse.

‘Cei care i-au văzut au apreciat că erau foarte tineri, cel mai în vârstă nu avea mai mult de 26 de ani’, a declarat ministrul, precizând că aceştia au sosit la bordul unor maşini înmatriculate în Niger.

O sursă din cadrul serviciilor de securitate se referise anterior la prezenţa a cel puţin patru jihadişti, dintre care două femei.

Pe de altă parte, ‘176 de persoane au putut fi salvate. Majoritatea au putut pleca după ce au fost interogate’, a mai declarat Simon Compaoré.

Jihadiştii au atacat vineri seară restaurantul Capuccino şi hotelul Splendid din capitala Ouagadougou, frecventate în special de occidentali. Forţele de ordine au avut nevoie de peste 12 ore pentru a-i neutraliza pe agresori sâmbătă dimineaţă.

UPDATE ora 6:50 – În total 30 de persoane au putut ieşi ‘tefere şi nevătămate’ din hotelul Splendid din Ouagadougou, ţintă a unui atac jihadist, în timp ce 33 de răniţi au fost evacuaţi în asaltul desfăşurat în continuare de forţele armate din Burkina Faso, a informat ministrul comunicaţiilor, Rémis Dandjinou, citat de AFP.

Printre cele 30 de persoane care au scăpat nevătămate se află ministrul muncii, Clément Sawadogo, prezent în hotel în momentul atacului, a precizat Rémis Dandjinou.

‘Sunt morţi, însă nu cunoaştem numărul acestora’, a mai spus el. ‘Asaltul este în curs, cu forţele burkineze sprijinite de forţele speciale franceze’, a adăugat ministrul comunicaţiilor.

Gruparea jihadistă Al Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) a revendicat vineri atacul asupra unui hotel şi unui restaurant frecventate de occidentali în capitala Burkina Faso, Ouagadougou.

UPDATE ora 6:15 – Forţele de securitate din Burkina Faso au început un asalt, pentru a încerca să preia controlul asupra unui hotel, capturat de militanţi islamişti.

Se presupune că mai mulţi ostatici se află în interiorul clădirii din capitala Oagadougou. Trupele de comando au lansat explozibili, la debutul operaţiunii, iar o parte a recepţiei hotelului este în flăcări.

Se pare că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa. Gruparea Al Qaeda din Magrebul Islamic (AQIM) a revendicat atacul de la hotelul Splendid, folosit frecvent de personal ONU şi de occidentali.

UPDATE ora 6:00 – Holul hotelului Splendid din Ouagadougou, ţintă a unui atac jihadist de la ora 19.45, era în flăcări la ora 01.00 dimineaţă (locală şi GMT) şi puteau fi auzite ţipete în hotel, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse aflat în apropierea clădirii.

burkina-faso-attack

Incendiul, a cărui origine nu este cunoscută, a început în hol şi a luat amploare. Jandarmi care au pătruns pentru scurt timp în hotel au ieşit câteva momente mai târziu în timp ce se puteau auzi ţipete.

În jurul orei 01.30 au avut loc schimburi de focuri sporadice, în timp ce pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul. O maşină, care a luat foc din cauza incendiului din hotel, a explodat fără să facă răniţi.

Ministrul de externe al Burkina Faso, Alpha Barry, a afirmat că indivizi înarmaţi s-au retras în hotel unde au luat ostatici şi că este în curs de pregătire un asalt.

Gruparea jihadistă Al Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) a revendicat vineri atacul asupra unui hotel şi unui restaurant frecventate de occidentali în capitala Burkina Faso, Ouagadougou, potrivit SITE, organizaţie americană care supraveghează media islamiste, scrie AFP.

Potrivit SITE, Al Qaida în Maghrebul Islamic a publicat un mesaj pe reţeaua Telegram, atribuind atacul grupării islamiste Al Mourabitoune, care i s-a alăturat recent.

c0f70dc1423347b089689f12e9c21f88_18

‘Fraţi’ din ‘batalionul Al Mourabitoune au pătruns într-un restaurant al unuia dintre cele mai mari hoteluri din capitala Burkina Faso unde s-au regrupat şi continuă lupta cu duşmanii religiei’, a informat mesajul AQMI.

Atacul a făcut ‘cel puţin 20 de morţi’, potrivit mărturiilor culese de directorul celui mai mare spital din Ouagadougou.

Acesta a avut loc la mai puţin de două luni după cel asupra hotelului Radisson Blu din Bamako, în Mali, care a fost revendicat de Al Mourabitoune împreună cu o altă grupare, Frontul de eliberare din Macina (FLM, mişcare jihadistă maliană).

Atacul respectiv s-a soldat cu 20 de morţi, dintre care 14 străini.

Liderul AQMI, algerianul Abdelmalek Droukdel, a anunţat în decembrie afilierea grupului Al Mourabitoune la organizaţia sa.

Liderul istoric al grupului Al Mourabitoune este Mokhtar Belmokhtar, unul dintre şefii jihadişti cei mai temuţi din Sahel.

El a fost dat mort de mai multe ori, în special în iunie, într-un bombardament american în Libia, însă decesul său a fost dezminţit de fiecare dată.

(Rador, Agerpres/FOTO aljazeera.com, mirror.co.uk)

Etichete:
Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional miercuri, 16 septembrie 2026, 06:10

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie

Ministerul de Externe informează că începând de mâine până pe 10 octombrie, sunt anunţate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian...

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional marți, 15 septembrie 2026, 06:05

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei. Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă...

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 17:24

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier

UPDATE ora 17:45 – Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de...

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia