Ascultă Radio România Iași Live

Incendiu într-o locuință din Câmpulung Moldovenesc

Publicat de , 23 noiembrie 2014, 12:29

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a ajuns la spital cu arsuri pe mâini, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul în care locuia, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, pompierii militari de la subunitatea din Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în balconul unui apartament situat într-un imobil din zona centrală a oraşului.

Cel mai probabil, pe fondul fumatului în loc nepermis, din cauza jarului sau a scânteilor provenite de la o ţigară, s-a aprins gazul de la două butelii aflate în balcon, care alimentau centrala termică a locuinţei.

Proprietarul, în vârstă de 53 de ani, a suferit arsuri de gradul I la nivelul mâinilor şi, după ce i-a fost acordat primul ajutor medical, echipajul SMURD l-a transportat la Spitalul municipal pentru investigaţii suplimentare.

Flăcările au distrus balconul din lemn şi obiecte de mobilier. Pompierii militari au salvat restul apartamentului şi locuinţele învecinate. (Agerpres/ FOTO)

Etichete:
(AUDIO) 16 incendii de vegetație uscată s-au înregistrat în județul Suceava într-o singură zi
Regional miercuri, 11 martie 2026, 10:21

(AUDIO) 16 incendii de vegetație uscată s-au înregistrat în județul Suceava într-o singură zi

Cea mai extinsă suprafață afectată este în satul Iacobești, comuna Grănicești, unde incendiul a cuprins aproximativ 3,5 hectare de teren....

(AUDIO) 16 incendii de vegetație uscată s-au înregistrat în județul Suceava într-o singură zi
Recuperarea medicală aduce specialiști din toată țara şi din străinătate la Iași în luna martie
Regional miercuri, 11 martie 2026, 09:33

Recuperarea medicală aduce specialiști din toată țara şi din străinătate la Iași în luna martie

Ultima săptămână a lunii martie din acest an aduce la Iași unul dintre cele mai importante evenimente medicale dedicate recuperării și...

Recuperarea medicală aduce specialiști din toată țara şi din străinătate la Iași în luna martie
Botoşani: Zece hectare de vegetaţie au ars la Băluşeni
Regional miercuri, 11 martie 2026, 06:08

Botoşani: Zece hectare de vegetaţie au ars la Băluşeni

Aproximativ zece hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars, marţi, pe raza localităţii Băluşeni, au informat reprezentanţii Inspectoratului...

Botoşani: Zece hectare de vegetaţie au ars la Băluşeni
Meditații gratuite pentru elevii care urmează să susțină Bacalaureatul şi admiterea la facultate
Regional marți, 10 martie 2026, 14:43

Meditații gratuite pentru elevii care urmează să susțină Bacalaureatul şi admiterea la facultate

Meditaţii online gratuite, oferite elevilor de profesorii de la Facultatea de Informatică a UAIC Facultatea de Informatică (FII) a Universităţii...

Meditații gratuite pentru elevii care urmează să susțină Bacalaureatul şi admiterea la facultate
Regional marți, 10 martie 2026, 14:18

Femeie din Iași arestată preventiv pentru tentativă de omor

O femeie care a înjunghiat un bărbat pe stradă, arestată preventiv pentru tentativă de omor O femeie cercetată pentru tentativă de omor, după...

Femeie din Iași arestată preventiv pentru tentativă de omor
Regional marți, 10 martie 2026, 14:11

(AUDIO) Anchetă la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași, după decesul unui copil de nici doi ani

Este anchetă la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași, după decesul unui copil de nici doi ani. Mama copilului a ajuns la spital cu bebeșulul de...

(AUDIO) Anchetă la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași, după decesul unui copil de nici doi ani
Regional marți, 10 martie 2026, 12:45

Rezultate remarcabile ale studenţilor TUIASI la olimpiada de matematică pentru studenţi, SEEMOUS 2026

În perioada 3–8 martie 2026, a avut loc cea de-a douăzecea ediție a olimpiadei internaționale de matematică pentru studenți “South Eastern...

Rezultate remarcabile ale studenţilor TUIASI la olimpiada de matematică pentru studenţi, SEEMOUS 2026
Regional marți, 10 martie 2026, 11:26

Teatrul Luceafărul Iași: Festivalul „Hai la teatru!”, ediția XIX

353 de elevi artiști coordonați de 34 de cadre didactice sau actori au trecut preselecția pentru a XIX-a ediție a Festivalului concurs de teatru...

Teatrul Luceafărul Iași: Festivalul „Hai la teatru!”, ediția XIX