Ascultă Radio România Iași Live

BERLINALA: Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se desfăşoară sub semnul crizei refugiaţilor

BERLINALA: Festivalul Internaţional de Film de la Berlin se desfăşoară sub semnul crizei refugiaţilor

Publicat de Andreea Drilea, 11 februarie 2016, 14:30 / actualizat: 11 februarie 2016, 17:03

George Clooney, fraţii Coen şi Meryl Streep în fruntea juriului sunt reprezentanţi de frunte ai Hollywood-ului care vor debarca joi seară la Berlin pentru a lansa cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film, care va îndrepta reflectoarele spre criza refugiaţilor.

66_Berlinale_Plakat_1

Berlinala, care se va încheia la 21 februarie, va debuta cu proiecţia celui de-al 17-lea film al regizorilor americani Joel şi Ethan Coen, ‘Hail, Caesar!’, omagiu adus vechii cetăţi a filmului, relatează AFP.

George Clooney, care interpretează o vedetă a anilor 1950, este aşteptat pe covorul roşu alături de soţia sa, Amal, şi de actorii Channing Tatum şi Tilda Swinton. Filmul, în care mai joacă Josh Brolin, Scarlett Johansson, Ralph Fiennes şi Christophe Lambert, va fi proiectat în afara competiţiei. Lungmetrajul a fost lansat pe ecranele americane săptămâna trecută.

Juriul, prezidat în acest an de Meryl Streep, urmează să desemneze câştigătorul Ursului de Aur, care îi va succede laureatului de anul trecut, filmul ‘Taxi Teheran’ al regizorului iranian Jafar Panahi, turnat clandestin.

Departe de strălucirea de altădată, în plină criză a migranţilor şi în contextul în care Comisia Europeană a recomandat miercuri celor 28 de state membre ale Uniunii Europene să accelereze primirea refugiaţilor, Berlinala va acorda în acest an o atenţie deosebită acestui subiect. Documentarul din selecţia oficială ‘Fuocoammare’ al italianului Gianfranco Rosi, câştigător al Leului de Aur la Veneţia în 2013 pentru ‘Sacro GRA’, este dedicat insulei italiene Lampedusa, prezentând istoria comunităţii locale, aflată în prima linie în faţa fluxului de migranţi.

Filmul se alătură altor 12 pelicule cuprinse în secţiunile paralele ale festivalului, care prezintă impactul migraţiilor într-o lume globalizată.

Berlinala, care acordă mereu o atenţie deosebită marilor problematici contemporane, va organiza şi activităţi pentru refugiaţi, printre care strângere de donaţii, invitaţii la proiecţii – cu sute de bilete rezervate migranţilor – sau stagii cu echipa festivalului. ‘Încă din 1951 Berlinala a contribuit la promovarea păcii între popoare, iar acest an nu face excepţie’, a subliniat directorul manifestării cinematografice, Dieter Kosslick.

Festivalul va aduce în atenţia spectatorilor aspecte ale nazismului, prin proiecţia filmului ‘Seul dans Berlin’ al lui Vincent Perez, prima producţie biografică despre Anna Frank.

Curiozitatea acestei ediţii este lungmetrajul istoric ‘Hele Sa Hiwagang Hapis’ (Un leagăn cu un mister dureros) al cineastului filipinez Lav Diaz, aflat în competiţia pentru Ursul de Aur, încheie AFP.

Cea de-a 66-a ediţie a Berlinalei, primul mare festival cinematografic al anului, se deschide joi cu 23 de producţii internaţionale în selecţia oficială, dintre care 19 premiere mondiale şi două filme de debut, transmite AFP.

În total 18 lungmetraje îşi vor disputa Ursul de Aur, care va fi decernat în 20 februarie. Juriul va fi prezidat în acest an de actriţa americană Meryl Streep, de trei ori câştigătoare a premiului Oscar. Filmele din competiţia oficială sunt:
– ’24 Weeks’ al regizoarei Anne Zohra Berrached, Germania
– ‘Seul dans Berlin’ de Vincent Perez, cu Emma Thompson şi Brendan Gleeson, coproducţie Germania-Franţa-Marea Britanie
– ‘Boris sans Beatrice’ al regizorului Denis Côté, Canada
– ‘Cartas da guerra’ de Ivo M. Ferreira, Portugalia
– ‘Chang Jiang Tu’ de Yang Chao, China
– ‘Genius’ de Michael Grandage, cu Colin Firth, Jude Law, Nicole Kidman, Guy Pearce, coproducţie Marea Britanie – Statele Unite (film de debut)
– ‘Ejhdeha Vared Mishavad!’ de Mani Haghighi, Iran
– ‘Fuocoammare’ de Gianfranco Rosi, coproducţie Italia-Franţa
– ‘Hele Sa Hiwagang Hapis’ de Lav Diaz, coproducţie Filipine-Singapore
– ‘Inhebbek Hedi ‘ de Mohamed Ben Attia, coproducţie Tunisia-Belgia-Franţa (film de debut)
– ‘Kollektivet’ de Thomas Vinterberg, coproducţie Danemarca-Suedia-Olanda
– ‘L’Avenir’ de Mia Hansen-Love, cu Isabelle Huppert, coproducţie Franţa-Germania
– ‘Midnight Special’ de Jeff NIchols, cu Michael Shannon, Kirsten Dunst şi Adam Driver, SUA
– ‘Quand on a 17 ans’ de André Téchiné, cu Sandrine Kiberlain, Franţa
– ‘Smrt u Sarajevu’ de Danis Tanovic, coproducţie Franţa-Bosnia
– ‘Soy Nero’ de Rafi Pitts, coproducţie Germania-Franţa-Mexic
– ‘Zero Days’, de Alex Gibney, SUA (documentar)
– ‘Zjednoczone Stany Milosci’ de Tomasz Wasilewski, coproducţie Polonia-Suedia.

