Ascultă Radio România Iași Live

Conferința IașiMUN la Colegiul Național „Emil Racoviță”

Conferința IașiMUN la Colegiul Național „Emil Racoviță”

Publicat de 3radioiasi, 15 noiembrie 2019, 10:54


Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași organizează în perioada 15 – 17 noiembrie 2019, cea de a XI-a ediție a Conferinței IașiMUN – Iași Model United Nations.
Inițiată de un grup de elevi, sub îndrumarea voluntarului Corpului Păcii, David Pi și a doamnei profesoare Victoria Anne Sechelea, activitatea s-a remarcat, încă de la început, prin rigoare și implicare, iar acum se înscrie în galeria evenimentelor de marcă ale colegiului, fiind coordonată de trei ani de doamna profesoară Petrina Frunză.
De asemenea, activitatea este inclusă în Calendarul Concursurilor Naționale al Ministerului Educației și Cercetării.
Conferința simulează dezbaterile care au loc în cadrul Organizației Națiunilor Unite. De menționat este faptul că toate activitățile se derulează în limba engleză. IașiMUN oferă elevilor participanți oportunitatea de a conștientiza și dezbate problemele actuale, de importanță mondială. Fiecare elev înscris își asumă rolul unui delegat și susține poziția țării care i-a fost repartizată.
La această ediție, au fost selectați 167 de elevi participanți din 6 județe, Bacău, Botoșani, Cluj, Galați, Iași și Suceava, la care se adaugă cei din Municipiul București.
Printre obiectivele principale ale conferinței se numără dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de cercetare, dezvoltarea de competențe oratorice, a spiritului de cooperare și de lucru în echipă, exersarea limbii engleze în situații reale și dezvoltarea abilităților de negociere și a competențelor diplomatice și de leadership.

(Comunicat de presă)

Etichete:
(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:20

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei va putea funcționa în continuare în actuala clădire, anunță autoritățile. Un...

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:19

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova

Prefectura Vaslui a dat publicităţii, vineri, rezultatele unui control inopinat efectuat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere...

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:19

BOTOȘANI: Seceta lasă peste o mie de locuitori din Costești fără apă potabilă zilnic

Peste o mie de locuitori ai satului Costești, din comuna Răchiți, primesc apă potabilă doar o dată la două zile, timp de aproximativ trei ore,...

BOTOȘANI: Seceta lasă peste o mie de locuitori din Costești fără apă potabilă zilnic
Regional vineri, 24 iulie 2026, 08:31

(AUDIO/FOTO) Iașul va avea cel mai mare parc fotovoltaic construit de o administrație publică din România

Primăria municipiului Iași a semnat, ieri, proiectul de construire a parcului fotovoltaic la CET II Holboca. Investiția are o valoare de...

(AUDIO/FOTO) Iașul va avea cel mai mare parc fotovoltaic construit de o administrație publică din România
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:18

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit în urma unui accident feroviar produs pe raza localităţii Pojorâta, a transmis joi Inspectoratul...

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:11

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc

Trenul IR 1952 Suceava – Constanţa, operat de CFR Călători, a intrat în coliziune, joi seara, cu un autocamion pentru transportul...

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc