Ascultă Radio România Iași Live

Catastrofă feroviară în Grecia: 32 de morţi şi 85 de răniţi în urma ciocnirii a două trenuri

Catastrofă feroviară în Grecia: 32 de morţi şi 85 de răniţi în urma ciocnirii a două trenuri

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 martie 2023, 07:08

Cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 85 au fost rănite marţi noaptea în coliziunea dintre un marfar şi un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia, au anunţat pompierii miercuri, transmite AFP.

‘Până în prezent au fost găsite moarte cel puţin 26 de persoane’, a anunţat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor greci într-o conferinţă de presă, precizând că operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare.

’85 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din apropiere’, a adăugat el.

Potrivit presei elene, acesta este ‘cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată’.

Trei vagoane au deraiat marţi seară cu câteva minute înainte de miezul nopţii în dreptul oraşului Larissa, în centrul ţării, după coliziunea dintre un marfar şi un tren care transporta 350 de pasageri, a raportat acest purtător de cuvânt.

Aproximativ 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe au fost mobilizate, potrivit serviciilor elene de salvare. De asemenea, au fost desfăşurate macarale şi mecanici pentru a încerca să îndepărteze resturile şi să ridice vagoanele răsturnate.

‘Majoritatea pasagerilor au fost duşi în siguranţă’, a subliniat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

‘Operaţiunile de eliberare a persoanelor prinse în interior este în derulare şi se desfăşoară în condiţii dificile, din cauza coliziunii puternice a celor două trenuri’, a mai spus el.

Unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane au rămas blocate în interior, potrivit postului public de televiziune ERT.

La postul de televiziune SKAI, guvernatorul regiunii, Kostas Agorastos, a declarat că ‘peste 250 de pasageri au fost transferaţi cu autobuzul la Salonic’, al doilea oraş al ţării, în nord.

‘Din păcate, numărul răniţilor şi morţilor riscă să fie mare’, a avertizat el.

A fost organizată o reuniune de criză a guvernului. Ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, s-a deplasat la faţa locului, în timp ce ministrul de interne, Takis Theodorikakos, supervizează situaţia de la centrul de gestionare a crizei împreună cu şefi ai poliţiei şi ai pompierilor.

Pe site-ul presei locale Onlarissa, o tânără a explicat în lacrimi că ‘trenul era în întârziere şi s-a oprit câteva minute când am auzit un zgomot asurzitor’.

‘Am trăit ceva foarte şocant’, a declarat la rândul său Lazos, un pasager intervievat de jurnalul Protothema. ‘Nu sunt rănit, dar sunt pătat de sângele altor persoane care au fost rănite lângă mine’, a spus el.

La postul de televiziune SKAI, un pasager a povestit: ‘În momentul accidentului, am sărit în sus pentru că geamurile au explodat brusc. Oamenii ţipau şi le era teamă’.

‘Din fericire, am reuşit să deschidem uşile şi să scăpăm destul de rapid. În alte vagoane nu au reuşit să iasă şi un vagon chiar a luat foc’, a continuat tânărul traumatizat.

‘Trenul s-a răsturnat complet şi aproape a căzut în râpă şi apoi jumătate din vagon a început să ia foc (…) În vagonul meu, au fost cinci pasageri răniţi’, a povestit un alt pasager la televiziunea SKAI.

Cele două spitale din regiunea Larissa au fost rechiziţionate pentru a primi numeroşii răniţi, potrivit pompierilor greci. Spitalele militare din Salonic şi Atena sunt şi ele ‘în alertă’ în caz de nevoie, au subliniat aceştia. (Agerpres/ FOTO captură Youtube)

Etichete:
O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Internaţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:32

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american

O nouă rundă de discuţii ruso-ucrainene mediate de SUA va avea loc duminica viitoare tot la Abu Dhabi, a declarat sâmbătă un oficial american,...

O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; ruşii şi ucrainenii, ‘aproape prieteni’ în primele discuţii, susţine un oficial american
Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:52

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice

Un român, arestat şi predat Franţei în cadrul unei anchete referitoare la atacurile informatice cu ransomware-ul ‘Umbrella’ care au...

Franţa: Un român, condamnat la Paris la 4 ani de închisoare cu executare pentru atacuri informatice
Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Internaţional sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:35

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară

Statele Unite vor rămâne un aliat cheie al NATO şi un partener al Europei, dar vor acorda prioritate apărării interne şi descurajării Chinei,...

Noua strategie de apărare a SUA: Europa este în continuare importantă, dar nu prioritară
Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 22:12

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi

UPDATE – Primele discuţii de la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), între negociatori ucraineni, ruşi şi americani s-au...

Prima zi a negocierilor Ucraina-Rusia, mediate de SUA, s-a încheiat la Abu Dhabi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 11:10

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte invitaţia Statelor Unite de a face parte din aşa-numitul Consiliu pentru Pace, care a...

România nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte apartenența la aşa-numitul Consiliu pentru Pace
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 07:28

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi

Alte două corpuri, ultimele două, au fost găsite joi într-unul dintre cele două trenuri implicate în coliziunea care s-a produs duminică seara...

Spania: Bilanţul accidentului feroviar de duminică din Andaluzia a urcat la 45 de morţi
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:47

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen

Mai mulţi lideri europeni doresc ca acordul comercial cu Mercosur să fie pus în aplicare ‘cât mai curând posibil’, a subliniat...

Mercosur: Mai mulţi lideri doresc aplicarea rapidă a acordului, afirmă Ursula von der Leyen
Internaţional vineri, 23 ianuarie 2026, 06:26

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii

SUA s-au retras în mod oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea SUA din...

SUA au părăsit în mod oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii