A MURIT Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbalişti români
Publicat de andreeadaraban, 21 octombrie 2018, 14:36 / actualizat: 21 octombrie 2018, 20:21
Ilie Balaci și-a găsit sfârșitul, astăzi 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, în urma unui atac cerebral. Înmormântarea are loc marți, ora 12:00, la cimitirul „Ungureni”.
Se născuse la 13 septembrie 1956 (de fapt, „Minunea Blondă” și-a început viața pe 8 septembrie 1956, dar a fost declarat de părinții care locuiau în Bistreț/județul Dolj/ în ziua menționată anterior)…
15 ani a durat cariera de jucător a lui Ilie Balaci; 12 din aceşti 15 ani au fost petrecuţi la Universitatea Craiova (a debutat în august 1973), club cu care a câştigat 7 (şapte) trofee/trei titluri naţionale şi patru Cupe ale României… FC Olt (inițial, FC Scornicești) și Dinamo București au reprezentat alte două opțiuni transformate în implicare activă, ducând la 347 numărul meciurilor oficiale…
Debutul în tricoul naționalei României s-a produs la vârsta de 17 ani, 6 luni și 10 zile… A înscris 8 goluri în 65 de partide jucate pentru echipa națională…
A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anilor 1981 şi 1982…
În martie 2008, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru contribuția la calificarea din 1984 (căpitanul echipei naţionale în preliminariile Campionatului European invocat, nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări) și pentru întreaga activitate…
Ca antrenor, a făcut performanță (21 de trofee, cel mai important fiind succesul în Cupa Campionilor Africii) cu echipe din Africa de Nord și din zona țărilor arabe /Club Africain, Olympique Clasabanca, Al Shabab, Al Nassr, Al Hilal, U Craiova, Al Ain, Al Hilal, Al Sadd, Al Ahli, Al Arabi, Kazma, Raja Casablanca, Al Nahda, Al Hilal Omdurman și Al Suwaiq/…
Nu am găsit P.S. mai potrivit decât cuvintele lui Andrei Niculescu:
„(…) Așa suntem noi. România e țara în care cei mai apreciați oameni sunt cei morți. Când trăiesc nu-i bagă nimeni în seamă, când bolile sau angoasele sau frustrările îi chinuie teribil, toată lumea întoarce capul în altă parte. În timpul vieții lor nimeni n-are timp să-i laude, puțini sunt cei care-i apreciază, destui sunt cei care-i ironizează. Pentru că așa suntem noi. Sentimentul valorii la români apare abia după dispariția valorii. Cât timp e prezentă printre noi, valoarea e privită cu superioritate, cel mult cu o delăsare ce sună uneori a politețe. Uneori. De multe ori, însă, cu ironie. Ni se pare nouă că ea, valoarea, nu e chiar atât de valoare, ne gândim că ea, valoarea, a avut baftă, că viața i-a întins mai multe mâini de ajutor decât altora, ce n-au apucat să ajungă valori tocmai pentru că n-au primit acest ajutor. Ne gândim că, primind destule de la viață, ea, valoarea, nu mai are niciun motiv să primească și aprecierile noastre. Apoi, după ce valoarea se alătură contingentului de valori din Ceruri, ne pare rău. Încep regretele și lamentările. Că s-a mai dus o valoare și au rămas atâtea non-valori ridicate artificial la rangul de valori de un sistem de promovare bazat pe principiul unui rating fraudulos (…)”