În afara competiţiei vor fi proiectate filmele:
– ‘Ave Caesar!’ de Joel şi Ethan Coen, cu Josh Brolin, George Clooney, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Tilda Swinton şi Channing Tatum, coproducţie SUA-Marea Britanie
– ‘Saint Amour’ de Benoit Delephine şi Gustave Kervern, cu Gerard Depardieu şi Benoit Poelvoorde, coproducţie Franţa-Belgia
– ‘Mahana’ de Lee Tamahori, Noua-Zeelandă
– ‘Des nouvelles de la planete Mars’ de Dominik Moll, coproducţie Franţa-Belgia
– ‘Chi-Raq’ de Spike Lee, cu Jennifer Hudson şi Angela Basset, SUA.

La secţiunea Berlinala Special vor rula peliculele:
– ‘A Quiet Passion’ de Terence Davies, cu Cynthia Nixon, coproducţie Marea Britanie-Belgia
– ‘Creepy’ de Kiyoshi Kurosawa, Japonia
– ‘Den allvarsamma leken’ de Pernilla August, coproducţie Suedia-Danemarca-Norvegia
– ‘Miles Ahead’ de Don Cheadle, cu regizorul şi Ewan McGregor, SUA
– ‘National Bird’ de Sonia Kennebeck, SUA
– ‘The Music of Strangers: Yo-Yo Ma and the Silk Road Ensemble’ de Morgan Neville, SUA (documentar)
– ‘The Seasons in Qincy: Four Portraits of John Berger’ de Colin MacCabe, cu Christopher Roth şi Tilda Swinton, Marea Britanie (documentar)
– ‘Where to Invade Next’, de Michael Moore, SUA (documentar).

(Agerpres/FOTO electricsheepmagazine.co.uk)
Etichete:
Eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro importate în UE
Internaţional vineri, 14 noiembrie 2025, 09:48

Eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro importate în UE

Miniştrii europeni de Finanţe au stabilit joi eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro importate...

Eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro importate în UE
Rusia a iniţiat un atac cu rachete şi drone asupra capitalei ucrainene
Internaţional vineri, 14 noiembrie 2025, 09:45

Rusia a iniţiat un atac cu rachete şi drone asupra capitalei ucrainene

Rusia a iniţiat un atac de amploare cu rachete şi drone asupra capitalei ucrainene, Kiev, şi a altor zone ale ţării. Administraţia militară a...

Rusia a iniţiat un atac cu rachete şi drone asupra capitalei ucrainene
MAE/Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului public local şi aerian pe 14 noiembrie
Internaţional vineri, 14 noiembrie 2025, 08:05

MAE/Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului public local şi aerian pe 14 noiembrie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia...

MAE/Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în sectorul transportului public local şi aerian pe 14 noiembrie
Republica Moldova preia președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
Internaţional vineri, 14 noiembrie 2025, 07:28

Republica Moldova preia președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, efectuează o vizită de lucru la Strasbourg pe data de 14 noiembrie, unde va participa la reuniunea...

Republica Moldova preia președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
Internaţional joi, 13 noiembrie 2025, 16:31

UE va impune taxe vamale pentru coletele mici în 2026

Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au convenit joi să aplice „cât mai curând posibil, în 2026”, taxe vamale pentru coletele...

UE va impune taxe vamale pentru coletele mici în 2026
Internaţional marți, 11 noiembrie 2025, 17:15

Un avion militar turcesc de transport cu 20 de persoane la bord s-a prăbuşit la frontiera Azerbaidjanului cu Georgia

Un avion militar turcesc de transport care efectua un zbor între Azerbaidjan şi Turcia s-a prăbuşit marţi, în estul Georgiei, cu 20 de pasageri...

Un avion militar turcesc de transport cu 20 de persoane la bord s-a prăbuşit la frontiera Azerbaidjanului cu Georgia
Internaţional marți, 11 noiembrie 2025, 08:25

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va modifica propunerea pentru viitorul buget pe 7 ani al UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost de acord să modifice propunerea pentru viitorul buget pe şapte ani al Uniunii Europene....

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va modifica propunerea pentru viitorul buget pe 7 ani al UE
Internaţional marți, 11 noiembrie 2025, 06:21

Nicolas Sarkozy a fost eliberat după 20 de zile de închisoare

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost eliberat luni, după 20 de zile de închisoare. Potrivit deciziei luate de Curtea de Apel din...

Nicolas Sarkozy a fost eliberat după 20 de zile de închisoare