Ascultă Radio România Iași Live

Cîţu: România va ieşi din această criză cu o structură a economiei modificată,dar mai eficientă şi mai competitivă

Cîţu: România va ieşi din această criză cu o structură a economiei modificată,dar mai eficientă şi mai competitivă

Publicat de , 28 aprilie 2020, 12:49

Economia României îşi va reveni, pentru că au fost luate din primul moment măsuri care să susţină capacitatea de producţie, şi ţara noastră va ieşi din această criză cu o structură a economiei, privată şi de stat, modificată, dar mai eficientă şi mai competitivă, afirmă ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

‘Execuţia bugetară demonstrează că am acţionat corect şi la timp! Economia României îşi va reveni, pentru că am luat din primul moment măsuri care să susţină capacitatea de producţie în economie. La primele semne ale crizei am luat măsuri prin care am susţinut capitalul, economia privată. Dacă nu luam aceste măsuri, nu am fi avut pe ce să ne bazăm după ce treceam de criza de sănătate. (…) România va ieşi din această criză cu o structură a economiei, privată şi de stat, modificată, dar mai eficientă şi mai competitivă’, a scris Cîţu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, execuţia bugetară pentru luna martie arată că s-a acţionat la timp pentru susţinerea economiei, fiind injectaţi bani în economie ‘imediat’, respectiv 7,7 miliarde lei rămaşi în economie prin amânarea plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă, 3,17 miliarde lei restituirile suplimentare de TVA, un miliard de lei creşterea cheltuielilor de investiţii şi un miliard de lei avansurile ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic.

‘Aceste măsuri s-au dovedit vitale pentru supravieţuirea economiei. Au urmat şomajul tehnic, amânarea ratelor la bănci şi IMM Invest. Datele execuţiei bugetare pentru aprilie vor arăta că am avut un plan de salvare şi mai ales vor arăta că planul a funcţionat. Nu ne oprim aici!’, a precizat ministrul Finanţelor pe reţeaua de socializare.

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 18,06 miliarde de lei (1,67% din PIB), conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor.

În luna martie a acestui an, veniturile bugetare au scăzut cu 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. În ansamblu, în primele trei luni, veniturile bugetare s-au redus cu 3,3%, cele mai semnificative scăderi fiind consemnate în cazul încasărilor din impozitul pe profit (minus 32%) şi TVA (minus 19,4%).

Pe de altă parte, cheltuielile s-au majorat cu 12,7%, cele mai semnificative creşteri fiind consemnate în cazul cheltuielilor cu bunuri şi servicii (plus 17,4%), şi cu asistenţa socială (plus 17%).

Creşterea deficitului bugetar aferent primului trimestru al anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în luna martie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (7,7 miliarde de lei) şi de restituirile suplimentare de TVA de 3,17 miliarde de lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat. De asemenea, pe partea de cheltuieli, creşterea cheltuielilor de investiţii cu aproximativ 1,0 miliard de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi avansurile ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic în sumă de aproximativ 1,0 miliarde lei au contribuit la majorarea deficitului’, se menţiona în comunicatul MFP, dat luni publicităţii.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Iași: Orele remediale dau bătăi de cap învățătorilor
Fără categorie luni, 20 octombrie 2025, 16:04

(AUDIO) Iași: Orele remediale dau bătăi de cap învățătorilor

Învățătorii sunt obligați, din acest an școlar,  să organizeze două ore săptămânale de învățare remedială pentru elevii cu...

(AUDIO) Iași: Orele remediale dau bătăi de cap învățătorilor
Noul legislativ de la Chişinău va fi convocat în prima sa şedinţă pe 22 octombrie
Fără categorie vineri, 17 octombrie 2025, 16:23

Noul legislativ de la Chişinău va fi convocat în prima sa şedinţă pe 22 octombrie

Noul Parlament al Republicii Moldova rezultat după alegerile legislative din 28 septembrie va fi convocat într-o primă şedinţă săptămâna...

Noul legislativ de la Chişinău va fi convocat în prima sa şedinţă pe 22 octombrie
Iași: Mii de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
Fără categorie marți, 14 octombrie 2025, 19:41

Iași: Mii de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva

Continuă pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic, Grecia. Peste 15 mii de...

Iași: Mii de pelerini la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 30.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva în prima zi a pelerinajului de la Iași
Fără categorie joi, 9 octombrie 2025, 12:40

Peste 30.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva în prima zi a pelerinajului de la Iași

Peste 30.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, depuse pe esplanada din faţa Catedralei...

Peste 30.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva în prima zi a pelerinajului de la Iași
Fără categorie miercuri, 24 septembrie 2025, 17:34

(AUDIO) Autobuzul ecologic pe hidrogen, prezentat la Iași

Un autobuz  cu propulsie pe bază de hidrogen şi baterii litiu-ion, a fost prezentat, astăzi, la Iaşi. Mijlocul de transport are o capacitate de...

(AUDIO) Autobuzul ecologic pe hidrogen, prezentat la Iași
Fără categorie miercuri, 24 septembrie 2025, 17:02

Nocturna Bibliotecilor 2025 – Destine și personaje celebre din literatură: lecția prieteniei și a solidarității

Nocturna Bibliotecilor, ediția a XVI-a, 2025 – Destine și personaje celebre din literatură – lecția prieteniei și a solidarității....

Nocturna Bibliotecilor 2025 – Destine și personaje celebre din literatură: lecția prieteniei și a solidarității
Fără categorie luni, 22 septembrie 2025, 19:00

Românii pot investi până pe 3 octombrie în titluri de stat Tezaur

Românii pot investi până pe 3 octombrie în titluri de stat Tezaur, cu maturitate la unu, trei şi cinci ani. Dobânzile sunt de 6,9%, 7,5% şi...

Românii pot investi până pe 3 octombrie în titluri de stat Tezaur
Fără categorie luni, 22 septembrie 2025, 14:59

ANM: Cum va fi vremea în perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2025

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în primele zile ale acestei săptămâni în toate regiunile, iar din 25 septembrie temperaturile vor...

ANM: Cum va fi vremea în perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2025