Ascultă Radio România Iași Live

CCR s-ar putea pronunţa asupra legii care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate

CCR s-ar putea pronunţa asupra legii care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate

Publicat de , 23 octombrie 2018, 10:43

Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, marţi, o decizie cu privire la sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.

Şeful statului invocă, în sesizare, neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie.

„Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. (…) Apreciem că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar aceasta urmând a se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege”, spune Iohannis.

El subliniază că norma potrivit căreia procesul verbal de constatare a contravenţiilor este lipsit de nulitate, iar poliţistul este sancţionat dacă radarul nu este presemnalizat corespunzător este lipsită de previzibilitate, întrucât poliţia rutieră are, potrivit legii, numai obligaţia de a solicita instalarea de panouri, iar sancţionarea poliţistului este relaţionată de un aspect ce nu are legătură cu atribuţiile sau conduita acestuia.

Preşedintele Iohannis precizează că legea criticată adaugă noi cazuri de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenţiei, distinct de cele prevăzute de cadrul general în materie.

Şeful statului spune că prevederea conform căreia „constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei”, constituie un paralelism legislativ, având în vedere că toate cazurile de sancţionare a contravenţiilor săvârşite prin depăşirea limitelor de viteză prevăd că depăşirea limitelor de viteză este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”. În acest context, el arată că aceste dispoziţii încalcă standardele de claritate şi predictibilitate a legii ce reprezintă o cerinţă de rang constituţional.

De asemenea, preşedintele Iohannis consideră că prevederile referitoare la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cel mult două zile lucrătoare încalcă dispoziţiile referitoare la standardele de claritate şi predictibilitate a legii, în contextul în care a intrat în vigoare legea care stabileşte acest termen la 15 zile.

El susţine că legea nu este clară cu privire la destinaţia sumelor încasate din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice, neindicând dacă este vorba despre bugetul local al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul ori despre cel al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care a fost aplicată sancţiunea contravenţională.

Preşedintele Iohannis critică şi prevederea potrivit căreia „agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară”, susţinând, între altele, că aceasta contravine legislaţiei în vigoare.

El atrage atenţia că legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine dispoziţii referitoare la intrarea sa în vigoare la o dată ulterioară publicării sale şi, ca o consecinţă, conducătorii auto ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri de avertisment pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi.

(Agerpres/FOTO profit.ro)

Etichete:
Familiile cu venituri mici pot depune cererile pentru a beneficia de ajutor pentru rechizite
Fără categorie miercuri, 9 septembrie 2026, 17:52

Familiile cu venituri mici pot depune cererile pentru a beneficia de ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot depune cererile pentru a beneficia de ajutor pentru rechizite
Festivalul de folk ”Radu Ștefan”, ediția a VII-a
Fără categorie miercuri, 9 septembrie 2026, 14:28

Festivalul de folk ”Radu Ștefan”, ediția a VII-a

Duminică, 13 septembrie, începând cu ora 14,00, transmitem video live pe canalul nostru de Youtube, și pe pagina noastră de facebook Radio Iași...

Festivalul de folk ”Radu Ștefan”, ediția a VII-a
Neamţ: SJU Piatra-Neamţ a implementat un amplu proces de digitalizare
Fără categorie marți, 8 septembrie 2026, 16:07

Neamţ: SJU Piatra-Neamţ a implementat un amplu proces de digitalizare

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a implementat un amplu proces de digitalizare, care va ajuta la servicii medicale mai moderne şi...

Neamţ: SJU Piatra-Neamţ a implementat un amplu proces de digitalizare
(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
Fără categorie duminică, 6 septembrie 2026, 11:18

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar

Peste 150 de polițiști vor fi mobilizați pe străzi și în zona unităților de învățământ din municipiul Iași pentru a asigura ordinea...

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
Fără categorie duminică, 6 septembrie 2026, 10:28

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 7:04, informează Institutul Naţional...

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
Fără categorie duminică, 6 septembrie 2026, 09:50

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Nodul Rutier Bacău Nord, care face legătura între Autostrada A7 și varianta ocolitoare a municipiului, a fost deschis, ieri, circulației....

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
Fără categorie miercuri, 2 septembrie 2026, 10:57

Puls Juridic: Siguranța în școală: sfaturile polițiștilor pentru elevi

Printre prioritățile polițiștilor ieșeni, la începutul anului școlar, se numără prevenirea și combaterea violenței în unitățile de...

Puls Juridic: Siguranța în școală: sfaturile polițiștilor pentru elevi
Fără categorie miercuri, 2 septembrie 2026, 10:00

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat marți, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea unui...

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România