Ascultă Radio România Iași Live

DIICOT: Patru persoane reţinute în Vrancea, într-un dosar de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană

Publicat de Gabriela Rotaru, 28 aprilie 2015, 12:33

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Vrancea au ridicat peste 432.000 de ţigarete de contrabandă, 328.000 de lei şi peste 30 de telefoane mobile de la membrii unei grupări infracţionale specializate în contrabandă cu ţigări, fiind reţinute patru persoane şi indisponibilizate 3 autoturisme de lux, a informat astăzi IGPR.

Totodată, DIICOT a anunţat, într-un comunicat remis Agerpres, că procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, au efectuat, luni, un număr de 28 de percheziţii pe raza localităţilor Focşani, Galaţi, Oneşti, Adjud, Fălticeni, Bârlad şi Vicovul de Sus în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în activităţi de contrabandă cu ţigări.

IGPR a precizat că, în noaptea de duminică spre luni, poliţiştii au surprins în flagrant delict trei membri ai grupării infracţionale, în timp ce efectuau o tranzacţie cu ţigări de contrabandă, pe raza municipiului Adjud.

‘Întrucât cei în cauză au încercat să părăsească zona cu un autoturism, fără a respecta semnalele legale de oprire, poliţiştii au executat, după somaţiile legale de oprire, trei focuri de avertisment. Doi dintre cei în cauză au fost prinşi, faţă de cealaltă persoană continuându-se activităţile de urmărire’, relevă comunicatul IGPR.

Conform DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2015, s-a constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană.

‘Ţigările erau preluate de doi membri ai grupului infracţional organizat în zona judeţului Suceava, fiind apoi transportate, cu un autoturism, pe raza municipiilor Focşani şi Adjud unde erau predate reţelei de distribuţie, coordonată de către liderul grupării. Ulterior o mare parte a ţigărilor erau valorificate en detail în pieţele din cele două localităţi, o altă parte fiind valorificată prin intermediul reţelei de distribuţie existentă pe raza municipiului Oneşti, dar şi către persoane din municipiul Galaţi’, arată comunicatul DIICOT.

Sursa citată adaugă că prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 750.000 lei, existând probe cu privire la faptul că grupul infracţional a preluat şi valorificat peste 120 de baxuri de ţigări (60.000 de pachete) de provenienţă Ucraina.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost găsite şi ridicate un număr de 21.611 pachete de ţigări fără timbru de accizare sau cu timbru de accizare emis de autorităţile fiscale ucrainene, suma totala de 328.000 lei, un număr de trei autoturisme de lux şi peste 30 de telefoane mobile – utilizate de membrii reţelei.

‘S-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore faţă de un număr de patru inculpaţi fiind formulată propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile ce va fi înaintată spre competentă soluţionare la Tribunalul Vrancea’, precizează DIICOT.

Sprijinul tehnic şi informativ a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Galaţi şi Focşani, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău şi Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Vrancea, Bacău şi Suceava. (agerpres/ FOTO pressalert.ro)

Etichete:
(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:13

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului

Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, va fi amenajat pe axa dintre Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și Palatul...

(AUDIO) Mormântul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, amenajat în centrul Iașului
Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:23

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi

UPDATE ora 9:30 – Alimentarea cu apă în municipiul Bacău ar putea fi reluată spre sfârșitul acestei zile, după trei zile de...

Reluarea completă a alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru astăzi
Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:52

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, este aşteptat luni, la Iaşi, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an...

Iaşi: Ministrul Educaţiei, aşteptat la deschiderea anului universitar la USV
12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde
Prim plan sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:46

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde

Cu prilejul Zilei Mondiale a Primului Ajutor, Crucea Roșie Română – Filiala Iași organizează sâmbătă, 12 septembrie, între orele 10:30...

12 septembrie – Ziua Mondială a Primului Ajutor. Crucea Roșie Română – Filiala Iași îi invită pe ieșeni să învețe o manevră care poate salva o viață în 150 de secunde
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 17:00

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău

UPDATE ora 14 – Reluarea alimentării cu apă în municipiul Bacău este estimată pentru mâine, transmite Compania Regională de Apă....

O nouă defecțiune prelungește problemele cu furnizarea apei în Bacău
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:39

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii

Un nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni a fost inaugurat astăzi, la Palatul Culturii din Iași! „Rotonda Artiștilor Ieșeni”...

(AUDIO) Nou spațiu expozițional dedicat artiștilor ieșeni, inaugurat la Palatul Culturii
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 15:09

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași 

Iașiul găzduiește Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale (ESAO), eveniment aflat la cea de-a 52-a ediție. Congresul...

Premieră științifică în România: Elita mondială a organelor artificiale s-a reunit  la Palatul Culturii din Iași 
Prim plan vineri, 11 septembrie 2026, 14:31

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter